Lavender Thoughts: Balsam pentru suflet...

Am studiat vioara...O ora de curs pe saptamana, timp de 5 ani, in adolescenta - fiind eleva a unui liceu pedagogic. Nu am ales noi instrumentul de studiu, ci profesorul de la clasa. Efervescenta varstei ar fi dorit chitara, firea visatoare - pianul!:) Dar... bea Grigore-agheasma!

Imi placea sa ascult live interpretarea demonstrativa a profesorului sau a unei colege ce studiase de mic copil, savuram momentele, le traiam cu intensitate si admiratie... Dar atat! Imi faceam repetitiile fara tragere de inima, nu simteam ca am chemare pentru asta.

Acum, dupa 18 ani de la absolvirea liceului, despre vioara nu mai stiu absolut nimic din tot ceea ce am invatat in acei ani (cu exceptia rigorii pozitiei corecte) - lipsa de exercitiu si praful ce se asaza nestingherit pe unele unghere ale memoriei! Ca si cum nici n-ar fi fost - ciudat si oarecum frustrant! In schimb, descopar mereu cu uimire ca mi-a ramas un dor nebun, mi-a ramas o dragoste pe care nu obosesc sa o declar fata de vioara; si-as vrea sa fi constientizat asta la timp desi am indoieli ca s-ar fi schimbat ceva...

Dar, vorba cantecului, nu regret nimic caci experienta asta m-a imbogatit - eu, cea de-acum, nu as fi putut aprecia la adevarata valoare talentul si munca unui violonist fara "chinurile" repetitiilor din anii de liceu; credeti-ma pe cuvant, este teribil de greu sa emiti cu ajutorul arcusului si al acestui delicat instrument muzical sunete cat de cat melodioase, nu mai vorbesc despre a reusi sa convingi sunetele sa curga precum o cascada muzicala ce te captiveaza si nu te lasa sa pleci pana nu te soarbe in intregime! Acum ascult vioara si gandesc ca e singurul instrument muzical ce poate plange sfasietor, poate sa suspine, poate sa spuna povesti sau sa danseze cu o veselie ametitoare si hipnotizanta...Ma las purtata de ea oriunde m-ar duce!

Si pentru ca muzica poate spune mai mult decat o mie de cuvinte, va las in compania lui David Garrett si a viorii sale...Nu are cum sa nu va convinga!:)