31 ian. 2013

TAG: Read, Read, then Read some more...

     Hello, girls!!!
     Nu pot sa cred ca e deja joi seara, am simtit ca a trecut intr-un ritm ametitor saptamana aceasta...Pentru mine weekend-ul incepe de maine, dupa ora pranzului; nu va pot spune cum si cat de mult astept odihna si relaxare! Sper ca si pentru voi weekend-ul sa fie unul care sa nu implice job/lucru, sa puteti face ceea ce doriti, ceea ce simtiti!
     Citind diverse postari din blogosfera (ma relaxeaza, ma ajuta sa ies din atmosfera de la serviciu!), m-a bucurat sa gasesc la Diana un tag foarte dragut despre carte si lectura; cunosteam deja tag-ul, raspunsesem la el pe forumul Elle cu cateva luni in urma dar mi-a placut atat de mult incat nu imi doresc sa-l preiau si aici, pe blog!


1. Cand faci o pauza de la citit, folosesti un semn de carte sau indoi un colt al paginii?
In copilarie indoiam coltul paginii (nu ma invatase nimeni altfel!), apoi  - prin adolescenta - am inceput sa folosesc, fara abatere, un semn de carte (special sau improvizat din te miri ce!)...

2. Ai primit in ultimul timp o carte? Daca da, care a fost aceasta?
Daaaa (cu un zambet larg pe chip spun asta!), am primit cartea cu titlul "Fata de hartie", la un giveaway! La randul meu, predau stafeta pentru aceasta tot printr-un concurs pe blog!

3. Citesti in baie?
Uneori (nu frecvent)!

4. Te-ai gandit vreodata sa scrii o carte? Daca da, despre ce?
Chiar m-am gandit...Desigur ca gandul nu s-a concretizat, a ramas la stadiul de idee! Subiectul: fie autobiografic, fie o poveste de iubire! Dar asta numai pentru ca primeam indemnuri/incurajari in aceasta directie! E-aproape sigur ca nu as demara un astfel de proiect...

5. Care este cartea ta preferata?
Sunt multe, chiar nu pot limita raspunsul la una! Dau cateva exemple doar, incercand sa aleg carti cu tematica diversa:
-(aproape) orice titlu dintre scrierile lui Constantin Noica
-"Dragoste in vremea holerei" - G.G. Marquez
-"Despre ploaie" - Martin Page
-"Innes a sufletului meu" - Isabel Allende
-"Parfumul" - Patrick Suskind
-"Supa de pui pentru suflet" (de mama/de indragostiti/de femeie) - sunt mai multe carti in seria asta
-"Dune" - Frank Herbert
...si multe altele ( Eliade, Cella Serghi, Herman Hesse, Pascal Bruckner)!
E frustrant de subiectiv sa stabilesti asa ceva! Sigur exista carti preferate in anumite perioade ale vietii, carti preferate intr-un an, carti preferate intr-un anotimp; dac-as putea sa analizez tot ceea ce am citit, din toate timpurile (precizez: fara a intentiona sa afirm ca am citit foarte mult si intotdeauna de calitate!), poate ca altceva as nota aici!

6. Iti place sa recitesti unele carti?
Da, pe acelea care mi-au dat o stare de liniste, pe acelea din care am invatat sa am mai mult echilibru interior...

7. Ce parere ai despre o intalnire cu autorii cartilor pe care le apreciezi si ce le-ai spune?
As avea mari emotii, m-ar bucura - probabil! Depinde de autor, depinde de carte, de subiectul acesteia si de personajele sale - in mod cert, le-as multumi scriitorilor pentru modul in care m-a "marcat" respectiva carte!

8. Iti place sa vorbesti despre ceea ce citesti si cu cine?
Desigur! Cu sotul meu, cu prietenii, cu colegii... 

9. Care sunt lucrurile care te determina sa alegi o carte anume?
Pura intamplare sau recenziile/comentariile de pe ultima coperta, recomandarile unor prieteni, recomandarile din reviste sau de pe forumuri/bloguri diverse - o multime de cai si motive!

10. Care crezi ca este o "lectura obligatorie", o carte pe care toata lumea trebuie sa o citeasca?
Nu-mi place deloc cum suna  intrebarea asta...Nu am un raspuns la ea!

11. Care este locul tau preferat pentru lectura?
In pat sau in fotoliu...

12. Cand citesti, asculti muzica sau preferi linistea?
Liniste si iarasi liniste!
 
13. Ai citit carti in format electronic?
Foarte putin; beletristica - nu, carti de specialitate - da; nu-mi prieste formatul electronic pentru a lectura - imi obosesc ochii, cumva imi oboseste si corpul (stand pe scaun), nu simt bucuria lecturii asa cum mi-as dori!

14. Citesti numai carti cumparate sau si carti imprumutate?
Aproape ca citesc numai carti imprumutate (de la biblioteca judeteana, de la prieteni)...

15. Fa un top 5 al celor mai bune carti/serii pe care le-ai citit vreodata!
Este deja notat acest top ca raspuns la intrebarea nr 5 insa refuz sa stabilesc o anumita ordine, imi pare imposibil si, totodata, nedrept fata de fiecare carte in parte! 

     Daca va plac intrebarile tag-ului si inca nu ati raspuns la ele, va invit sa-l preluati!
     Chiar daca nu aveti blog, puteti face asta in sectiunea "Comentarii"!

     Anda, ma gandesc ca ar fi si pe gustul tau acest tag! Eu una m-as bucura mult sa aflu si raspunsurile tale...:)

     O seara frumoasa sa aveti!
     Pupicei!

                                                                                                                                       Ilda 
                                                                                                                           Lavender Thoughts to you
28 ian. 2013

Giveaway: Bookcrossing + o surpriza pentru castigatoare

     Sunt o norocoasa... O stiu, o recunosc! Cineva acolo sus ma iubeste si mi-a adus in fiecare perioada a vietii oameni buni in jur, unii dintre ei adevarati ingeri pazitori; mi-a mai dat si un dram (sau mai mult) de noroc la concursuri :D! Astfel ca, la inceput de an, am castigat pe blogul Dianei , la un giveaway Bookcrossing, cartea cu titlul Fata de hartie a lui Guillaume Musso; aflasem despre acest concept de la Simona, indragisem deja ideea si imi dorisem cu ardoare acest lucru!


       Fata de hartie a sosit la mine intr-un moment extrem de prielnic caci aveam nevoie de un imbold pentru a relua o activitate atat de pasionanta cum e lectura; nu mai gaseam ragazul si linistea de a citi o carte buna, ma lasam dusa de valul agitatiei cotidiene, de solicitarea extrema a activitatilor profesionale si nu eram deloc impacata cu mine in aceasta privinta!Am citit-o cu drag, a fost o companie placuta, m-a tinut cu sufletul la gura; are autorul darul de a-ti crea impresia ca vizionezi un film in timpul lecturii, ca poti vizualiza cu claritate actiunile; situatiile si personajele se raporteaza la o actualitate ce m-a uimit la fiecare pas! Nu spun mai mult, prefer sa pastrez misterul in ceea ce priveste intriga si deznodamantul imprevizibil!

      E o magie aparte sa primesti o astfel de "carte calatoare", sa o citesti stiind ca a trecut prin mainile multora asemeni tie si ca destinul sau este de a merge mai departe cu acelasi scop! Precum fetele care au citit cartea trimisa cu incredere la drum lung de blueroses, am adaugat intre paginile sale un biletel pe care am notat cateva ganduri...

     Va invit acum sa va inscrieti la acest concurs, incercandu-va norocul de a face parte din viata acestei carti! Asa cum anuntam in titlu, cartea va fi insotita si de o mica surpriza pe care prefer sa o stabilesc dupa alegerea castigatoarei astfel incat sa am, pe cat posibil, certitudinea ca ii fac o bucurie si in acest mod! Sunt deja nerabdatoare sa aflu cui voi preda aceasta frumoasa stafeta!:) 
     Va doresc succes si va las sa parcurgeti pasii necesari pentru a va inscrie!

Reguli de participare:
1. Sa urmariti blogul Lavender Thoughts prin aplicatia Google Friend Connect (GFC).
2. Sa dati like paginii de Facebook a blogului, aici!
3. Share public pe Facebook  sau postare pe blog (dupa cum doriti sau dupa cum aveti posibilitatea!)
4. Castigatoarea se obliga sa dea cartea mai departe, la randul sau,  astfel:
- printr-un concurs/giveaway pe blog  (daca este posesoarea unui blog);
- expediind-o unei bloggerite pe care tot eu o voi alege la timpul potrivit  (in cazul in care nu detine un blog).

Lasati un comentariu la aceasta postare, precizand:
 - Numele de follower prin GFC
 - Numele cu care ati dat like pe Fb
 - Linkul de share pe Fb sau al postarii pe blogul personal

Termenul limita pentru inscriere este: sambata, 9 februarie 2013!
Castigatoarea va fi aleasa cu ajutorul Random.org si va fi anuntata intr-o postare pe blog in maximum 3 zile de la data finala a inscrierilor.

Astept cu mare drag participarea voastra!
                                                                                                                                    Ilda
                                                                                                                         Lavender Thoughts to you
     


26 ian. 2013

DIY: Copacel - suport pentru coliere

      Fetelor, spuneti voi, sunt singura care are o multime de coliere pe care le tine in cutii/casete diverse, unele peste altele?! Sau vi se intampla si voua sa rascoliti printre "serpii incolaciti" incercand sa salvati colierul dorit acum? Ei bine, eu am decis sa schimb asta - inspirata fiind de harnicia si de indemanarea lui Chocolate...care a confectionat un suport pentru bratari, altul pentru inele!
     Intorcandu-ne la colierele "cu pricina" :))... neavand dispozitia de a ma documenta  pentru a afla idei diverse, m-am intrebat ce as putea folosi/improviza ca suport! Initial gandul m-a trimis la o creanga de copac, frumos ramificata, pe care sa aplic bronz; sa o fixez intr-un suport...ce fel de suport nu stiam si nici n-am aflat caci planul s-a schimbat pe parcurs! Ca sa-mi linisteasca elanul de a cauta crengi care, culmea, sa si corespunda unor criterii date :)), sotul meu mi-a spus ca poate fi realizat un astfel de "copacel" din cablu electric!

     Ca sa stiti pentru ce va inarmati cu rabdare, nu-mi pastrez asi in maneca si va prezent deja obiectivul pe care-l urmarim:

 
     Sa trecem la un stil mai concis de prezentare caci altfel ne agatam urechile printre cabluri!:P
  
      Materiale necesare:

 -  cablu electric mai gros, mai rigid;
 -  optional, cablu electric mai subtire (veti intelege pentru ce!);
 -  foarfece/patent/cleste;
 -  bronz (miniu de plumb sau spray!) sau, daca va este mai la-ndemana, oja sidefata (ori dupa cum doriti!);
 -  realmente util: "una bucata" sot/iubit/tata/frate/verisor/vecin binevoitor, indemanatic, rabdator si (daca e posibil!) iubitor!...:))

      Etape de realizare:

1. se taie cablul in bucati a caror lungime trebuie sa fie dublul inaltimii dorite pentru "copacel"; este nevoie de un minim de 5-7 bucati de cablu (pentru a avea cca 10-14 "ramuri");

2. fiecare dintre bucatile de cablu (taiate la aceeasi dimensiune) se indoaie la jumatate;


3. se formeaza un "buchet" cu bucatile de cablu indoite asezand capetele libere, respective capetele cu indoitura laolalta;

4. prindem capetele "buchetului" cu ambele maini si rasucim (ca si cum am stoarce o rufa!) - rezulta "trunchiul de copac";
5. cu "trunchiul de copac" obtinut, procedam astfel:
a).  partile indoite se desfac spre lateral pentru a forma "radacinile", baza suport a "copacelului";
b). capetele libere ale cablului se despart si ele precum ramurile unui copac;



6. optional!
-  in functie de rezistenta suportului si de cat de stabil doriti sa fie acesta, puteti rigidiza atat ramurile cat si trunchiul prin aplicarea unui cablu mai subtire si flexibil in jurul elementelor precizate (vezi foto!);




- poate fi sporita stabilitatea bazei "copacelului" prin impletirea unei "tesaturi" circulare din acelasi tip de cablu subtire in jurul radacinilor, pornind de langa tulpina (vezi foto!)


 7. se onduleaza  ramurile copacelului ca in imagine, apoi se rasfira - dupa dorinta!



8. se aplica bronz/oja pe tot suportul-copacel (fie cu pensula, fie cu spray-ul)!

     Eu (shame on me or not?!), in cele din urma, am lasat copacelul sa fie eco!:)) Din mai multe motive: comoditate (ca sa nu-i zic chiar lene!), teama ca nu cumva bronzul/oja sa-mi pateze vreun colier (desi e putin probabil sa se intample asta daca a fost lasat bine la uscat! - vulpea care n-ajunge la struguri spune ca-s acri :P ) sau, mai rau, substantele continute de acestea sa afecteze in vreun fel materialul unora dintre coliere; oricum va fi decorat cu siragurile si se va vedea prea putin din el (eu il tin intr-un dulap, altfel s-ar aseza praful si as avea o treaba in plus pe care nu o vreau!); acelea dintre voi care tineti mai mult decat mine la aspectul estetic al acestui obiect, mai aveti o solutie: sa aplicati cu pensula aracet pe intregul pomisor si sa-l imbracati  apoi in fasii de material textil (tehnica aplicarii bandajului, in sens circular, suprapunand partial fasiile) - asta, desigur, inainte de a ondula ramurile!

     And now...taa-daaaaaaammm, ta-daa-daa-daa-daaaammm!!!:D
     Iata rezultatul final (intre noi fie vorba, nu este el cel mai frumos dar e de folos! mi-am asezat colierele pe categorii: greutate, culori, material, sezon, stil, frecventa cu care stiu ca le port):



     Sper ca v-a placut postarea aceasta si ca o gasiti utila - macar intr-o anumita masura!:) Eu am scris-o cu drag pentru voi!   
      Si, BONUS, pentru toata rabdarea voastra, un coltisor sclipitor!:D

* click pe poze pentru o mai buna vizualizare!


     Spune-mi, tu cum iti pastrezi colierele?!  
     Te tenteaza ideea unui copacel-suport pentru coliere?
       
      Pupicei!!!

                                                                                                                            Ilda
                                                                                                             Lavender Thoughts to you



25 ian. 2013

Friday (evening) Inspiration

     Azi am primit ghiocei; au fost pentru mine precum seninul parfumat al unui cer de primavara...
     Mi i-a oferit o zvarluga de fata cu jucausi ochi verzi; i-a scos cu-n zambet mucalit dintr-un...plic! A spus: "Am o scrisoare pentru tine!"...E una dintre cele mai poetice si sensibile scrisori pe care le-am primit!:D

     Impartasesc cu voi bucuria primavaratica a acestei zile, facand in ciuda celui mai taios vant al iernii...





Sa va bucurati de weekend!
Va pup!

                                                                                                                                    Ilda
                                                                                                                        Lavender Thoughts to you
23 ian. 2013

Cu tălpile goale pe net




     La fel de geniali si de vulnerabili. Generatia "cyber". Prelungiri umane ale soft-urilor de calculatoare, teleportati în fata televizoarelor si născuti prin cezariene într-o lume "high-tech". Sunt cool, sunt trendy, sunt copiii copiilor crescuti cu cheia de gât.
În loc de snur pentru cheie, de gât le atârnă firele de la căstile pentru Ipod. Merg pe hub-uri si mănâncă junk-food. Unu din cinci, spun sondajele, a văzut deja un film erotic. Toti, fără exceptie, au vizionat filme de groază. Cel mai important obiect din viata lor e televizorul. Zapează, mari consumatori de manele, telenovele si desene animate. "Portugaalia! Sa, sa, sa!" S-atât. Aici, pentru multi din generatia celor cu cheia de gât se întrerupe curentul.
 

SUPERMENI. S-au născut direct în pampersi si au fost vaccinati si împotriva bolilor care n-au atacat încă omenirea. Au mersul format de premergătoare, iar lumea-n care fac primul pas e un tarc supradimensionat. Au sterilizatoare, au filtre de apă, borcanele cu mâncare "bio" si detergenti speciali. Au olite care cântă când primesc pisu si păpusi de sex masculin care urinează apă. Copiii de azi nu mai răcesc, fac viroze pulmonare. Îsi încălzesc mâncarea la microunde si au telefoane mobile 3G.
      

      Sunt Supermeni, si Spidermeni, si Oameni Păianjeni. Copiii de azi nu mai stau atârnati de fustele mamelor, zboară cu fetitele Power Puff si învată de la ele să dea cu pumnul. Croseul de cap îl copiază de la Zizou.
Nu se mai joacă de-a v-ati ascunselea, merg la movieplex si la paintball. Nu se mai dau cu placa cu rulmenti, au role, scutere si play-statione.
       MAMA-NATURA. Au acces la religie si la calculator. Dar umplu Internet-Cafe-urile, nu bisericile. Au site-uri speciale pe care încearcă să se cupleze, au yahoo-messenger si entertainment virtual. Nu mai fac schimb de timbre, ci de mp3-uri descărcate de pe net.
Copiii de azi îsi cântă "happy birthday" la aniversări si-si fac party-urile la Mc. Au "after-school" si "supernanny". Neîntelegerile lor cu părintii devin "reality-show"-uri si subiecte de interes national.
Copiii de azi nu stiu ce vor, dar stiu să ceară. Sunt independenti, sunt mândri si foarte usor de rănit. Ca-n filmele cu Van Damme, se aruncă în viată cu pieptu-nainte, fără veste antiglont, si cad fulgerati la prima rafală. Se sărută frantuzeste înainte de a avea buletin si tin "Valentines Day"-ul.
MANELE. Copiii de azi fac copii. Sau fug de-acasă când iau o notă mică la scoală. Uită să se mai întoarcă atunci când pleacă la discotecă. Au pasapoarte si visează bani. Spun că vor să devină căpsunari sau fotbalisti, iar idolii lor sunt Nicolae Gută, Adrian Copilul Minune, Tom si Jerry, Andreea Marin, Teo Trandafir si Mircea Radu. Nu mai au timp să stea de vorbă cu părintii care muncesc zi-lumină pentru un blug mai bengos. Dar se uita împreună cu ei la "Surprize-Surprize", acolo unde întotdeauna oamenii plâng când îsi întâlnesc rudele.
       Televizorul cu cablu a devenit un părinte adoptiv de la care copiii învată astăzi libertatea de exprimare, agresivitatea si vulgaritatea. Violenta si eroismul. Îmbogătirea si vedetismul. Sexualitatea si senzationalul. Expresii de genul "Să trăiti bine!", "Rusinică", "Iubiti-vă mult" si "I'll be back". Copiii de azi învată din reclame că primul joint e moca si că sperantele sunt gratis.
 

    CATEGORII. Copiii de azi nu mai merg pe derdelus să se dea cu sania. Au echipamente de schi si snow-board-uri. Nu mai merg cu colindul de sărbători, au dat plugusorul pe măstile "Scary" si sărbătoresc Halloween-ul. Ei n-au alergat niciodată cu picioarele goale prin praful ulitelor de la tară. Ei văd vaci pe "Animal Planet" si cred că natura e doar fiica înzestratei de la "Ciao Darwin" pentru care copiii din ziua de azi stau cu ochii lipiti de televizoare. Copiii de azi n-au uniforme si matricole scolare, au etichete sub care sunt prinsi în statistici si rapoarte, ca exponatele din vechile insectare. Sunt copii indigo, copii de cristal, copii curcubeu. Copii dispăruti si copii abandonati în spitale. Copii cu dizabilitati, copii – cazuri umanitare, copii traficati, copii infractori si copii abuzati fizic. Copii de bani gata, care pleacă în tabere la Disneyland si dau mâna cu Mickey Mouse. Si copii care n-au pus pe limbă, toata viata lor, un Chupa-Chups.
 

    MOSTENIREA. Frati de generatie. Unii îsi trăiesc viata-n MTV style, altii frământă chirpici cu picioarele. Muncesc de la 12 ani pentru un ban în casă. Copii care-si poartă de grija unii altora, copii încuiati singuri în casă, care-si dau foc din neatentie si ard ca niste lumânări de seu. Copii de căpsunari, copii de someri si de disponibilizati, copii hrăniti din resturi de ajutoare sociale. Copii pe care-i trimit părintii la cersit, cu un pui de câine în brate, la fel de orfan.
Copii rătăciti din alte timpuri, cu cheia de gât, bâjbâind pe drumul spre casă. Sandvisul rece de pe masa din bucătărie, telecomanda, telefonul de verificare. Aceleasi reguli, altă lume. Povestea merge mai departe.
 

   SANSE. Sunt lângă tine, dar îi găsesti doar dacă dai o căutare pe Google. Ei pot avea ceea ce noi nici nu stiam să visam. Noi abia ne dezlipeam pasii de asfalt, ei vin pe lume cu aripile desfăcute pentru zbor. Dar, scrie cu steluta mică jos undeva, cerul pe care ar putea să facă lupinguri nu se vinde în rate doar cu buletinul.


                                                      sursa online.
22 ian. 2013

Fonduri de ten testate in ultima vreme



   ``Ultima vreme`` a se citi ultimele 3-4 luni.Dupa ce am ramas si fara Colorstay si Photoready,m-am vazut nevoita sa gasesc ceva la fel de bun,``prin zona``.
   Intamplarea a facut sa primesc un travel kit de la Clinique.Pore Refining Solutions Instant Perfecting Makeup reprezinta numele complet a celui ce a fost fondul de ten din setul respectiv.15 ml de produs de testat si bucurat.Pentru ca realmente mi-a placut.

  • una din problemele tenului meu este cea a porilor dilatati.Putine fonduri de ten stiu sa mascheze acest inconvenient fara a incarca tenul.Ei bine,Clinique poate.
  • am inteles ca vine in 3 variante: pentru ten uscat-mixt, mixt-gras, ten gras.Eu,norocoasa,l-am nimerit pe cel mixt-gras,deci exact tipul meu de ten.
  • nu creeaza efect de masca,desigur daca e aplicat si intins cum trebuie.
  • 10 ore rezista eroic.Se strange putin in jurul ochilor,lucru absolut firesc daca ai ceva riduri de expresie.
  • rezistent la transfer daca ne referim strict la ten.Cantitatea aplicata pe gat o poti regasi pe gulerul bluzitei,indubitabil.
  • 12 tonuri din care sa-ti alegi nuanta,nu-i rau deloc,nu-i asa?La mine s-a nimerit Golden Neutral tind sa cred ca mi s-ar fi potrivit mult mai bine tonul imediat urmator.
  • dens,destul de cremos.Odata aplicat,tenul capata un aspect mat, vizibil uniform .

  Putina bataie de cap mi-a dat mirosul-putin acrisor-si ambalajul incomod,intrucat nu este prevazut cu pompita pentru dozare.
   Pret 32-35 euro,daca nu ma insel.



Diorskin Forever Flawless Perfection Fusion Wear Makeup 25 SPF by Dior a fost urmatorul fond de ten testat.Mi-a revenit intr-un format mostra cu un gramaj de 10 ml.L-am pus la treaba.Mi-a placut si nu prea.Sa-ti spun de ce:
  • ideal de spornic.O cantitate destul de mica de produs,blend-uita ca lumea,am reusit sa acopar tenul in doi timpi si trei miscari de kabuki.
  • ofera un finish de Hollywood.Un ten luminos,radiant de-a dreptul!
  • Medium Beige a fost nuanta testata de mine,cea potrivita la prima vedere,la a doua insa...a trebuit sa trec putin cu pensula si pe urechi si usor spre partea din spate a gatului (avand parul scurt,,se vedea diferenta intre nuanta naturala a tenului meu si cea data de fondul de ten).
  • are si factor de protectie solara (25).

Ce n-a mers: mie mi s-a parut lipicios si deloc rezistent la transfer.Concret,un deget pus pe ten era o adevarata amprenta.Pateaza tesaturile irecuperabil.O picatura scapata pe camasa e tot acolo,cu orice as spala-o.



   Asa ca am mers in parfumerie sa-mi iau trofeul Clinique.Si-am iesit cu un parfum Loewe si un fond de ten de la Max Factor.Face Finity all day flawless.Ultimul lansat de Max Factor.Un fond de ten 3 in 1: primer,concelear si fond de ten.

  • a costat aproximativ 10 euro-30 ml.
  • paleta variata de tonuri,mi-a luat ceva timp sa-mi gasesc nuanta.
  • SPF 20
  • sunt foarte multumita de finishul mat si de rezistenta.
  • prezinta dispozitiv de dozare cu pompita,ceea ce il face foarte practic in momentul aplicarii.
  • consistenta light,usoara.
  • miros aproape insesizabil de nasul meu obsedat.
  • nuanta alesa de mine,Golden 75.N-am avut posibilitatea sa fac poze (ca n-am avut cu ce,camera a decis brusc sa se pensioneze),iertare.
  • nu pateaza.
  • rezistenta la transfer-medie.


Concret.Pe deplin satisfacuta de alegerea de moment.
  Fonduri de ten inca in teste: Lancome Teint Idole Ultra 24h,Clarins Ever Matte si Sisley Skinleya .
  Ce mi-ar placea sa testez: fondurile de ten de la Mac.Am gasit chiar si o reprezentanta in zona,mi-a placut ca pentru orice produs cumparat,ofera un machiaj cu produsul respectiv.O sa-mi fac timp si poate o sa-ti si povestesc cum a fost.



    Lavender thoughts to you,

       Anda











21 ian. 2013

Review: Mascara Nyx, nuanta Electric Blue

     Aceasta mascara de la Nyx a fost in lista preferintelor mele din anul 2012...Si-a castigat un loc binemeritat! As recomanda-o calduros oricui doreste un rimel bun de culoare albastra caci nu i-am gasit nimic de reprosat! 

     Important de precizat: nu mai folosesc in prezent acest rimel, s-a ingrosat, se aplica cu dificultate... vorba ceea: si-a trait traiul si-a mancat malaiul; datoria si-a indeplinit-o insa nu renunt la el pana nu ii gasesc inlocuitor pe masura asteptarilor; oricat de ciudat ar parea, n-am putut sa il arunc!:)) L-am folosit cu mare bucurie iar faptul ca v-ati exprimat interesul fata de el m-a determinat sa ii dedic aceasta postare...E achizitionat de pe cherryculture.

     Astfel, am usoara misiune  de a enumera numai plusuri:

- denumirea nuantei, Electric Blue, este foarte inspirat aleasa; camera mea foto nu a reusit sa surprinda cu   fidelitate nuanta decat in aceste doua poze;





- peria este subtire, usor arcuita, faciliteaza aplicarea cu usurinta;

- are consistenta cremoasa;
- efectul este de definire si de alungire a genelor, nu de volum; eu il aplicam in doua straturi;
- nu curge,  nu se "scutura" dupa un timp de la aplicare, nu incarca genele (in fotografii se vede altceva din  cauza a ceea ce am explicat anterior - rimelul  s-a ingrosat, nu mai are consistenta din perioada sa de  glorie);



- pretul este mai mult decat rezonabil raportand la calitatea produsului, cca 4-5 $ - la reducere fiind (credeti-ma, nu-mi amintesc exact!).

     Exista totusi un impediment in legatura cu acest produs, se gaseste cu dificultate (cei de pe cherryculture nu-l mai au acum, in schimb l-am vazut pe ebay)! Daca stiti voi vreun alt site unde se afla pe stoc, v-as multumi fericita ca ma anuntati!
  
     Tu ai folosit aceasta mascara?
    Ce alt rimel cu o nuanta similara, de care ai fost multumita, imi recomanzi?

      Pupicei!!! :)

                                                                                                                                   Ilda
                                                                                                                      Lavender Thoughts to you
19 ian. 2013

10 cosmetice romanesti de care mi-e dor



       A trecut mai bine de jumatate de an de cand am lasat Romania.Oamenii mei ma intreaba cand vin acasa.Nu vin.Pai nu ti-e dor?Nu.Adica,ceea ce-mi lipseste poate fi cu usurinta ``desprins`` din orice cadru romanesc si transportat incoace.
  Asa se face ca mi-a revenit apetitul pentru o serie de cosmetice romanesti ce mi-au trecut pe sub nas in trecut si  de care acum mi-e realmente dor.Sunt 10,ai zice ca am ales intentionat o cifra rotunda,dar e pura coincidenta.S-a nimerit.

    Gandurile au inceput cand mi-a trecut prin minte,ca un flash,aroma dulce a cremei de maini de la Apidava,cu miere,propolis si ceara de albine.Cu mult timp in urma,am facut un review colectiv Apidava-Royal Honey,citeste-l aici daca te intereseaza si alte produse.



Uite,sa-mi spuna mie cineva: Anda,ai voie sa aduci un singur parfum din Romania.Unul si numai unul.Care sa fie? In 3 secunde as raspunde Petite Anais .Un fel de review,aici.





  Sapunurile naen-soap m-au rasfatat si aici o vreme.Si-mi tot spun ca revin cu o comanda la Elena,de care mi-e tare dor.Uite Lavanda Fina.




  Si ca tot veni vorba de lavanda,la capitolul hidratare mi-e dor de un deliciu marca Handmade Sister Beauty.Untul de corp cu lavanda,shea si ulei de portocal.
 ...ca ieri desfaceam ambalajele si tineam,cu grija in palme,prajiturile pentru corp...








  Iar daca ai incercat macar o data cremele  Apidermaliv pentru ingrijirea calcaielor,ma crezi pe cuvant cand sunt ca sunt cele mai eficace.




  Iti mai amintesti nebunia parfumata din campania Farmec-Gerovital  Plant?Eu da,si simt lipsa demachiantului si lotiunii tonice.In prezent,sunt o lenesa ce alege si culege servetele demachiante.E drept,in sfarsit,am dat de cele potrivite.








  In acelasi timp mi-am amintit si de crema antiimperfectiuni din aceeasi gama Gerovital.La momentul respectiv am recomandat-o tuturor,cele doua surori ale mele fiind si in prezent addicted acesteia.




    In sfarsit,saptamana trecuta am terminat si ultimele grame din pudra de argila de la AslaVital.O folosesc in masti pentru tenul meu mixt,inca din perioada studentiei.





    Nu stiu altii cum sunt,dar eu cand ma gandesc la tara mea,numa` de atat mi-e dor.Deci nu,nu ma intorc.Sa vina ele la mine.



     Lavender thoughts to you,

          Anda





18 ian. 2013

Friday Inspiration: Intelepciune...

     Buna, dragele mele!

     Zilele trecute am participat la o discutie simpla. Ca-ntre colegi... O parte dintre cele spuse au reprezentat un moment-revelatie pentru mine! Vreau sa va impartasesc si voua asta; poate considerati ca va e de folos  un pic macar, cel putin temporar...

     Va amintiti ca v-am povestit despre faptul ca am primit in dar un tablou de la niste oameni cu-adevarat speciali?! Reprezentand acea campie... Va amintiti ca l-am primit insotit de un zambet bland si de o dedicatie plina de talc? 
      Acum aveti si voi campia voastra! Asta ca sa nu o luati pe campii!

     Discutia era despre biserica si Dumnezeu, despre ceea ce ne dorim - deloc filozofica, nimic pretentios...chiar comuna! Insa pe mine m-a impresionat sa aud pe tonul cel mai firesc, cu o simplitate si o sinceritate desavarsite, urmatoarele vorbe spuse din inima (se simt aceste lucruri, stii cand este sau nu este asa!):
     "Fetelor, eu nu pot sa ii cer nimic lui Dumnezeu! Mie imi este rusine sa il rog ceva; pentru ca mi-a dat atat de mult incat... cum i-as mai putea cere??? Doar din cand in cand indraznesc sa-i spun sa le dea intelepciune copiilor mei!"

     Intuiti ca dedicatia ce a insotit tabloul si cuvintele acestea care imi par insasi definitia bunului-simt apartin aceluiasi OM! Eu ma consider norocoasa pentru faptul ca mi-a fost dat sa intalnesc o astfel de fiinta...

     Voi aveti norocul de a fi intalnit sau de a avea in viata voastra astfel de persoane care, fara a intentiona, va influenteaza intr-un mod pozitiv gandirea, perceptia asupra vietii?

     M-ar bucura mult sa aflu raspunsurile voastre!
     Va multumesc!
                                                       Sursa foto: Pinterest

                                                                                                                              Ilda
                                                                                                                   Lavender Thoughts to you
17 ian. 2013

More goodies and...ramble!

     Hello again!
     Ce faceti, fete dragi? Bucurati-va, se apropie weekend-ul... Eu nu am planuri deloc pentru acesta, dar chiar de asa ceva simt nevoia!

     In postarea anterioara, v-am spus ca revin cu o continuare...Well, here I am!
     Sa va povestesc ceva mai intai...De Sf. Ioan, am mers la Bucuresti pentru a-l sarbatori pe fratele meu (intre noi fiind vorba, sunt si eu un pui de Ioana dar an de an "fug" de la a sarbatori ziua onomastica si tot an de an, proaspat impresionata de felicitari, urari, cadouri de la cei foarte apropiati,  imi propun sa nu mai fug!:)) vorba ceea: face parte din scenariu!)...M-am tinut scai de sotul meu sa ajungem si intr-un DM, in Obor pentru standul essence si intr-un hipermarket care are stand Flormar...De ce doream toate astea in ciuda faptului ca nu aveam bani mai deloc???  Poate pentru ca tinteam obiectivele cu pricina de mult timp, pacat ca bugetul familiei nu s-a sincronizat momentului! :))
    
     Dar sa va arat si "rezultatele" periplului dorit...
     Aflata in impas (caci nu mai gasesc antiperspirant Iwostin), doream sa iau din Real un antiperspirant roll-on Mitchum (adjudecat, 15 lei - sper ca nu gresesc!); citisem atatea review-uri pozitive pentru el, trebuia sa-l incerc; e deja in testari!

     Cautand si un gel de curatare, m-am oprit la crema pentru curatare Aslavital (pana acum, mi-a lasat impresie buna, dar pastrez rezerva!)...


      Ajunsa la standul Flormar din hipermarketul mentionat, m-am invartit de vreo doua ori (in sensul invers acelor de ceasornic) in jurul "insulei" , nicio oja nu-mi facea cu ochiul (mi-am zis ca-i bine, oricum nu duc lipsa!); tusul albastru royal pe care-l privisem cu ochi sclipitori la Simona nu se lasa descoperit cu ochiul liber; dispozitie n-aveam sa o intreb pe vanzatoarea care se invartea odata cu mine si am conchis ca nu e momentul acum pentru Flormar!
      Bun, m-am infoiat in fata sotului meu pentru cat de econoama si chibzuita sunt :)) si am cerut la DM...El mi-a explicat ca e foarte departe de-acolo  (putea sa ma pacaleasca fara probleme caci eu sunt "ratacita" de tot in capitala!) si ca apeleaza la intelegerea mea pentru a mai merge doar la Magazinul Obor! Putea fi neintelegatoare cea mai intelegatoare dintre sotii?:)) La Obor, birjar! Caut standul essence; pfff, ce imagine imi faurisem eu in minte in legatura cu acesta!!! Visam ca pot atinge produsele (asa cum facusem intr-un DM din Viena), ca le pot cerceta in voie; cand colo, printre alte doua (?) firme de cosmetice, un mititel essence cu foarte putine oje si alte cateva produse aflate la o oarecare distanta, baricadate de o tejghea din sticla si de o vanzatoare; mi-am spus: "Asta e sansa mea, trebuie sa o fructific!"... Am intrebat de oja Time for Romance (Doamne, ce privire intunecata mi-a aruncat domnisoara de la stand!) - nu o aveau; "Doar ceea ce se vede!", acesta a fost raspunsul (in conditiile in care foarte putin "se vede"!); dar gelul eyeliner essence? (doream o nuanta de maro, instigata fiind de Ionny!); am gasit - iata-l, London Baby (15 lei); am dubii in privinta nuantei dorite - pare mai degraba o nuanta foarte inchisa de kaki, insa e imbatabil la capitolul rezistenta!

> fara blitz:
> cu blitz:


Desi aveam o pensula pentru eyeliner (foarte buna - consider eu, luata la un set de pe iHerb), mi-am zis ca ar fi buna una de rezerva (mi-e tare greu sa o folosesc, sunt obisnuita cu eyeliner ce are pensula inclusa!) - 8 lei! Ta-daaaammm!


Mi-am zis ca nu pot pleca doar cu atat, am cerut un creion de buze (5 lei) intr-o nuanta intensa de rosu  (lipsea din trusa mea), evrika!


 > fara blitz:

>cu blitz:

     Nu va imaginati cat a durat pentru biata domnisoara vanzatoare calculul mintal al sumei pe care am avut-o de platit: "5 + 8 = 13" (cat de cat repejor!) insa "13 +15 =..." (a durat atat de mult incat devenise jenant si-am invins ideea de "mi-e rusine de rusinea sa!" si-am anuntat eu , cu glas victorios, rezultatul!!!)...Phiiii! Eu am spus apoi ca, probabil, o durea capul pe fata, nu era in forma - crezand/sperand in mod sincer asta; sotul meu era ferm convins ca nu stie matematica elementara! Mai bine nu cercetam...:P
     Fetelor, mie mi-a placut sa povestim si sa va mai prezint una-alta; cred ca e indicat, totusi, sa ma opresc inainte de a va plictisi (de tot)!:))
     Cum v-am mai spus, daca aveti intrebari sau solicitari in ceea ce priveste produsele, va stau la dispozitie!
     

     Ati folosit vreunul dintre produsele prezentate mai sus? 

     Kisses!!!
                                                                                                                                      
                                                                                                                                     Ilda
                                                                                                                       Lavender Thoughts to you

     
     


15 ian. 2013

Goodies from Makeup Shop...

     Hello, girls!

     Am observat in timp, ca follower al blogurilor preferate, ca sunt interesante si ca pot inspira postarile in care sunt prezentate produsele achizitionate recent. Astfel ca, fara sa ma intind la vorba, va voi arata pe parcursul a doua postari ce am mai cumparat eu in ultimul timp (mai precis, incepand cu luna decembrie pana in prezent!) - produse cosmetice/de ingrijire...

     Va prezint astazi produsele comandate pe  Makeup Shop in luna decembrie, motivata fiind de dorinta de a-i cumpara de Craciun, unei bune prietene, blush-ul Sleek pe care si-l dorea la nebunie! Eu am fost mereu multumita cand am comandat pe site-ul mentionat... Acolo unde a fost posibil, am facut si cate un swatch pentru voi (daca am oferit cadou un anumit produs, fireste ca nu am putut interveni asupra lui)!
     Prin  urmare, in ordinea "de pe tricou", avem:


* Un blush Sleek (30 lei) - nuanta Rose Gold (i se potriveste perfect prietenei despre care va povesteam; ea are un ten cu usoara tenta aramie, curat, fara pori deschisi!)
>fara blitz:
 >cu blitz:


Puteam sa ofer un blush fara pensula??? Puteam dar...pentru a fi cadoul complet si a aduce bucurie pana la capat, am luat si o pensula Elemental Esthetics (15 lei) din par de veverita!
 
>close up:

Aveam pe propriul wishlist acest concelear Jar - Nyx (26 lei) , il folosisem si anterior, ne intelegem de minune - prieteni vechi si buni!

Am luat si patru rujuri Nyx - Round Lipstick, 19 lei/buc. (cele doua pe nuante de rosu aprins le-am oferit cadou, celelalte sunt pentru mine). Ia priviti cum stau ele, dragutele...four little babies!
> nuantele: B52, Electra, Fig, Hebe (acesta din urma e sidefat, good to know!)




 > B52, e o nuanta versatila, eu o ador!



> Fig (nu mi se potriveste nuanta; insa o folosesc in diverse combinatii - pe care le fac atunci cand nu sunt in graba! de fapt, eu comandasem Frappucino care este un nude perfect pentru mine insa m-a sunat un reprezentant al magazinului online sa-mi comunice ca nu mai au nuanta pe stoc; am cerut sa fie inlocuit cu Fig)

Aceasta pensula kabuki Elemental Esthetics (10 lei) nu era pe lista mea insa m-am orientat sa o achizitionez caci imi mai trebuia o suma micuta astfel incat sa am gratuitate la transport; nu aveam in trusa o astfel de pensula...so, why not?!:) E simpatica foc, moale, pufoasa!

     Sper ca v-a placut aceasta postare! Ne vedem curand cu cea de-a doua parte...
     Daca aveti intrebari in legatura cu vreun produs anume, daca v-ar fi util un review...dati-mi de stire! Am promis swatch-uri pe buze la rujurile Nyx; chiar am nevoie de timp si de soare pentru o astfel postare, dar va asigur ca va fi!!!:)

     Care dintre produsele de mai sus va tenteaza, care va face cu ochiul?:))

     Va doresc sa va bucurati de o saptamana frumoasa! Pupici!

                                                                                                                                    Ilda
                                                                                                                       Lavender Thoughts to you



                                                                                                      
 

Blog Template by YummyLolly.com