29 nov. 2013

Cumpărături - de-ale fetelor! :)

Bună, fete dragi!

Iată că între două blaturi de tort reuşesc să mă mobilizez pentru a scrie una dintre postările anunţate! Da, prepar un tort pentru Diuca. O cheamă şi Andreea! :)

Se pare că năravul din fire n-are lecuire, e lege nescrisă; mi s-a mai întâmplat să strâng în folder fotografii pentru a avea material consistent necesar unei astfel de postări şi să vi le prezint când deja fuseseră văzute, dezbătute, consumate şi "fumate"! :)) Acum, mi-a mai pus şi timpul piedici!

Las vorbăria şi invit în scenă, în ordinea de pe tricou (a se citi "în ordinea desfăşurării evenimentelor", "ordinea cronologică" parcă ar fi sunat şi mai rău :P), noutăţile strânse cu sârg începând din luna septembrie...

M-am bucurat mult când am câştigat un giveaway pe blogul Mihaelei Pojogu! Sponsorizat de ahaishopping. Am avut posibilitatea să aleg două produse. Am comandat o cămaşă (10$) şi un cardigan (20$) - erau preţuri psihologice, eu am dat valoarea rotunjită. Ştiţi că durează muuult până sosesc comenzile de pe site-urile asiatice (până a ajuns coletul, mărturisesc, roşind, că nu-mi mai aminteam exact ce am comandat - asta şi pentru că bâjbâisem îndelung până am hotărât ce vreau, gândindu-mă şi răzgândindu-mă în repetate rânduri). Vă arăt despre ce e vorba şi vă spun apoi impresii despre produse:


Click pe poze pentru a le vizualiza mai bine!



Cămaşa este frumoasă, e ceea ce aşteptam, finisajele sunt ok, croiala de asemenea! Mărimea, super! 
Cardiganul, în schimb, mi-a făcut surpriza de a fi altfel decât părea pe site; m-am aşteptat la un pulover subţirel, tricotat; în schimb, cu design de cardigan, este o bluziţă din bumbac; partea bună este că e un bumbac de calitate, plinuţ, are ţinută (l-am spălat de câteva ori şi nu s-a decolorat, nu  şi-a schimbat forma); cu toate acestea, nu văd de ce ar costa atât; culoarea e un verde precum cel al ierbii - foarte frumoasă nuanţa, nu a reuşit camera foto să o redea.  M-am gândit că ar fi utile aceste impresii căci altfel cred cu tărie în ideea că nu se caută la dinţi calul de dar! Chiar  le port cu drag! Miha...mulţumesc! 

O comandă iHerb
Prima mea comandă pe acest site a fost în urmă cu 2 ani (constând în pensule ecoTools). Am aşteptat-o de mi se lungiseră urechile. În luna septembrie, am recidivat. M-au momit inteligent printr-un mail  cu vorbele: We miss you, we want you back!, başca o reducere de 10$! Puteam să rezist?! Am dat o comandă cuminte, precaută. Am aşteptat la fel de mult ca prima dată. :P Circa 5 săptămâni. Nu veţi vedea nimic nou sub soare, în blogosferă sunt n-sprezece mii de prezentări la aceste produse:


- exfoliantul AHA Derma E Evenly Radiant (cât am aşteptat produsul ăsta şi  încă nu e inclus în rutina mea de îngrijire - nu mă înţeleg nici eu, am simţit că am o perioadă în care n-aş putea fi consecventă cu un produs nou şi aştept acel moment optim, acel feeling);
- gel de curăţare Eucerin (va intra curând în ring, trebuia să termin gelul de curăţare Bioderma);
- ciocolată caldă cu bezele, Nestle (yuuuuumiiiiiiiii, mai vrem!);
- 4 balsamuri de buze Madre Sierra Bees - nu ştiu de ce scrisesem Madre :)) (vi-l recomand călduros pe cel verde, cu mentă; cel cu miere de albine...hmmm, mai degrabă nu - e nesuferită aroma sa);
- cadou: o pilă şi un pliculeţ de calciu.

Alte cumpărături - unele mai mărunte, altele mai importante!

- două oje essence :
*Prom Berry - îmi place mult nuanţa, păcat că nu rezistă pe unghii  aşa cum aş dori;
*Black is black - doar pentru că "îmi trebuia" o ojă neagră.
- două oje  Flormar - nu mi-au mai fost la fel de plăcute ochiului acasă! :P
* 353 şi 442.

- o cremă Aslavital  Lift Ultra-activă  - ştiţi din postările despre produsele favorite că face casă bună cu tenul meu; a confirmat  şi reconfirmat!!!
- fond de ten Fix Natural, Radiant - al doilea pe care-l cumpăr (review aici).

- o pereche de cercei candelabru (i-aţi văzut în postarea aceasta, cu eşarfa aşezată tip turban) şi  un colier!




- cizme negre, din piele - aveam nevoie de o astfel de pereche, mă simt excelent în ele; le-am ales bine, sunt gro-za-ve, le ador!!!



- dischete demachiante Cleanic - nu le mai găseam, m-am bucurat să le văd într-un magazin, le-am înhăţat imediat;  hmm, parcă nu mai sunt ceea ce ştiam!
- deodorant Fleurs de Paris Noir - veche iubire regăsită!
- cremă Aslavital Lift Ultra-activă - da, o alta; ea există în mod constant în rutina mea de îngrijire; pe cea de mai sus am folosit-o atât dimineaţa, cât  şi seara - practic, aceasta e recomandarea producătorului;
- loţiunea micelară L'Oreal - atâta vuiet în legătură cu ea, trebuia să văd dacă o poate înlocui pe Bioderma; nu-mi pot exprima părerea după o singură utilizare; rămâne de văzut!



Asta-i prada de război! Sper să găsiţi câte ceva util în postare, să vă inspire măcar puţin... Dacă aveţi întrebări sau reclamaţii, ştiţi unde mă găsiţi! :)) Vă aştept cu nerăbdare comentariile!


Ce vă place, ce vă face cu ochiul din ceea ce aţi văzut?
Cu ce v-aţi înnoit recent şi vă încântă foarte mult?

La mulţi ani celor ce îşi sărbătoresc ziua numelui! 
Să fiţi sănătoşi şi voioşi!

Vă pup şi vă îmbrăţişez!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you
28 nov. 2013

Gânduri, planuri, un preview...mult zgomot pentru nimic!

Hello, hello! :)

Trec în goana calului pe-aici, vă salut şi vă spun ce postări am în plan pentru perioada următoare:

- despre cumpărăturile făcute  de-a lungul unei toamne întregi: comanda iHerb (tocmai ce m-a "certat" Alina Anghel pentru că încă n-am reuşit să vă prezint acea comandă - mea culpa!), ceea ce am ales de pe ahaishopping la giveaway-ul organizat de Miha Pojogu; alte achiziţii (mai mult sau mai puţin mărunte);

- despre ochelarii de soare primiţi de la Firmoo sau despre cum am ales să fiu bondar! :)) Dar ochelarii tot frumoşi rămân!:P Iată un preview! Recunoaşteţi personajul???




- despre preferatele lunii noiembrie;

- Happy momments... care aşteaptă de muuult timp, ca schiţă!

- despre produse consumate - veţi fi uimite de "recoltă"!

Ordinea de mai sus e aleatorie... Nu pot promite nimic, doar asta e cert! Tare mi-aş dori să se poată altfel! Dar lasă, vin ele şi zile mai bune, cu mai mult timp liber! :)


Se apropie weekend-ul...
Voi aveţi deja planuri? 
Vreo zi onomastică la care să participaţi - sâmbătă e Sf. Andrei?!

Pupici!
Pe curând, sper!


Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you







26 nov. 2013

Meloman pentru o zi (34)

Cum să-ţi explic ce este muzica, dacă nu-ţi este de-ajuns că o auzi, dacă nu eşti pregătit să te laşi copleşit de ea?
(Antoine de Saint-Exupery)



Bună dimineaţa!:)

Ştiţi cât de uşor mi-a fost să decid melodia de azi? Foarte uşor! Am visat-o! :)) Veţi râde, poate, dar chiar aşa s-a întâmplat! Serile trecute am visat că ascultam acest cântec care chiar mi-a plăcut foarte mult într-o vreme; stătea pitit prin nişte unghere uitate şi mă îndoiesc că m-aş mai fi gândit la el, l-aş mai fi căutat pentru a-l reasculta, dacă nu s-ar fi întâmplat aşa cum v-am spus

Mi-a făcut mare plăcere să-l redescopăr...Versurile şi mesajul sunt după inima mea! Am ales videoclipul oficial şi o interpretare live (pe scenă fiind prezentă şi Orchestra Filarmonicii din Berlin)...

Enjoy the music!



Sper că v-a plăcut balada rock de azi!
Vă propun să extindem această rubrică şi în cadrul comentariilor: intraţi în joc şi lăsaţi link către o melodie care vă trezeşte amintiri frumoase! :)

Să aveţi zi foarte frumoasă!
Vă pup!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts

P.S. Nu uitaţi că la SoriN se reunesc toate cântecele melomanilor, el e iniţiatorul acestei minunate idei de postare...Vă recomand să îi faceţi o vizită, ascultaţi astfel şi alte alegeri muzicale!

Recomandare pentru bloggeri
Dacă doreşti să participi,  publică pe blogul tău  o melodie preferată de care tocmai ţi-ai amintit şi vrei să o împărtăşeşti cu noi şi înscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!
24 nov. 2013

OOTD: Cum să te joci cu o eşarfă...


Bună, fetelor!

Vă amintiţi această postare în care vă prezentam ultima comandă pe Kurtmann - jacheta Pull&Bear a soţului meu? Ei bine, trebuie să vă mărturisesc ceva! Am păstrat un as în mânecă...La acel moment, bugetul mi-a permis încă puţin şi eu n-am rezistat tentaţiei de a-mi lua o eşarfă! Sunt mare iubitoare de eşarfe; toate fetele care îmi împărtăşesc pasiunea pentru acest accesoriu ştiu că niciodată nu avem prea multe!

Eşarfa Pull&Bear aleasă este din vâscoză; materialul său este fin, semitransparent. Nu este tivită, dar am constatat că nu există riscul să se destrame. M-au atras combinaţia de culori şi imprimeul vesel. Dacă ar mai fi fost pe stoc, puneam link către ea. Însă puteţi găsi aici oferta de eşarfe (apartinând unor branduri diverse: Bershka, Lefties, Pimkie, Stradivarius ş.a.) din magazinul online menţionat. 

Nu vă mai ţin de vorbă şi las fotografiile să vă spună despre joaca anunţată în titlu!






Gata! Mi-am luat hăinuţa roşie, de Scufiţă :)),  sunt pregătită pentru o plimbare! Vă invit şi pe voi... Cât timp vom mai putea să ne bucurăm de foşnetul frunzelor?!


Nu uitaţi că aştept de la voi, cu mare drag, păreri, sugestii, critici constructive! Feedback-ul vostru este nepreţuit! Ştiu eu că aveţi spirit ludic, joaca sigur aţi savurat-o! Mi-aş mai dori să aflu...


Despre eşarfa mea ce spuneţi, vă place? 
Ce articol vestimentar/ accesoriu v-a bântuit visele în ultima vreme? :)

Vă doresc ca în săptămâna ce vine să simţiţi că vă merge bine!
Mulţi pupici!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts

Review: Balsamul şi masca pentru păr, gama Apidermin - Complex Apicol Veceslav Harnaj

Bună!:)

Ce mai faceţi, fete dragi? Nu ne-am văzut de mult timp... Vreau să ştiţi că mi-a fost teribil de dor de voi şi de  interacţiunea aceasta pe care o preţuiesc atât de mult! 

M-am gândit să vă spun astăzi impresiile mele în legătură cu produsele primite spre testare din partea Complexului Apicol Veceslav Harnaj:  balsamul şi masca pentru păr din gama Apidermin (cum anunţam încă din titlu)Am optat pentru această gamă considerând că atât compoziţia produselor cât şi rezultatul promis sunt cele potrivite podoabei mele capilare! Părul meu suportă vopsiri în mod regulat (am muuulte fire de păr alb, nu ştiu cine mi le-o fi scos?!), are perioade când cade  şi se impune să îl fortific, să îl ajut - atât din interior, cât şi din exterior. 


Păi... să le luăm la "pieptănat",  pe rând! :)

(click pe denumirea produsului pentru a citi recomandările producătorului)
Am observat de la prima utilizare că balsamul  are o densitate mai mare decât a altora; acest aspect a determinat o oarecare dificultate pentru a fi scos din recipientul de plastic destul de dur; flaconul reprezenta totuşi doar o mostră, îmi exprim speranţa că ambalajul produsului full size este ceva mai comod de utilizat. Produsul este foarte plăcut parfumat şi aroma sa persistă, dar nu pentru mult timp. Lasă părul moale, uşor de pieptănat; totuşi, am avut senzaţia că am nevoie de ceva mai mult în ceea ce priveşte efectul hidratant. Important de menţionat: părul meu are fire groase, oarecum aspre şi rebele; nu e fin şi cuminte de la natură!

 (click pe denumirea produsului pentru a citi recomandările producătorului)
Dacă balsamul mi-a părut un produs bun, fără a mă determina să mă îndrăgostesc, despre masca de păr pot vorbi cu mult mai mult entuziasm. Are o aromă extrem de plăcută, intensă (dar nu la modul supărător); aceasta se păstrează îndelung în păr (o zi-două). Efectul de hidratare asupra părului a fost evident; după aplicare, părul a rămas moale, uşor de aşezat, firele acestuia au fost ordonate, buclele mai bine definite - pentru mine sunt importante aceste aspecte, dat fiind coama nărăvaşă pe care o port. Masca aceasta s-a potrivit atât de bine podoabei mele capilare încât intenţionez să o cumpăr pe viitor; consider că merită, raportul calitate-preţ fiind unul foarte bun.

Sunt sigură că aţi mai citit deja şi opiniile altor fete, pe diverse bloguri; sper ca această postare să vă fie utilă, astfel încât să puteţi face alegeri optime! În cazul în care întrebări, vă voi răspunde bucuroasă!


Dacă aţi folosit aceste produse, mi-aş dori să aflu opiniile voastre! 
Dacă nu, ce spuneţi, sunteţi tentate să le încercaţi?

Şi-acum, luaţi o linguriţă să dăm iama la borcanul cu miere! :)

O duminică minunată vă doresc!
Vă îmbrăţişez!  <3

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you






19 nov. 2013

Meloman pentru o zi (33) - Vă mulţumesc!

Cum să-ţi explic ce este muzica, dacă nu-ţi este de-ajuns că o auzi, dacă nu eşti pregătit să te laşi copleşit de ea?
(Antoine de Saint-Exupery)


Prima mea întâlnire cu melodia pe care am ales sa v-o prezint astăzi s-a petrecut într-un mod special: una dintre cititoarele mele dragi mi-a lăsat (la această postare dulce, dulce de tot) un comentariu  în care îmi spunea că ea asociază acest cântec cu mine şi cu postarea Happy Momments! E lesne de intuit ce impresie au avut  vorbele sale asupra mea; nu-s de-ajuns cuvintele pentru a exprima ceea ce m-a determinat să simt!

Georgy, încă o dată, îţi mulţumesc pentru că mă vizitezi, pentru că îmi citeşti postările, pentru că îmi laşi gânduri şi trăiri ale tale ca semn al trecerii pe acest blog!

Aşa cum a reuşit Georgy să mă emoţioneze şi să dea sens, o dată-n plus, prezenţei mele pe acest blog, reuşiţi şi voi, mereu - fiecare  în maniera sa personală! Pentru asta, vă mulţumesc din suflet tuturor acelora cu care interacţionez datorită acestui blog, tuturor acelora care mi-au devenit prieteni şi pe care îi simt aproape!

Videoclipul e tare drăguţ şi tonic, completează perfect farmecul piesei muzicale - chiar merită văzut! Vă va relaxa...Las link aici către acesta, nu ştiu de ce nu-l găsesc prin Bloogger.



Ai fredonat vreo melodie azi? Care anume?

Vă doresc o zi în care să simţiţi că iubiţi viaţa şi că vă bucuraţi de ea cu intensitate!:)


Nu uitaţi că la SoriN se reunesc toate cântecele melomanilor, el e iniţiatorul acestei minunate idei de postare...Vă recomand să îi faceţi o vizită, ascultaţi astfel şi alte alegeri muzicale!

Recomandare pentru bloggeri
Dacă doreşti să participi,  publică pe blogul tău  o melodie preferată de care tocmai ţi-ai amintit şi vrei să o împărtăşeşti cu noi şi înscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!


Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts

P.S. Vă rog să aveţi răbdare cu mine, sunt în "silenzio stampa" fără a dori asta! Pur şi simplu...Cred că e vorba despre veşnicul inamic - numit timp - care complotează laolaltă cu toate provocările vieţii de zi cu zi!
<3








12 nov. 2013

Meloman pentru o zi (32)

Cum să-ţi explic ce este muzica, dacă nu-ţi este de-ajuns că o auzi, dacă nu eşti pregătit să te laşi copleşit de ea?
(Antoine de Saint-Exupery)



Am o dispoziţie nostalgică... Mi-e dor de fiinţe dragi care s-au dus! De regulă, există soluţii pentru orice dar, în situaţia asta, ce se poate face?! E retorică întrebarea mea...

Am trecut prin mai multe melodii; le-am ascultat, m-am gândit că s-ar potrivi acum sufletului meu dar, în încercarea de a mă anima pe mine însămi şi cu gândul bun de a nu vă întrista pe voi, am ajuns aici! :)



Sper ca vouă să vă fie  sufletul senin şi deschis!
Vă îmbrăţişez!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you



P.S. La SoriN se reunesc toate melodiile melomanilor, el e iniţiatorul acestei minunate idei de postare...Vă recomand să îi faceţi o vizită, ascultaţi astfel şi alte alegeri muzicale!

Recomandare pentru bloggeriDacă doreşti să participi,  publică pe blogul tău  o melodie preferată de care tocmai ţi-ai amintit şi vrei să o împărtăşeşti cu noi şi înscrie articolul la "Meloman pentru o zi"!
10 nov. 2013

OOTD: When a woman loves...

Hello, ladies!:)

Vă amintiţi că vă vorbeam recent despre dorinţe în care se creionau pulovere galbene, jeanşi coloraţi şi alte nebuneli? Ei bine, aveau o bază ele! Intenţionam o altă comandă pe Kurtmann şi mă gândeam că astfel se vor concretiza! 

Am intrat pe site. Am circulat de colo-colo, adăugând în coş n-sprezece produse - mai mult sau mai puţin în concordanţă cu wishlist-ul; obişnuiesc să procedez astfel: adaug în coş tot ceea ce îmi face cu ochiul; apoi, îmi este mai uşor să decid, prin eliminare, avându-le pe toate laolaltă. 

Am dat comanda. Ştiţi ce-am luat? Veţi râde!:)) După toate căutările, mi-am dat seama că bucuria-mi va fi mai mare dacă îi cumpăr dragului meu drag ceva! Cunoaşteţi feelingul de a trăi fericirea datorită bucuriei altora? Mulţumirea de a renunţa la ceva  pentru a face cuiva drag un dar? Aşa am simţit eu! Sigur ştiţi la ce mă refer...

Abia după ce comanda a ajuns punctual (ca de obicei!) şi Alex a probat jacheta Pull&Bear aleasă, mi-am dat seama că era făcută pentru el! Aşa se explică de ce n-a trebuit să caut prea mult: pac-pac, punct ochit, punct lovit!

Gata, fetelor, azi avem altceva în meniu, eu am trecut în spatele camerei! Am vrut să văd cum e să fii şi în această postură. My man, treci la pozat! Nu vrei să apari?! Cum, să adaug o bulină pe faţă?! Hmm, ar fi caraghios, te-au văzut fetele de atâtea ori! Don't be shy! Vorba Diei: Hai, măi, tati, de ce eşti aşa ruşinos?! Îţi promit că nu-mi voi face un obicei din a comanda jachete pentru tine! :P 

Între noi fiind vorba, să ştiţi că nu-i deloc uşor rolul de fotograf! Voi aprecia o dată în plus bunăvoinţa şi răbdarea cu care sunt tratată!

Înainte de a lăsa imaginile să confirme, vă spun cu mâna pe inimă: suntem foaaarte încântaţi de calitatea jachetei! Materialul este bun, are ţinută; e lucrată cu mare atenţie la detalii, finisajele sunt fără cusur, căptuşeala e drăguţă tare - în jumătatea superioară e dintr-un bumbac moale, călduros, iar în cea inferioară din poliester! V-aş fi recomandat-o fără ezitare, dar nu se mai află pe stoc. Urmăriţi, poate mai apare! Alte jachete, ale aceluiaşi brand, găsiţi aici şi aici!

Să curgă fotografiile!




Detalii

Fără scurta lunga nu se face nunta! :))
Vă rog să remarcaţi şi prezenţa lui Miss Muşeţica!

Un apus ce-şi revarsă în tăcere bogăţia de culoare
Cine ghiceşte ce jachetă port?!

O melodie care-mi place - mi-a inspirat titlul postării...


La final, două întrebări am pentru voi:

Ai cumpăra jacheta prezentată pentru un bărbat drag din viaţa ta? :)

Îţi aminteşti când ai pregătit ultima oară, pentru tine însăţi, o "surpriză" şi ai schimbat în ultima clipă planul astfel încât să bucuri pe cineva drag?


Mulţi, mulţi pupici!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

P.S. Dacă tot v-am instigat, vă spun şi-un pont: astăzi, echipa Kurtmann oferă transport gratuit la comenzile de peste 90 lei!
8 nov. 2013

Prăjitură cu gem, nucă, bezea şi glazură de ciocolată


La mulţi ani buni, frumoşi şi sănătoşi celor care  îşi sărbătoresc astăzi ziua onomastică! :)

Fiind zi de sărbătoare, bătând la uşă weekend-ul, m-am gândit să vă bucur cu o prăjitură! V-aţi exprimat dorinţa de a avea o anumită reţetă, după ce aţi văzut fotografiile din această postare?! Iată-mă-s! 

La noi în familie există obiceiul ca prăjiturile să fie numite după persoanele care au oferit reţeta! În acest caz, insist pentru a fi păstrat numele pentru că mama are reţeta de la o doamnă care mi-a fost extraordinar de dragă, a avut un cuvânt de spus în evoluţia mea ca om, a fost o femeie cum puţine sunt - am admirat-o şi am iubit-o mult! Am convingerea că s-ar fi bucurat să ştie că vă ofer acum această reţetă! Mă opresc şi păstrez amintirile pentru mine...

V-am spus că eu n-am preparat niciodată prăjitura! De ce? Sincer, pentru că a avut cine! :)) Să ştiţi că am stat mult pe capul mamei încât să aflu toate "secretele" prăjiturii; când ofer o reţetă cuiva, nu vreau să mă înjure, ci s-o prepare cu plăcere, fără emoţii şi să se bucure de rezultat! 

Ori printaţi, ori luaţi creion şi hârtie pentru a nota, de-abia aştept să vă văd la treabă! :)) Veniţi apoi cu poze şi cu impresii delicioase, ok?!:)

Iată pentru ce vă veţi strădui! Eu consider că merită!



Mmmm??? :) Ar trebui să vă motiveze pozele astea, să simţiţi că nu vă stă nimeni în cale! După ce veţi citi şi reţeta, văzând că-i floare la ureche procesul tehnologic, vă veţi mobiliza rapid de tot!:)


Prăjitură LIVIA



Pentru cocă:
*250 g făină
*250 g unt
*4 gălbenuşuri
*jumătate plic praf de copt (Dr. Oetker)
*100 g zahăr
*arome (esenţă de vanilie/rom/lămâie, coajă rasă de lămâie - după preferinţă)

1. Se unge cu unt o tavă şi se tapetează cu făină.

2. Se prepară o cocă folosind toate ingredientele de mai sus: peste făina proaspăt cernută se adaugă restul ingredientelor; toate acestea se amestecă bine, cu mâna, până se obţine o compoziţie omogenă (din când în când, mâna poate fi înmuiată într-un castron cu apă; veţi simţi nevoia, deoarece compoziţia va fi lipicioasă); coca obţinută se întinde cu mâna, prin presare, direct în tava pregătită deja. Se va obţine un blat subţirel (care va creşte la copt).

3. Peste coca întinsă în tavă, se pune aprox. jumătate de borcan de  gem de caise/prune (borcan de 400 g).

Pentru bezea:
4 albuşuri
200 g zahăr
100-200 g nucă (după preferinţă)

4. Se bat spumă albuşurile, cu un praf de sare. Se adaugă treptat zahărul, bătând cu telul sau folosind mixerul, până compoziţia devine tare şi lucioasă (ca pentru bezea). Se adaugă apoi nuca ruptă în bucăţi mici, amestecând-o în compoziţie uşor, de jos în sus, cu ajutorul unei linguri.

5. Această compoziţie se întinde în tavă, peste gem şi se dă la cuptorul încins dinainte. Se va ţine circa 30 de minute (depinde de cuptor), la foc mediu. Bezeaua se va rumeni, căpătând o crustă groasă, bej-aurie.

Pentru glazură:
8 linguri apă
1-2 linguri de cacao (cernută)
8 linguri de zahăr

6. Toate acestea se pun la foc mic, amestecând continuu. După ce zahărul s-a topit, se mai lasă pentru puţin timp, până glazura tinde să se îngroaşe, apoi se ia de pe foc. 

7. Glazura se toarnă peste prăjitură (când ambele-s călduţe). După răcire, se dă la frigider. Se taie rece!

Precizări:
-  tava poate fi din teflon sau yena; dimensiuni: cca 20/32 cm.
- după coacere, compoziţia de bezea poate fi umflată  pe alocuri, având mici "cocoaşe"; o puteţi presa uşor cu mâna, chiar dacă se poate crăpa astfel crusta formată.

Asta e tot! Mă bucur că datorită postării preferatelor lui octombrie, am ajuns să scriu pentru voi această reţetă; a trecut ceva timp de când nu am mai făcut asta!

Spor la prăjiturit şi poftă bună apoi! Sigur îi veţi bucura pe cei dragi vouă (dacă sunt amatori de dulciuri)!


Vă doresc să vă simţiţi bine azi şi să petreceţi frumos, 
fie că sunteţi sărbătoriţi sau invitaţi!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you








7 nov. 2013

The Sunshine Award

Hellooooo!

Fetelor, am primit nominalizare pentru acest tag de la Alina lui Brumărel, căreia îi mulţumesc frumoos:); anterior, îl văzusem la Claudia şi, tentată fiind, îi anunţasem intenţia de a-l prelua, într-o bună zi!

Care-s regulile jocului?

1. Adaugă banner-ul premiului pe blogul tău.
2. Pune un link către persoana care te-a nominalizat.
3. Răspunde celor 10 întrebări.
4. Nominalizează alţi bloggeri.




 1. Care este anotimpul tău preferat? 
"E primăvară, iarăşi primăvară..." - vocea lui Tudor Gheorghe e în mintea mea acum!
Anotimpul în care  înfloresc pomii, altceva nu am de spus!


Exerciţiu de imaginaţie: pentru câteva minute, uităm că-i toamnă!:)


2. Care este serialul preferat?
Voi menţiona două seriale, de genuri diferite:
- Seinfeld;
- Grey's Anatomy.


3. Care este mâncarea/desertul preferat?
Măi, fetelor, eu sunt o mâncăcioasă; îmi vine să spun aşa: sarmale, salată boeuf, musaca, paste - nu pot alege! La desert e mai simplu: ciocolată şi tot ceea ce o conţine!


4. Folosind doar trei cuvinte, cum te-ai caracteriza?
Neavând inspiraţie, îi cer soţului meu să spună! Ce credeţi că mi-a răspuns el (cântând)?! 
Trei cuvinte, viaţa-ntreagă/ Două puncte: Îmi eşti dragă!...:))) Vă era dor de Alifantis?

După ce a fost subliniată seriozitatea cerinţei, a analizat temeinic şi...iată răspunsul:
Jucăuşă, implicată, surâzătoare (ca să nu zic hlizită)!
Chiar mă reprezintă ceea ce a spus, mă cunoaşte bine...

5. Care este culoarea ta preferată?
Cred ca verdele a rămas la putere deşi are ceva concurenţă serioasă din partea violetului!


6. Cât timp iţi ia machiajul zilnic/rutina zilnică de îngrijire a tenului?
Circa 30 de minute...Cu demachiere, tonifiere, tot tacâmul (dar să mă ocup exclusiv de asta)!


7. Câte oje ai în colecţie?
Aşteptaţi, vă rog! Merg să le număr!  :P
Dumnezeule mare, noroc cu acest tag căci nu mi-aş fi imaginat aşa ceva: 56!!! Am numărat şi lacurile de unghii si tot ceea ce înseamnă glitter! Pffff, nicio ojă  nu se mai cumpără, am interdicţie! Eu, în urmă cu un an, aveam cca 20-25... 


8. Care este cel mai îndrăgit produs de makeup/beauty, un produs care nu trebuie să  îţi lipsească  niciodată?  
Fondul de ten. Fără el nu se poate! Altfel, aş fi spus mascara!

9. Care este trendul tău preferat în materie de fashion toamna-iarna aceasta?
Indisciplinată sunt, dar nu pot numi doar o preferinţă! :P
Nuanţa de galben-muştar, paltoanele roz-pudrat şi inimoarele (ca imprimeu)!


10. Care sunt accesoriile voastre preferate?
Refuz să renunţ la oricare dintre toate acestea: cercei, coliere, brăţări, inele, eşarfe...Cu condiţia, desigur, să fie pe gustul meu, să mă reprezinte!


Gata, la mine! Acum, e rândul vostru! 

Nu voi mai nominaliza fetele ce au primit deja tag-ul de la Alina, aşa îmi pare logic, ştiu că vor înţelege ideea! Astfel că voi numi pe : 


Simona (VintageLook) 
Gabriela 
Alina Anghel 
Federova 
Camelia (Beauty Story)
Aurora Toma 
Alexantza 
Adina Meg  
MayDay 
Andreea (Nuntă cu stil)
Maria (Blogul Pandorei)
Cătălina Toma

La ele m-am gândit eu acum, spontan, dar invit cu drag pe oricare dintre voi căreia îi surâde ideea de a completa tag-ul!

Pentru fetele care nu au blog: dragelor, dacă vă tentează ideea, voi citi cu plăcere răspunsurile voastre lăsate la comentarii! Puteţi alege să răspundeţi doar la o întrebare, aceea care vă place mai mult!:) Eu m-aş bucura ca "aleasa" voastră să fie nr. 4!

Zi frumoasă de tot vă doresc!
Pupici!

Cu drag, 
Ilda
Lavender Thoughts to you


P.S. Vedeţi că pe Kurtmann e 70 % reducere! Poate vreţi să daţi o raită pe-acolo!:)

P.P.S. Sper să reuşesc, dar nu pot promite, ca următoarea postare să fie reţeta prăjiturii cu pricina!
 

Blog Template by YummyLolly.com