Hello, hello!:)
Au trecut deja trei zile de la această experienţă şi eu încă retrăiesc emoţiile!
M-am înscris datorită spiritului ludic, entuziasmului şi implicării totale pe care le pot avea în unele situaţii de viaţă. Dacă nu aţi citit postarea de aici, e bine să începeţi cu ea, veţi şti astfel debutul poveştii! Acest debut are semnificaţia sa şi ar fi păcat să nu o ştiţi!
Avertisment: vă aşteaptă o postare kilometrică dar nu vreau să renunţ la detalii, nu pot relata succint despre o experienţă pe care am trăit-o cu o intensitate fantastică, pe toate planurile!
Au trecut vreo trei săptămâni după acea frumoasă zi petrecută la Constanţa, ziua preselecţiei! Ufff, mă trec căldurile numai când mă gândesc la ceea ce urmează să vă povestesc... :))
A treia zi de Paşti, atmosferă liniştită în familie, nu ştiu ce moşmondeam eu, Alex juca table online, Dia se juca în aceeaşi cameră cu noi. Nu ştiu ce mi-a venit să-mi întreb soţul dacă a mai verificat pe site rezultatele tragerii la sorţi! El, neîncrezător, a intrat să verifice! Pfff, strigăte, agitaţie mare: E numele tău, eşti prima extrasă, intri direct pe scaun, fără dubiu!!!
Imaginaţi-vă sărituri şi ţopăieli în trei, valuri repetate de căldură maximă, obraji încinşi, ochi măriţi de uimire, senzaţia că nu ţi se poate întâmpla aşa ceva, vizualizarea iar şi iar a numelui scris cu majuscule pe pagina respectivă; toate acestea combinate cu întrebarea care se strecura repetitiv în minte: Chiar sunt eu?!
După toată această stare de bucurie de nedescris, au intervenit întrebări, îndoială, ezitări:
- Ce caut eu acolo?
- Ce caut eu acolo?
- Nu sunt genul de concurent "Vrei să fii milionar?"!
- Dacă mă fac de ruşine?
- Cum fac faţă emoţiilor?
- Chiar ajung pe scaun? Sigur??? (Prin tragere la sorţi, se extrag cinci concurenţi pentru fiecare ediţie; aceştia vor intra în ordinea extragerii. Dintre cei cinci, primul ajunge în mod sigur pe scaun, de cele mai multe ori şi al doilea, prea rar al treilea, ceilalţi doi se pot considera doar rezerve. Eu eram prima dintre cei cinci din seria mea!)
- Totuşi, ce caut eu acolo...?
... la nesfârşit!
Alex, omul meu iubit, omul care m-a ajutat ceas de ceas (de când ne-am întâlnit) să lucrez cu mine la self esteem, m-a îndemnat şi m-a împins mereu de la spate, mi-a spus aşa:
Gândeşte-te la tot ceea ce s-a întâmplat până acum, a fost să fie ca tu să ajungi acolo! Joacă-ţi şansa fără să te gândeşti la ce vor crede alţii! Poate nu te mai întâlneşti cu asta niciodată în viaţă! Eu voi merge cu tine şi o să-ţi fiu alături!
Prieteni dragi mi-au spus:
- Du-te şi bucură-te de asta! Te-ai înscris în joacă, mergi în joacă, mergi cu relaxare!
- Oamenii care te cunosc, te apreciază şi te iubesc, nu îşi vor schimba părerea despre tine numai pentru că nu ştii răspunsul la unele întrebări!
- Cum să-ţi fie ruşine, ruşine e să stai acasă şi să-l judeci pe cel care are curajul să meargă acolo!
- Mergi, am încredere în tine, mă voi gândi la tine cu toată dragostea!
- Să ai inima la tine, trebuie doar să-ţi gestionezi emoţiile şi te vei descurca perfect!
- E vorba despre karmă, face parte din traseul tău în viaţă, dă-i curs!
Datorită lor, am găsit cu mine însămi calea de a merge cât de cât liniştită, de a gândi că e o mare şansă oferită şi că pot mânia pe Dumnezeu codindu-mă atât, că indiferent de ce se va întâmpla acolo eu trebuie să mă bucur de această experienţă de viaţă (nu vreau să spun "unică experienţă")!
Între timp m-a contactat telefonic un reprezentant al emisiunii şi mi-a comunicat cu răbdare detaliile necesare. M-au sunat miercuri, luni urma să aibă loc filmarea. În doar câteva zile mergeam la Vrei să fii milionar?!!! Doaaamneee!!!
M-am întrebat ce ţinută voi purta cu gândul de a-mi asigura şi aceasta o stare de bine şi de confort, era important pentru mine ca măcar din acest punct de vedere să nu mă stresez. M-am pregătit sufleteşte cum am putut eu mai bine! Am rugat câţiva prieteni să intre în hora aceasta şi să mă ajute atunci când voi apela la varianta Sună un prieten!. Dia mi-a dat un pupic norocos dimineaţa, elevii mei ştiau motivul absenţei mele şi mă asiguraseră că îmi vor ţine pumnii şi că vor fi foarte cuminţi, rudele începuseră rugăciunile... :))
Gata, la drum, Doamne ajută!
Am ajuns cu bine, cu 15 minute înaintea orei stabilite, ne-am întâlnit cu un domn care ne-a preluat şi ne-a dus cu maşina până la studiouri. Acolo zarvă mare, lume multă, lumini, maşinişti. O doamnă ne-a condus într-o cameră unde aşteptau concurenţii ce participau la ediţia cu nr 15, noi eram la următoarea filmare. Camera avea o anexă, o mică garderobă/ cabină de schimb. Ni s-a precizat cu amabilitate şi fermitate (în egală măsură) că putem ieşi la aer, putem merge la toaletă, la machiaj, dar nu e permis să mergem în zona platoului de filmare. Au sosit şi alţi concurenţi. Am completat formulare cu datele personale, cu numerele de telefon ale celor cinci prieteni. Aşteptare. Aveau o mică întârziere din cauza unor probleme la lumini. Nu mă grăbeam!:)) Glume şi poveşti cu ceilalţi concurenţi.
Am mers la machiaj, deşi acasă îmi spuneam că nu doresc asta! Fata care se ocupa de makeup mi-a inspirat încredere, mi-a plăcut cum era ea fardată, prezenţa sa îmi oferea calm şi linişte. A făcut treabă bună, avea produse profesionale, de calitate (văzându-le, mi-au sclipit a încântare ochii). Ştia ce face, mi-a ascultat dorinţele, a comunicat cu mine despre ceea ce urma să obţină! Am întrebat-o dacă are un blog. Nu, doar o pagină de Facebook: Andreea Priesku Make Up (aici o puteţi găsi, dacă aveţi această curiozitate). Eu i-am dat like pentru că am fost mulţumită şi i-am spus că o voi recomanda când voi avea posibilitatea.
A venit şi Virgil Ianţu, ne-a încurajat, ne-a spus să fim relaxaţi (uşor de zis!!! :P), ne-a recomandat să nu ne grăbim, să nu ne avântăm, ne-a asigurat că avem tot timpul din lume, să citim cu atenţie de mai multe ori, să ne explicăm, verbalizând, raţionamentele... După emisiune, o colegă mă întreba dacă arată bine Virgil! Mai întrebi??? Cum altfel?! :))
A început filmarea pentru ediţia anterioară celei la care am participat eu. Ropote de aplauze, pielea zburlindu-se pe tot corpul, vocea lui Ianţu; phiiii, emoţiile pe care le aveam chiar şi pentru cei care se aflau pe scaun (sunt o empatică, n-am leac!) le "consolidau" si le multiplicau pe cele pe care le aveam pentru mine însămi. Dintre toţi "colegii de suferinţă", mi-a rămas în minte un domn în vârstă căruia i se citea pe chip că e acel tip de concurent pregătit pentru acest concurs; în plus, avea o distincţie, avea echilibrul pe care ţi-l dă trecerea anilor; nu exterioriza, dar îi simţeam tumultul emoţiilor sub aparenţa calmului cu care stătea pe scaun.
Nu o mai lungesc (deşi, credeţi-mă, ar mai fi multe de spus). După circa două ore de aşteptare, a venit momentul meu. Parcă mă văd stând la baza unor trepte pentru a urca în platou, cu Alex alături; mi-am spus: Doamne ajută!.
Nu v-am vorbit despre o temere stupidă pe care o aveam: nu cumva să mă împiedic în timp ce merg spre Virgil, spre scaun! :)) Îmi imaginam că va fi întuneric, că pot agăţa vreun cablu cu pantoful! :)) Nici pomeneală de aşa ceva! Lumină puternică, niciun cablu în calea mea dar... cu totul altceva! O podea dintr-un material transparent!!! Brrr, ce senzaţie îmi dădea! Îl priveam pe Virgil cum face prezentarea, priveam publicul şi mă întrebam (deşi traseul de câţiva metri doar şi direcţia de parcurs erau evidente): Să merg de-a dreptul, ca pe "apă"...sau să merg pe fâşia albă, din material alb, opac, îngustă ca o bârnă?! Pe bârnă trebuie să mergi drept şi nu ştiam dacă reuşesc asta atunci :P, am ales varianta mersului pe "apă"! :)))
Iuuuuiiiii, am dat mâna cu Virgil şi m-am aşezat pe scaun; m-am simţit uşurată şi mulţumită de o astfel de reuşită! Deja eram curioasă să văd întrebările...
Virgil făcea glume, atmosfera grozavă. Cu cei din public nu ştiu ce aveam că îi tot priveam, probabil doream să ştiu cum arătam eu acolo citind prin ochii lor, încercând să interpretez cumva expresiile faciale ale acelor oameni.
Nu vă voi spune nimic despre întrebări, despre parcursul pe care l-am avut - aş strica mult din surpriza momentului la care veţi viziona emisiunea. Mi-aţi spus să vă anunţ şi mă ţin de cuvânt!
Vă mai spun aşa: am savurat fiecare clipă, intensitatea cu care am trăit experienţa asta nu poate fi redată aici, m-am simţit pe acel scaun cu mult mai bine decât mă aşteptam (prezentatorul are meritele sale); strategia mea a fost sub semnul precauţiei şi al prudenţei (ca să nu spun al fricii); am avut un moment când, la o întrebare relativ simplă din geografie (Simo, să nu te superi pe mine pentru asta, vei înţelege la timpul potrivit), nu am reuşit să mai fac nicio asociere de idei; ceea ce trebuia să mă ajute, mai mult mă încurca; eu doream să mai rămân pe acel scaun, să continuu jocul; banii contau şi ei (ar fi o ipocrizie să nu recunosc) dar cel mai mult mă influenţa dorinţa de a nu pleca atunci, de a vedea şi alte întrebări, de a prelungi starea aceea, de a simţi efervescenţa momentului!
Uufff, chiar şi acum, când scriu, retrăiesc momentele! Concluzia este că indiferent de rezultat, de suma câştigată, de felul în care s-au derulat lucrurile, nu îmi este ruşine cu mine, sunt mulţumită şi fericită că am trăit asta, nu aş renunţa pentru nimic în lume la experienţa adusă de participarea la acest concurs, simt că am trecut eu cu mine însămi la un alt nivel al încrederii deoarece am avut curajul să fac asta, să îmi asum, să mă expun, să îmi testez capacitatea de autocontrol şi de gestionare a emoţiilor!
Alex mi-a spus că este foarte mândru, că am acţionat şi reacţionat excelent, că a trăit din plin alături de mine fiecare moment! Thank you, my dear hubby! Numai pentru reacţiile pe care le-a avut el după...şi tot ar fi meritat să merg la concurs! :)
După filmare, m-au rugat să rămân pentru a da un interviu (aşa i se solicita fiecărui concurent); mă simţeam plutind, eram în al nouălea cer! Am mers spre locul unde lăsasem maşina parcată povestind, retrăind fiecare clipă, fiecare glumă, fiecare decizie pe care am luat-o pe "scaunul milonarului", fiecare emoţie, fiecare întrebare cu variantele de răspuns, fiecare gând! E de-a dreptul uimitoare starea pe care ţi-o determină o astfel de experienţă, aş repeta-o fără ezitare, aş merge şi mâine acolo!:)) Timp de trei ani, prin regulament, nu mai am voie să particip. M-a ambiţionat să citesc, să îmi consolidez şi să îmi completez cunoştinţele încât să merg mai bine pregătită!
La finalul filmării, PR-ul concursului ne-a făcut o fotografie mie şi lui Virgil. Sper să o găsesc pe pagina lor de Facebook! Aceasta este o fotografie făcută de Alex, după acel moment!
Luminile se stinseseră Emoţiile ardeau continuu.
Cineva, responsabil cu luminile, s-a gândit că ar fi cazul să nu mai facem poze pe "întuneric" şi, foarte amabil, le-a aprins! M-a surprins! :)
Cu omul meu iubit, foarte mândri şi fericiţi!
Cu domnul în vârstă, despre care v-am spus mai sus câteva cuvinte! Dumnealui a câştigat o sumă maaare! Tot respectul!
Plutind încă, pe cheile Dâmboviţei, la un euforic ootd...
Întrebată fiind, la interviu, ce mesaj adresez viitorilor concurenţi, am răspuns crezând cu tărie în fiecare cuvânt:
Posibililor concurenţi le spun să îndrăznească, să depăşească bariere de confort şi să vină la concurs, să participe cu calm, cu echilibru şi concentrare, să ştie când să se oprească şi să fie mulţumiţi cu ceea ce primesc pentru că numai participarea în sine reprezintă un imens câştig!
Vă pup cu drag, vă îmbrăţişez cu elan,
vă mulţumesc pentru că sunteţi aici trăind împreună cu mine
această imensă bucurie!
această imensă bucurie!
Ilda
Lavender Thoughts to you
P.S. Emisiunea va fi difuzată duminică, 11 mai, ora 20:30 - la PrimaTV! :)
P.P.S. Nu estimam nici eu amploarea acestui articol, voi reveni cu o postare ootd şi cu unele mărturisiri, ceva mai "picante", vis-a-vis de toată această experienţă - pentru mine, extraordinară!!!
*Ţinuta purtată pe scaunul milionarului + alte detalii promise - AICI
* De-ale casei - Meeting me on TV - AICI
UPDATE:
Vă recomand spre lectură alte două postări pe aceeaşi temă:
* De-ale casei - Meeting me on TV - AICI
