Buna, dragele mele!
Zilele trecute am participat la o discutie simpla. Ca-ntre colegi... O parte dintre cele spuse au reprezentat un moment-revelatie pentru mine! Vreau sa va impartasesc si voua asta; poate considerati ca va e de folos un pic macar, cel putin temporar...
Va amintiti ca v-am povestit despre faptul ca am primit in dar un tablou de la niste oameni cu-adevarat speciali?! Reprezentand acea campie... Va amintiti ca l-am primit insotit de un zambet bland si de o dedicatie plina de talc?
Acum aveti si voi campia voastra! Asta ca sa nu o luati pe campii!
Discutia era despre biserica si Dumnezeu, despre ceea ce ne dorim - deloc filozofica, nimic pretentios...chiar comuna! Insa pe mine m-a impresionat sa aud pe tonul cel mai firesc, cu o simplitate si o sinceritate desavarsite, urmatoarele vorbe spuse din inima (se simt aceste lucruri, stii cand este sau nu este asa!):
"Fetelor, eu nu pot sa ii cer nimic lui Dumnezeu! Mie imi este rusine sa il rog ceva; pentru ca mi-a dat atat de mult incat... cum i-as mai putea cere??? Doar din cand in cand indraznesc sa-i spun sa le dea intelepciune copiilor mei!"
Intuiti ca dedicatia ce a insotit tabloul si cuvintele acestea care imi par insasi definitia bunului-simt apartin aceluiasi OM! Eu ma consider norocoasa pentru faptul ca mi-a fost dat sa intalnesc o astfel de fiinta...
Voi aveti norocul de a fi intalnit sau de a avea in viata voastra astfel de persoane care, fara a intentiona, va influenteaza intr-un mod pozitiv gandirea, perceptia asupra vietii?
M-ar bucura mult sa aflu raspunsurile voastre!
Ilda
Lavender Thoughts to you
