Hello, hello! :)
Fete dragi, trebuie să vă spun: luând în considerare faptul că eu n-am prea avut răgaz să mă privesc în oglindă înainte de a pleca (nu de alta, dar să văd şi eu cum îmi şade, în ce fel ies din casă), timpul alocat şedinţei foto, starea de spirit a dragului fotograf (foarte obosit după o zi lungă de lucru, dar iubitor şi binevoitor), numărul de poze reuşite comparativ cu cele nereuşite, cred că acesta a fost cel mai eficient shooting din istoria colaborării ildo-alexandriene (colaborare dedicată blogului, se înţelege)!
Rochia pe care o veţi vedea în fotografiile de azi se găseşte pe SheIn. Are poezia, nebunia şi libertatea anilor '70 - în croială, în imprimeu, în lungime! În print, se mai regăsesc culorile şi simbolurile ce apar în picturile japoneze! Cu siguranţă ar merita să îi fie dedicat un haiku...
E o rochie veselă, transmite bucurie celei ce o poartă şi celor ce o privesc! Are material texturat şi plinuţ, am fost uimită de cât de bine se calcă... Pică oarecum înfoiat pe poale şi voi cere părerea unei croitorese, cred că trebuie renunţat la cusătura ce uneşte căptuşeala şi materialul în sine! Neapărat rezolv acest aspect căci îmi place la nebunie rochia asta şi o voi purta cât timp silueta îmi va permite! Sau... până va ajunge Diana la vârsta la care să pună monopol pe ea!
Mi-am propus o combinaţie cât se poate de simplă, şarmul rochiei e de-ajuns! Am luat din zbor pantofii nude cu aer retro, o mititică geantă vintage, frumoasa brăţară Soufeel şi am gonit pentru a prinde lumina ultimelor raze ale asfinţitului!
Am purtat:
Rochie / Dress - click AICI / HERE
Brăţară Soufeel / Soufeel bracelet - click AICI / HERE
Brăţara şi charm-urile Soufeel (ce mi-au inspirat această postare de care mă simt mândră) sunt în armonie cu energia minunată a rochiei! Vă amintiţi că făceam trimitere la oraşul japonez Kyoto şi la Festival Cireşilor În Floare?! Nu cumva acest print floral evocă şi el primăveri nesfârşite?! Hmm, câte legături nebănuite leagă lucrurile, oamenii, situaţiile de viaţă!
Soufeel says: Cheeeees! Click! :)
Close up!
Poate că vă întrebaţi ce mărime am ales pentru rochie! Rezultatele măsurătorilor m-au condus către XL. M-aş fi încadrat şi pentru un L, cu siguranţă mi-ar fi venit dar nu mi-ar mai fi fost lejeră, aşa cum îmi doream! Am mai spus-o şi o repet: nu mai agreez senzaţia de a mă simţi încorsetată în haine!
Mmmm, intervin mai multe întrebări, dintre care una e shakespeariană:
Cum vă place? :)
Aţi purta rochia asta, vă reprezintă ca stil vestimentar,
ar fi în acord cu personalitatea voastră?
Vă aflaţi în clubul celor ce au un crush pentru brăţările Soufeel?
Pupici mulţi vă trimit! De-acum, aştept impresiile voastre!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you