Happy moments

Bună, fete dragi! :)

Duminica era zi de Happy moments pe blog. Nu mai e... şi asta nu-i bine! Să scriem astăzi zic, mai ales că tolba cu poveşti e plină şi nu-s unele oarecare!

Am fost cu gândul la postarea asta dar - după cum bine spunea o prietenă - am preferat să-mi acord timp căci aglomerarea de trăiri intense s-a aflat la cote maxime. Am tot glumit în legătură cu asta, spunând: Dacă inima mea rezistă până la finalul lui Cireşar, atunci chiar e o inimă de toată nădejdea!... De-ar fi să caut o idee care să definească luna iunie pentru mine, m-aş gândi la un taifun al emoţiilor!

Nu ştiu dacă sunt pregătită să retrăiesc acum tot acest val copleşitor dar... mă voi descurca! Să depănăm povestea, pe-ndelete! :) Poate că postarea ar fi trebuit să poarte titlul: 

Happy moments... de învăţătoare!

Început de iunie, banchetul elevilor mei mari, de clasa a 8-a! 

Când un dascăl nu este uitat, odată cu trecerea anilor... e mare dovadă de preţuire! Imaginaţi-vă câtă înduioşare am simţit stând pe balansoarul din curte, privind această invitaţie însoţită de-un minunat trandafir alb?!

Fireşte că am onorat invitaţia cu mare bucurie! În timpul petrecerii, m-a încercat aproape permanent o idee ca un ghimpe: era, probabil, pentru ultima dată când îi vedeam astfel,  în formaţie completă!  Se vor despărţi, vor merge la licee... vor veni valurile vieţii! Am alungat cu consecvenţă gândul şi mi-am umplut sufletul cu imaginea fiecăruia dintre ei, cu frumuseţea şi exuberanţa tinereţii lor! Am trăit bucuria de a le fi alături, de a face parte din viaţa lor!

Sunt cuvinte cu greutate! Sper să le merit!

O paranteză: La început de iulie, revenind din vacanţa petrecută în Bulgaria (v-am relatat detaliat despre aceasta - aici), una dintre primele preocupări a fost să intru pe site-ul pe care se aflau afişate rezultatele Evaluării Naţionale. M-au făcut să mă simt mândră de ei, au avut rezultate foarte frumoase, au confirmat, mi-au demonstrat că s-au ţinut de treabă şi de carte!

Excursia de rămas-bun organizată la final de clasa a 4-a

Cu veselie, cu copilării, cu iureş mare, cu experienţe noi, cu bucuria de a fi împreună fără grija lecţiilor... patru zile memorabile! :) Ne-am distrat pe cinste! Am fost cazaţi la Complex Vila Bran (excelentă locaţie - un domeniu întins, foarte bine amenajat şi îngrijit, cu vile, restaurant, piscine, săli de jocuri, părculeţe, manej ş.a.) - condiţii foarte bune, animatori drăguţi, activităţi atractive nenumărate. Am vizitat castelul Bran, am mers şi la Cetatea Râşnov, la Peştera Valea Cetăţii, la Braşov (se desfăşura un concert de orgă la Biserica Neagră), la Câmpina - Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, Castelul Iulia Haşdeu. Am organizat  şi o petrecere în pijamale! Multe-ar mai fi de spus şi de arătat!

Tiroliana de la Peştera Valea Cetăţii... Iuuuuuhuuuuuu! 

_Nene Baiu, cât mai mergem? Am făcut trei ture, nu ne oprim?!

_Calu' hotărăşte când se opreşte, domniţă, nu eu!

Diiii, căluţule!!! It's my first riding ever...

My great, great team! <3

Pe iapa asta o cheamă... Roma! :) Şi e cam nărăvaşă!

Plaiuri de poveste...

Cine să mai stea la masă când îşi fac apariţia aceste personaje haioase? :D

 Spre castelul Bran...

La Râşnov, la cetate...

Încuiem uşa şi facem pregătirile pentru petrecere!

_Mai umflu???

_Da!!!

O petrecere în pijamale pe cinste! Heheheeee! :D 

Acas' la Nicolae Grigorescu...

... şi la castelul ridicat de Haşdeu în memoria fiicei sale!

Acasă ne aşteptau părinţii, cu dor... La şcoală, poza noastră pentru diploma de absovire!

Povestea mea de azi continuă tot cu aceşti zece copii frumoşi!

În zilele ce au urmat, am conştientizat permanent că a noastră colaborare e pe ultima sută de metri, că ei vor începe o altă etapă din viaţa lor de elevi, că eu mă voi întoarce la zale, bastonaşe, buchiseli. Mi-am umplut inima cu chipul fiecăruia, indiferent de activitatea pe care o desfăşuram la şcoală. Mi-au dat lacrimile de multe ori şi ei nu au ştiut asta! Am trăit la finalul fiecărei serii de elevi acest sentiment de... sfâşiere (nu e cuvânt mare, să ştiţi!), dar parcă e diferit de fiecare dată!

Le-am pregătit o scrisoare - aceasta a făcut parte din ritualul fiecărui sfârşit de an şcolar; cea de acum a avut alt ton, alt conţinut. Prin mesajul ei, i-am încurajat pe copii, dar şi pe mine însămi: Aceasta nu este o despărţire. Cum ne-am putea despărţi noi când sunt atât de multe cele ce ne unesc?! Voi fi împreună cu tine la fiecare literă pe care o vei scrie... [...] vei fi cu mine la fiecare oră de curs pentru că şi eu am învăţat de la tine! Şi ţie ţi se datorează faptul că sunt învăţătoarea de acum... Trei pagini scrise de mână (pentru nota personală), cu suflet şi cu lacrimi! Sssttt, ei nu ştiu asta!

M-am gândit că vreau să marchez momentul oferindu-le un dar simbolic! O carte de vizită! Ideile deştepte îmi vin când fac duş...  Fiecare copil a primit propria sa carte de vizită. Cu o reprezentare: pomul cunoaşterii. Cu numele său notat frumos! Cu un spaţiu liniat pe care va completa, peste ani, profesia pe care o va avea - după ce va lupta ca să-şi împlinească acest vis! I-am rugat să mă caute apoi şi să-mi spună: "Felicia, a sosit momentul să-ţi ofer cartea mea de vizită!"...

V-am spus că ei nu au ştiut de lacrimile mele... Hmm, nu am putut să menţin situaţia astfel! În două momente extrem de sensibile, emoţiile au fost mai puternice decât mine: 

Aaah, cel dintâi moment...

Când am primit în dar o plachetă şi un fenomenal buchet de flori  - asemeni lor! 

 Ochii care au plâns... nu pot fi văzuţi aici!

Şi cel de-al doilea...

Când mi-am luat rămas-bun, pe scenă, la festivitatea de premiere! 

Atunci mi-au ţinut isonul mulţi dintre cei prezenţi. Uuuffff!!! 

Unul dintre tătici mi-a spus apoi pe un ton meditativ: "Felicia, m-ai făcut să plâng azi!"... 

Aşa arăt eu când plâng şi nu mi-e ruşine cu asta! I'm not perfect, I'm just a human been!

Aici mi se înnodau lacrimile sub bărbie dar am sperat să nu se vadă şi am zâmbit!

Ne-am liniştit sufletele, am gestionat emoţii şi am ieşit apoi împreună, cu mic, cu mare,

la o pizza şi la o felie de tort de-li-cios!

Dragilor, cum v-am spus: Până când ne vom revedea... :)

Vă închipuiţi că emoţiile s-au încheiat aici? Nici pomeneală! 

Întâlnire organizată pentru a marca 20 de ani de la absolvirea liceului! 

Credeţi că e uşor? Din punctul meu de vedere, nu! Cu doar una dintre colege, prietenă foarte bună, m-am întânit în tot acest interval de timp! În rest, pe fiecare l-a purtat viaţa... 

Ne-au  încercat trăiri emoţionale nebănuite la momentul la care ne-am revăzut, ne-am reîntâlnit profesorii (o parte dintre aceştia), a avut fiecare momentul său de glorie când a încercat să sintetizeze tot ceea ce au reprezentat pentru el cei 20 de ani care s-au scurs, am stat la poveşti cu sentimentul că... parc-a fost ieri! Opinia generală a fost că ne-a plăcut (re)întâlnirea în aşa măsură încât ar fi indicat să reedităm cât mai curând!

Gata de drum! It's selfie time...
Probabil veţi remarca faptul că am ales aceeaşi rochie pentru două evenimente consecutive - intuiţi că m-am simţit foarte bine purtând-o!

Cu prietena mea dragă, Dana! :)

Am fost clasă de fete frumoase... :D

Eeeiii, ce spuneţi de toate astea?!  Anul 2015 mi-a rezervat o lună iunie tumultuoasă... Noroc că viaţa a aşezat lucrurile în aşa fel încât elevii şi mai mari să fie la facultate, anul 2 (a intervenit decalajul determinat de cei doi ani de concediu de îngrijire copil!). Dacă aş mai fi trecut şi prin bacalaureat, nu ştiu pe unde scoteam cămaşa! :)) Dar nu s-a încheiat, cu cei mari se pune la cale o întâlnire; într-un grup creat pe Fb se duc tratative pentru a stabili data  ideală... 

Dacă ne gândim şi la faptul că eu nu sunt numai învăţătoare şi că multe alte momente fericite şi-au avut alt izvor, pot spune că am fost binecuvântată şi că sunt un om tare norocos!

Vă îmbrăţişez şi aştept să citesc în cadrul rubricii de comentarii 

despre momentele de fericire pe care le-aţi trăit voi!

Cu mult drag,

Ilda

Lavender Thoughts to you