19 aug. 2014

Jurnal de vacanţă în imagini - Grecia, Halkidiki (2)

Buuunăăă! :)

Am văzut că aţi primit cu încântare prima postare cu acelaşi subiect (AICI). E o zi potrivită pentru a continua, nu credeţi? Mă gândeam eu că veţi confirma! :) Două categorii de fotografii am în plan pentru această postare:

- Turnul bizantin din Ouranoupolis
- Taverne şi mâncăruri (mai mult sau mai puţin) greceşti

La o căutare pe internet pentru Ouranoupolis (semnificaţia în greacă este Oraşul Cerului), găseşti printre punctele de atracţie şi acest turn ce datează din secolul al 14-lea. Este situat chiar în centrul oraşului, fiind un punct de reper al localităţii, în imediata vecinătate a portului. Este considerat cel mai impunător monument al Peninsulei Halkidiki şi are o aură aparte. A fost ridicat la cererea împăratului Andronicos al II-lea ca anexă a unei mănăstiri, având rol de apărare. De-a lungul secolelor, a suferit avarii serioase in repetate randuri (cutremure, incendieri). În a doua jumătate a sec. 19 a fost restaurat. Are şi o capelă ce a fost folosită până a fost înălţată actuala biserică a oraşului. În prezent, găzduieşte un muzeu al creştinismului şi diverse expoziţii cu tematică religioasă.

Din păcate... în această perioadă era închis vizitatorilor. Veţi mai auzi acest text în postările mele. :)) 

Este locaţia aleasă pentru fotografiile cu ţinuta prezentată pe blog într-o altă postare - aici. Am mai păstrat câteva, ca as în mânecă! :) Iată-le!





De pe vaporaşul de croazieră am surprins imaginea, la plecare spre Muntele Athos...


Imaginea asta mă trimite cu gândul la o plajă la început de secol 20... am surprins-o când am revenit din acea croazieră! Cât de mult contează momentul zilei şi lumina pentru fotografie!

Am ajuns la cea de-a doua categorie de fotografii! Avertisment: fugiţi dacă nu aţi servit masa în urmă cu puţin timp, vi se poate face foame sau poftă! :))

Avem prieteni care merg de ani de zile în Grecia - în grupuri organizate. Ne-au recomandat să luăm alimente cu noi, să le preparăm acolo. Aveam posibilitatea aceasta, apartamentul în care erau cazaţi "coechipierii" noştri avea o chicinetă dotată cu toată aparatura necesară. Şi camera noastră avea un mic colţ dedicat bucătărelii: chiuvetă, dulapuri cu vase, o plită electrică, o măsuţă, filtru de cafea. Nu mi-ar fi plăcut să dormim în miros de fripturi - câmpul bucătărelilor s-a desfăşurat la prietenii noştri care aveau şi o terasă maaare pe care serveam masa. Chiar am procedat astfel de câteva ori în cele 7 zile de concediu. Fripturi, cârnaţi, sos şi orez Uncle Ben's ca garnitură, salate. 


Mie una îmi displace în totalitate ideea de a bucătări când am plecat pentru relaxare, dar eram mulţi şi nu am simţit greul, rotaţia pentru acest rol se petrecea de la sine. Acum, spuneţi voi, câte alimente perisabile poţi transporta din România până în Grecia - făcând un drum de circa 12 ore?! Fiind sezon cald. Într-o singură ladă/cutie frigorifică. Aveam două astfel de lăzi, dar în portbagajul aceleiaşi maşini au fost îndesate bagajele a două familii! Artă şi pricepere îţi trebuie pentru astfel de provocări!

Am mai făcut o aprovizionare (fructe, pâine - uzuale) dintr-un hipermarket Lidl aflat în apropiere de Ouranoupolis. În cadrul acestuia, preţurile, în general, uşor mai ridicate comparativ cu cele de la noi. Un bax de apă (6 sticle de 1,5l ) - circa 2 euro. Pâinea - 1 euro.

Fireşte că am ajuns, combinând dorinţa cu nevoia, la tavernele greceşti. Acestea m-au surprins plăcut prin atmosfera relaxată şi îmbietoare, prin faptul că eşti primit, tratat şi servit ireproşabil. Inedit a fost pentru mine să constat că în dreptul fiecărei taverne există un angajat care încearcă (prin salut, prin scurte invitaţii, printr-o glumă şi un zâmbet) să atragă clienţii, să-i convingă a se opri la mese - fără a fi agresivă abordarea! Primeşti apă rece până decizi asupra comenzii, iar la final, din partea casei, pepene roşu. Dia a fost răsfăţată şi cu un joculeţ. Îmi pare rău că nu am reţinut prea multe preţuri ale preparatelor, dar, orientativ, vă pot da câteva detalii:
- o pizza: 10 euro - era o pizza mare, dar nu uriaşă, nu tip family; măricel preţul!
- un gyros: 2,5 - 3 euro - o specialitate tip shaorma, un preparat săţios;
- o prăjiturică tip brioşă: 1 euro;
- îngheţata: 1 euro per cupă/mingiuţă.
Nota de plată pentru un prânz (copios), masă de 5 persoane, a variat între 65 şi 110 euro.

Îmi asum riscul să vă prezint câteva poze - mie mi se face o poftă nebună, îmi dansează papilele gustative numai amintindu-mi! De cele mai multe ori ne-am oprit la o tavernă numită Eukaliptos - apreciasem servirea şi preparatele, prinsesem drag de acel loc! 


Salată grecească


Celebrul tzatziki!


 Vânătă umplută cu brânză - foarte gustoasă!

O domnişoară zâmbitoare şi limonada sa...

Musaca - buuună!

Delicios homarul cu paste! Excelent!

Caracatiţă - bunicică, dar nu pe gustul meu!

Legume asortate la grătar

Platou cu fructe de mare

Foarte bine preparat peştele ăsta! Păcat că nu-mi amintesc denumirea lui...

Ospătarul care se ocupa de noi la Eukaliptos se numea Petrică - evident, era român! Eficient în agitaţia lui, simpatic în dezinvoltura sa - băieţilor nostri le cam plăcea să îl imite, avea un stil foarte haios de a îşi lua elan înainte de a vorbi (nu poate fi descris, doar arătat)! :)))
Pentru că Petrică a fost atât de drăguţ şi galant cu Dia, fata noastră ne-a surprins cu dorinţa de a ne poza cu el! Toată gaşca!

De la o tavernă din Neos Marmaras avem câteva fotografii! Dia a pozat toate decoraţiunile, voi fi selectivă!
Crochete de homar




 Pui a la grec - nu m-a încântat aspectul dar gustul dulce- acrişor 
era interesant (în sensul bun al cuvântului!)...



Dia avea câte un crush pentru toţi ospătarii greci! Vaaaaaaaiiii!!!

 Dacă asta nu-i privire de fată îndrăgostită...spuneţi voi! :P


Mami şi tati, îndrăgostiţi şi ei! Dar cam flămânzi şi obosiţi! :D




Atât pentru azi... Sper să vă placă postarea! De-abia aştept impresiile voastre!

V-am spus pe pagina de Fb a blogului că am fost pentru a-mi linişti dorul de munte! Sunt tare nerăbdătoare să vă povestesc cu ce m-a fermecat escapada asta, dar, cum e firesc, mai întâi vom duce până la capăt povestea despre Grecia!

Mi-a lipsit interacţiunea cu voi...
Vă pup cu mult drag, fetelor!

Ilda
Lavender Thoughts to you

 

Blog Template by YummyLolly.com