13 oct. 2014

Produse consumate - un al câtelea munte?!

Bună, fetelor! :)

Vom mai lăsa postările tip outfit în stand-by (am zis!) şi luăm la puricat unele produse cosmetice şi/sau de îngrijire. Ţinând seama de faptul că am pierdut, în timp, legătura cu Preferatele lunii - o altă postare de care chiar mi-e dor (ca şi de Happy moments - postarea mea de suflet) - aceasta e un fel de penitenţă :)) pe care o fac şi, chiar dacă vine fără o regularitate anume, la un interval de câteva luni, încă o consider un bun obiectiv!

Soţul meu mi-a acordat susţinerea lui în privinţa blogului cu tot ceea ce a depins de el însă, de fiecare dată când a văzut că întind flacoanele/recipientele goale pentru pozat, a dezaprobat această idee spunând că e una dintre cele mai urâte de care a auzit vreodată! :))) Hmm, băieţii! Ce ştiu ei?! Dar îi iubim aşa... vorba mamei-soacre: Sunt ai noştri, mamă!

Să nu vă sperie avalanşa pe care o veţi vedea, ultima dată când v-am vorbit despre goliciuni a fost în luna iunie. Hehhee, câtă apă a curs pe Dunăre de-atunci şi câte geluri de duş, câte demachiante s-au consumat... numai să vedeţi! Răbdare să aveţi!


Primele chemate la linia de start sunt... gelurile de duş!
* Cinci bucăţi gel de duş Yves Rocher - patru dintre ele aparţin gamei Jardins du Monde: cel cu lavandă şi cel cu lime de Mexic sunt favoritele mele; celelalte două (ceai verde şi grapefruit) nu mă pot fideliza; din păcate, am remarcat la fiecare dintre ele tendinţa de a usca pielea - dar asta nu mă va opri din a le cumpăra pe cele a căror aromă îmi place! Cel de-al cincilea e din gama Un matin au jardin  - Cerisier en Fleurs e denumirea sa; o merită din plin. M-a bucurat fiecare utilizare căci avea potenţialul de a mă transporta sub imensul cireş înflorit din curtea copilăriei mele, cea a casei bunicilor. L-aş recumpăra oricând!

* Două individe Le Petit Marseillais: cel albastru  - Pin şi fenicul marin - a fost recumpărat, l-am adorat în vară pentru prospeţimea aromei sale uşor masculine, mă trimitea cu gândul la mare, la ocean; cel verde - Lapte de migdale dulci - va fi iubit de către toţi cei care adoră aroma dulce-amăruie a migdalelor; sunt cremoase, fac multă spumă şi nu usucă pielea! Vreau să încerc şi alte arome!

* Crema de duş Asia inspiration, marca Cien, ediţie limitată, a fost cumpărată dintr-un Lidl din Grecia. Preţ foarte bun, aproape 1,5 euro. Raport calitate/preţ excelent - aromă florală intensă, cu uşor iz oriental. Chiar nu pot aprecia dacă îmi usca pielea, am aplicat loţiune după plajă sau hidratantă după fiecare duş. Aş repeta achiziţia!

* Gelul de duş Refan cu aromă de pepene galben şi piersică. Cu mult timp în urmă, am comandat pe site-ul menţionat un gel de duş 1 Million, alături de parfumul cu acelaşi nume - pentru soţul meu. Respectivul produs nu s-a remarcat prin nicio calitate deosebită, fapt ce a determinat ca ale noastre comenzi să se limiteze la parfumuri. Dar - întotdeauna intervine un DAR - o prietenă l-a considerat pe acesta un suvenir drăguţ, mi l-a adus dintr-o vacanţă la vecinii bulgari! Ei bine, nu văd ce aromă ar fi mai potrivită pentru vară, m-a vrăjit, mă declar pe vecie cucerită - din toate punctele de vedere îi spun Da, da, da!...

* Gelul de duş Sublime moi - Bourjois: nu m-a încântat; aroma florală mi s-a părut mai mereu uşor greţoasă; relaţie love&hate, chiar fifty-fifty; am citit review-uri pozitive pentru el; poate că-s eu de vină, dar n-am mai găsit un gel de duş (de la acest brand) care să mă fidelizeze... şi tare îmi mai doresc asta având în vedere că le-am adorat!

* "Gelul de duş" Enliven. Am primit unul la un concurs al Alinei lui Brumărel. O aromă florală atât de... curată, buchet de flori de munte adunate în recipient! Ştiind că mi-a plăcut foarte mult, l-am cumpărat din dm. Am folosit cu aceeaşi bucurie circa jumătate din flacon când... soţul meu a rupt vraja spunând (nu-mi amintesc în ce context): Fata mea, ăsta e săpun lichid, nu e gel de duş! Cum adică? Da, tu nu ştiai??? Nu, sunt în urmă cu ştiinţa! :)) Cu stupoare am constatat că pe al meu gel de duş Enliven scrie... săpun lichid! Hmmm, să trecem peste - tot îmi place! :P


Neeext, pleeeaase! Podoaba capilară e vizată...

* Şamponul şi balsamul Moraz - cu dor mă gândesc la acestea! Foarte bune produse, mai ales şamponul! Puteţi citi review-ul meu AICI. Cum preţul e destul de mare pentru bugetul meu, chiar dacă e incontestabilă calitatea, pot doar să visez la ele...
*Şamponul fortifiant cu nuc şi rozmarin - Cosmetic Plant - de câte ori nu l-aţi văzut menţionat de mine?! Am pierdut şirul! La el apelez de ani de zile... l-aş înlocui cu cel ce urmează dar am momente când mă mobilizez greu pentru comenzi online!
* Şamponul cu keratină lichidă Anian - întreaga familie s-a îndrăgostit de el, în frunte cu Dia! Foarte bun produsul (găsiţi AICI review-ul meu), iar raportul calitate-preţ excelent. Dacă s-ar ocupa altcineva să comande pentru mine, acum l-aş avea pe etajera din baie. Nu îmi înţeleg apatia de start pe care o am uneori în această privinţă!


Să ne demachiem! Fără abatere de la această regulă sfântă!

* De când am descoperit loţiunea micelară Garnier, alta nu îmi mai trebuie! Fie ea, fie cea de la L'Oreal, o substituie cu succes pe adorata Holy Grail Bioderma. Curăţă foarte bine, e blândă cu pielea şi cu ochii. Miss Bioderma ce apare în tablou a ajuns în posesia mea printr-o anumită conjunctură, altfel...eu nu mai alerg după ea!

* Demachiantul bifazic pentru ochi Yves Rocher e preferatul meu; l-aş folosi o viaţă; curăţă perfect şi îmi prieşte! Acum sunt în pană, nu mai am rezerve; să văd pe unde scot cămaşa dacă nu mă mobilizez pentru a pune mâna pe telefon să dau o comandă! :P 
* Laptele demachiant cu miere şi cimbrişor - Bioten! V-am înnebunit cu el, ştiu! Mă gândeam acum că e, cel mai probabil, produsul care se află de cel mai mult timp în rutina mea de îngrijire (ani buni, nu li se mai ştie numărul!). Curăţă foarte bine, are o textură fină, lichidă (din cauza asta se consumă cam repejor), nu irită pielea, nu lasă peliculă grasă/lipicioasă - de niciun disconfort nu-l pot acuza!
* De mult timp se află în dulapul meu această individă: loţiune demachiantă micelară Gerovital Plant! Detestabilă, din punctul meu de vedere! Am cumpărat-o într-un moment de restrişte când nu găseam nici L'Oreal, nici Garnier - absolutamente nada şi mi-am blestemat zilele; nu curăţă bine, miroase prea... vegetal, pare uleioasă şi lasă urme lipicioase! Am abandonat jumătate din cantitate într-un colţ al dulapului; acum am salvat-o dintre flacoane goale cu gândul de a încerca să curăţ pensulele cu ea (sper să nu mi le îmbâcsească). 



* Dacă nu am dischete demachiante Ebelin, sunt mulţumită cu cele Cleanic.  E mai mult decât evident, nu?! Din tot ceea ce am încercat, la acestea am rămas (îmi place textura lor şi faptul că nu se destramă în timpul operaţiunii de demachiere). Preţul e rezonabil, la ele rămân!
A se nota că am aruncat încă o punguţă goală de dischete Cleanic, după ce am făcut pozele. N-am vrut s-o păstrez de prăsilă! :))

Pentru ten, corp, unghii...

* Toate-s vechi şi nouă toate: crema lift-instant ultra-activă Aslavital e excelentă pentru tenul meu; destinde trăsăturile, intră repede în piele, nu e grasă; mirosul de argilă poate reprezenta un impediment dacă aveţi nasul sensibil la acest iz, pentru mine e insignifiant; se poate aplica atât dimineaţa cât şi seara (şi atunci se consumă mai repede) - observaţi că la ultimul borcănel consumat am notat data la care am deschis-o şi, respectiv, data la care am încheiat colaborarea!
* Crema de zi lift hidratantă, cu spf 15 - Gerovital H3 Evolution - altă bună şi veche prietenă, nu atât de veche precum cea menţionată anterior. Foarte bună ca bază de machiaj, hidratează excelent! Mai am un strop în fiecare dintre ele, dar vreau să arunc borcănelele imediat după, aşa că...să fie primit, rogu-vă! Nu mă întrebaţi de ce am două creme deschise, nu mai ştiu ce a condus la asta!
* Tratament corector riduri (ochi, buze, frunte) Gerovital H3 Evolution - şi lui i-am ridicat osanale de atâta timp; puteţi citi pe flacoane intervalele în care s-a consumat; circa o lună şi jumătate durează; intră rapid în piele, hidratează fără reproş, destinde trăsăturile. Nu vă imaginaţi că vor dispărea ridurile ca şi cum am avea o baghetă magică! Dar ajută, asta e cert şi e vizibil!
* Lapte de corp  Moment de Bonheur - Yves Rocher: cu o textură lichidă, cu un miros ameţitor (întocmai precum cel al parfumului omonim), hidratează binişor, nu intră chiar rapid în piele dar nici nu lasă o senzaţie neplăcută; nu e perfect dar... îl iubeşti! Cam aşa simt eu faţă de el! În cea mai mare parte, l-am aplicat pe palme, braţe... Folosit împreună cu parfumul, e divin!
* Dizolvant fără acetonă Cien (marca Lidl) - dacă nu îl am pe cel de la Ebelin, e bun şi acesta! Mă enerva iniţial că i se defectează sistemul acela de dozare dar... mi-am zis că nu merită supărarea şi deşurubez frumos fără a-i mai acorda atenţie; de curăţat, curăţă frumos, miroase plăcut, e ok produsul şi preţul e mai mult decât rezonabil!
* Gel pentru cuticule - Oriflame - nu e gătat dar... a expirat! Out! Menirea lui este de a "dizolva/topi" cuticulele (iertată să îmi fie lipsa de inspiraţie dar nu găsesc alt termen). Face treaba asta dar... pe jumătate cumva! Nu m-a încântat, nu l-aş recumpăra!


* Balsam pentru buze Neutrogena - îl eliminăm din ecuaţie, merită pensionat, e deschis de prea mult timp. Produs bun, chiar se achită de sarcina sa, hidratează bine buzele, nu deranjează prin miros, textură. Dar au intervenit cele de pe iHerb (Sierra Bees) şi... a fost detronat! La o adică, l-aş recumpăra!

* Blush- urile cremă de la Nyx - favorite absolute pentru minel Nuanţa Glow - un roz foarte plăcut şi natural şi Rose Petal - un amestec de roz, piersică şi bej (naturaleţe desăvârşită). Slavă lor, le închin ode! Se întind frumos pe obraz, au şi efect hidratant, rezistă bine, conferă un aspect de obraz îmbujorat. Fireşte că n-am rezistat, au fost deja înlocuite de alte două!!!

* Istoria mea cu fondul de ten Natural Fix de la Radiant o ştiţi din review-ul existent pe blog (AICI). Are toane şi bulboane, e capricios uneori, mă enervează tare când nu am lumină naturală pentru a-l întinde pe faţă aşa cum aş dori dar... rămâne în top! Mă întrebam dacă să mai revin la Colorstay-ul de la Revlon. Deocamdată nu!

* Alt primer pentru ochi în afară de cel de la Elf nu am încercat. Nu mi-a trebuit. La o comandă (hăăăt demult) nu l-am găsit pe cel clasic, ci pe acesta - un bejuliu sidefat. No, no! Nu mi-a plăcut, nu face treabă bună, superficial funcţionează! Fireşte, am dat altă comandă când se afla pe stoc cel cunoscut de o întreagă lume (dar e cam pe ducă şi acela)!


* Veche clientă a parfumurilor Refan (v-am mai spus că suntem o adevărată gaşcă - în continuă expansiune - ce se asociază la comandă). 20 de lei pentru 50 ml. Cu rezistenţă de cel puţin câteva ore. Redând cu destul de mare fidelitate corespondentul original. Vorbesc numai despre cele care sunt favoritele mele de ani de zile (143 Omnia Green Jade - Bvulgari, 154 Very Irresistible - Givenchy, 197 Lacoste pour femme, 176 Amor, amor - Cacharel, 192 Lady Million - Pacco Rabanne); chiar nu ştiu ce să vă spun despre altele!
* Mi-era atât de dor de deodorantul Fleurs de Paris noir (dispăruse din magazine) încât am luat apa de toaletă cu acelaşi nume. Plăcută şi proaspătă aroma florală, dar nu rezistă prea mult; firesc, de altfel!
* Parfumul Moment de Bonheur - Yves Rocher , un vis frumos, l-aş purta o viaţă; nu numai pe el, dar e atât de plăcut să îl ştiu prezent în dulăpior! Dacă îl cunoaşteţi, înţelegeţi despre ce vorbesc; dacă nu îl ştiţi încă, vă recomand să îl încercaţi! 
* Parfumul Treselle - Avon - e singurul, chiar singurul parfum al acestui brand care mi-a rămas în inimă, peste ani! Nu îl caut neapărat dar dacă întâlnesc întâmplător vreo ofertă, nu ezit să-l cumpăr!
* Deodorantul B.U. Wild a fost favorit într-o vreme. De ce nu mă mai atrage? Nu ştiu şi nici nu caut răspunsul! Deodorantul C-Thru Black Beauty - dacă îmi amintesc bine, am avut cândva apa de toaletă şi o îndrăgisem; acesta nu mi-a fost pe plac, prea grea, prea densă aroma - dar nu în aşa măsură încât să fie inutilizabil! Vechiul, bătrânul, clasicul, pionierul deodorant B.U Wild - mi-a făcut inima să tresară  când l-am zărit într-o farmacie. L-am cerut instantaneu! Simţeam că am găsit comoară! A reaprins el ceva scântei de amintire dar parcă... un ceva, un nu ştiu ce, a pierdut! L-am folosit cu drag şi nostalgie!
* Antiperspirantele Garnier : cel roz are compoziţie aproape transparentă şi o aromă plăcută; celălalt e de un alb lăptos la aplicare, nu miroase încât să încânte, dar nici supărător, avantajul e că pe mine mă protejează ceva mai bine decât primul!

Rubrica Diverse!...

* Scrub-ul pentru corp de la Sabon - e creat pe principiul "dacă n-ar fi, nu s-ar povesti"! Două am avut până acum, ambele primite în dar. Pentru primul (Rose Tea), extaziată, am scris review pe blog AICI. Pe cel de faţă (Patchouli, lavandă, vanilie) l-am primit de la Alina Anghel - o prietenă care are un al şaselea simţ cu ajutorul căruia ştie când o prietenă plânge de dorul unui produs iubit! Love... always!
* Scrub-ul pentru picioare Yves Rocher - acţionează destul de eficient şi oferă multă relaxare datorită aromei de lavandă şi masajului pe care îl exercită asupra tălpilor! L-aş recumpăra când şi când!
* Scrub pentru corp Cien - pentru preţul minimal pe care îl are, face treabă ok; când nu  îl aveam pe cel de la Sabon, reuşeam să mă păcălesc că îl poate substitui; dar... e departe-departe! Însă merită încercat, raportul calitate-preţ e chiar foarte bun!
* Loţiunea SPF 30 cu unt de shea - Elmiplant - chiar ne-a făcut plăcere să o folosim (eu şi Dia; din păcate, pe daddy nu-l convingem să se protejeze de soare :P); hidratantă, plăcută ca textură, eficientă, sistem de aplicare facil, comod!
* Gel antireumatic "Puterea Ursului" - Krauter. Nu mă întrebaţi ce caută acest produs pe aici, printre produse din altă "specie"! :)) Pur şi simplu! Pentru că s-a consumat, eu l-am pozat - din inerţie! Cum nu pot să neglizez faptul că apare în poză, vă voi spune că mă salvează atunci când înţepenesc! Am ceva probleme în zona cervicală a coloanei vertebrale (şi nu numai!) şi acest gel chiar ajută. Îmi alină durerile, relaxează zona cu probleme - mă ajută să ameliorez problema şi nu concep să nu îl am în casă!
* Pasta de dinţi Powersmile de la Jason - am primit-o spre testare, i-am scris review AICI. Pentru că mi-a plăcut, am recumpărat-o când am dat o comandă iHerb împreună cu prietena mea Găbiţa. Mi-am păstrat părerea bună despre acest produs, dar mi-a părut cumva altfel decât cea primită spre testare. Poate că este vorba despre loturi diferite, nu ştiu!


Iuuuhuuuuu, de când se tot coace postarea asta şi iată că e gata! Cale lungă la scris (pentru mine) şi la citit (pentru voi)! Sper să fie de folos impresiile mele! Dacă  am omis ceva sau dacă aveţi întrebări... daţi-mi de ştire, vă răspund cu bucurie!

Vă mulţumesc pentru vizită şi vă pup, fetelor!
Să aveţi o săptămână bună şi frumoasă!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts


 

Blog Template by YummyLolly.com