Bună, fetelor!
Vă mărturisesc că nu ştiu prea bine cum să încep postarea asta...Ştiţi de ce se întâmplă astfel? În ultima vreme, am realizat că exerciţiul acesta pe care mi-l propun mie însămi şi la care vă îndemn şi pe voi mereu, nu e deloc uşor uneori. Sunt conştientă de faptul că valoarea sa e cu atât mai mare cu cât continui să-l faci chiar şi atunci când în jurul tău observi situaţii şi/sau oameni care te surprind în mod neplăcut/ îţi confirmă în mod repetat ceea ce n-ai fi vrut să vezi la ei/ te revoltă prin acţiunile lor, sunt inconsecvenţi şi se comportă ca şi cum ar fi, iar cel mai rău e că depinzi de toţi şi de toate, nu te poţi desprinde oricât ai vrea! În aceste condiţii, exerciţiul devine o compensaţie pe care ţi-o acorzi ţie însuţi/însăţi! Instinctul mi-a spus că trebuie să fiu fermă şi să continuu să văd acea jumătate plină a paharului - ignorând tendinţa contrară ce mă încearcă!
Sunt fotografii puţine de această dată...Sper să aveţi răbdarea de a citi!
Sunt fotografii puţine de această dată...Sper să aveţi răbdarea de a citi!
Zilele de vacanţă şcolară (la începutul lui noiembrie), înjumătăţite numeric dar...au însemnat linişte, ceva timp pentru mine, posibilitatea de a trage aer în piept pentru a merge mai departe!
Masa servită în familie, la mătuşa noastră - atmosferă caldă, bucate apetisante, mult amuzament şi complicitate pe seama cunoaşterii limbii engleze (pornind de la o glumă, am încercat să o păcălim pe Dia - shame on us! - că bunicii ştiu limba engleză, în condiţiile în care nu ştiu nici boabă; am găsit un tertip prin care îi ajutam să dea răspunsurile corecte la întrebările profesoarei Dia)!
Tufănelele din grădină ne-au bucurat o toamnă întreagă; frumoase, ochioase, luminoase şi, în plus, inepuizabile - am tot tăiat din ele (din motive întemeiate, nu de moft) şi au rămas mereu bogate! Le-am pozat de mai multe ori, cu toate acestea fotografiile nu sunt de găsit! :(
Să ne facem timp pentru jocurile cu Dia (Roata norocului, Călătoreşte şi socoteşte, Monopoly Deal ş.a.) ne relaxează, ne amuză, ne apropie!
Cerul de un albastru fenomenal a reuşit să îmi captiveze privirile în mai multe rânduri!
Ajutorul dat de o prietenă pentru a cumpăra un dar deosebit unei doamne speciale căreia aş fi vrut să-i pot oferi pe măsura bunătăţii cu care m-a tratat; nu găseam la mine în oraş ceea ce ştiam că ar bucura-o şi i s-ar potrivi!
Sentimentul de uşurare adus de o discuţie clarificatoare cu o persoană care greşise faţă de mine şi căreia nu îi puteam reproşa oricum acest lucru; limite impuse de diferenţa de vârstă, statut, respect...mai multe; m-am bucurat că am reuşit să îi transmit ceea ce aveam pe suflet fără să îi lezez mândria, ba chiar a admis (prezentându-şi scuzele) că a procedat nepotrivit, acţionând impulsiv, la nervi, făcând afirmaţii nedrepte!
Rezultatele frumoase obţinute de Dia şi de elevii mei la unele concursuri şcolare (de limbă română şi matematică) - sentimentul muncii împlinite, apreciere, confirmări, mândria de a fi părintele unui copil bun şi inteligent!
Melodia lui John Mamann ft. Kika - Love life lăsată de Georgy, alături de un comentariu special, la postarea cu reţeta de prăjitură Livia, cea cu nucă, gem, bezea şi glazură de ciocolată (aici)... La aceeaşi postare, Missyka mi-a lăsat la rubrica de comentarii o fotografie a prăjiturii făcute de ea, după respectiva reţetă! :)
Un apus de noiembrie, pe Borcea - braţ al Dunării - o plimbare relaxantă în parc, pe faleză!
Sărbătoarea Sf. Andrei şi tortul preparat pentru Diana-Andreea a noastră, bucuria de a-i oferi în dar ceea ce îşi dorea: o jucărie de pluş (un lemurian) şi două volume care reprezintă continuarea aventurilor lui Habarnam (personajul lui Nosov): Habarnam în Oraşul Soarelui şi Habarnam pe Lună! Voi aţi citit Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi? Am iubit cu tot sufletul cartea asta, în copilărie!
Piesa de teatru "Felii" (vizionată datorită invitaţiei unei prietene căreia îi mulţumesc încă o dată!)...spun doar atât: am plecat din sala de teatru emoţionată până la lacrimi, mi-au tremurat picioarele în timpul aplauzelor de final; Ofelia Popii merită toate aprecierile, vă recomand în mod călduros piesa!
Alina Anghel şi cele afirmate în ceea ce mă priveşte în cadrul acestei postări, gândurile frumoase şi consideraţiile sale, gestul extraordinar de a-mi acorda un premiu special pentru faptul că o citesc cu bucurie (pentru simplul fapt că merită şi îmi este dragă)! Alina, cum îţi mărturiseam: ceea ce ai scris reprezintă un dar extraordinar, nepreţuit! Îţi mulţumesc! <3
O discuţie foarte plăcută, tonică, cu o persoană pe care o apreciez foarte mult, o persoană înzestrată de Dumnezeu, o fată ce are harul de a crea frumosul! Vorbesc despre Cristina -Handmade Sister! Nu se poate să nu îi ştiţi produsele şi modul în care le prepară! Aţi văzut globurile de sticlă pictate de ea însăşi, pregătite pentru Crăciun?!
Dimineaţă. Drum spre şcoală. Surpriza oferită de zborul înalt al unui stol de porumbei, zbor cu luciri de-un argintiu metalic în lumina soarelui. Mi-au oferit un moment tare frumos!
Dimineaţă. Drum spre şcoală. Surpriza oferită de zborul înalt al unui stol de porumbei, zbor cu luciri de-un argintiu metalic în lumina soarelui. Mi-au oferit un moment tare frumos!
Să ascultăm muzică (toţi trei veseli năpârstoci) şi să dansăm seara, prostindu-ne prin casă!
Moş Nicolae, sfânt şi bun, s-a gândit la noi şi a lăsat în ghetuţele proaspăt îngrijite daruri frumoase; pentru Dia, a lăsat şi la bunici, unchi, mătuşi; m-a surprins în mod plăcut gestul Diei care, găsind pe pragul casei câteva bomboane, le-a adunat în palme cu mare încântare, de parcă acelea erau singurele daruri primite (mami: o pereche de pijamale şi o ciocolată cu portocală şi scorţişoară, tati: o pereche de mănuşi şi o ciocolată cu rom şi stafide; Dia: muuuulte dulciuri, din toate zările venite (Moşul le-a lăsat acasă, la şcoală, la bunici, la unchi şi mătuşi, pe pragul casei :D). Nu le-am mai pozat, de teama ca acestea să nu îşi piardă aura!
Să privesc bogăţia de expresii faciale prin care copiii au încercat să redea diverse emoţii, trăiri, stări sufleteşti! Toate acestea în cadrul unei expoziţii pentru care a lucrat intens profesorul de arte din şcoala în care sunt învăţătoare. Festivalul emoţiilor. A avut ajutor şi susţinere din partea unei "adevărate forţe a naturii", minunata femeie ce îi este soţie; iar mie, bună prietenă. Iată tabloul fetiţei mele expresive şi năstruşnice:
Moş Nicolae, sfânt şi bun, s-a gândit la noi şi a lăsat în ghetuţele proaspăt îngrijite daruri frumoase; pentru Dia, a lăsat şi la bunici, unchi, mătuşi; m-a surprins în mod plăcut gestul Diei care, găsind pe pragul casei câteva bomboane, le-a adunat în palme cu mare încântare, de parcă acelea erau singurele daruri primite (mami: o pereche de pijamale şi o ciocolată cu portocală şi scorţişoară, tati: o pereche de mănuşi şi o ciocolată cu rom şi stafide; Dia: muuuulte dulciuri, din toate zările venite (Moşul le-a lăsat acasă, la şcoală, la bunici, la unchi şi mătuşi, pe pragul casei :D). Nu le-am mai pozat, de teama ca acestea să nu îşi piardă aura!
Să privesc bogăţia de expresii faciale prin care copiii au încercat să redea diverse emoţii, trăiri, stări sufleteşti! Toate acestea în cadrul unei expoziţii pentru care a lucrat intens profesorul de arte din şcoala în care sunt învăţătoare. Festivalul emoţiilor. A avut ajutor şi susţinere din partea unei "adevărate forţe a naturii", minunata femeie ce îi este soţie; iar mie, bună prietenă. Iată tabloul fetiţei mele expresive şi năstruşnice:
Comentariile voastre la fiecare postare reprezintă principala mea motivaţie pentru a scrie şi vă sunt recunoscătoare pentru susţinerea pe care mi-o acordaţi cu generozitate!
Fete dragi, vă voi citi cu încântare impresiile! Nu uitaţi că aştept să-mi povestiţi (sau măcar să menţionaţi pe scurt) despre bucuriile voastre!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you
