Confesiuni

Copil fiind,imi amintesc ca eram foarte curioasa.Acasa cunosteam toate sertarele si fiecare detaliu ce-l contineau dulapurile si recunosc ca,in expeditiile mele pe culmile sifonierelor si sub greutatea curiozitatii,se intampla sa-mi astept parintii pana la cateva ceasuri pentru a ma scoate de sub corpurile mobilei.Da,un adevarat explorator cu o adevarata motivatie ``am vrut sa vad ce e acolo``.

 Curiozitatea s-a mutat apoi spre casa bunicilor.Mult mai mare,multe lucruri si,mai presus de toate...un pod.Eram pur si simplu captivata de aceasta parte a casei,unde bunicii pastrau cu grija  lucruri vechi si amintiri ale tineretii lor.


  Era un paradis urias pentru mine,in acele vremuri.O oaza in care abia asteptam sa evadez in vacante.Cu timpul acel univers al meu devenea mai mic,iar bunica radea spunandu-mi ca locul a ramas la fel,doar ca eu crescusem.
Visele ma purtau adesea intr-un  pod vechi si cufere prafuite,in care eu aveam sa descopar rochii dantelate,bijuterii cu perle si palarii cu boruri mari.Sau,in sertarele unei oglinzi prafuite,legate cu un siret din matase, scrisori vechi scrise cu emotii sau cu durerea unei inimi frante....Toate acestea sub iz de lavanda,lemn vechi si praf si raze de soare ce abia patrund printr-un ochi de geam,facand din toate o fila de poveste.
 Gandul inca ma poarta in aceasta poveste cu podele vechi ce scartaie sub greutatea pasilor si sfesnice cu lumanari sculptate in siroaie de ceara,probabil dupa o noapte ocupata cu ganduri in loc de  vise.




    Sunt inca o copila curioasa care,intr-o zi,va avea propriul ei pod captivant.Pe curand!