24 aug. 2014

OOTD: Trench coat via Sheinside

Hello, ladies!

Am o mulţime de gânduri pe care vreau să vi le împărtăşesc în această postare... E clar că la unele dintre ele voi renunţa, altfel ar fi haotic rezultatul!

În urmă cu două zile am trăit privilegiul unei întâlniri foarte frumoase... O fată cu o personalitate fascinantă căreia am avut onoarea să-i fiu învăţătoare mi-a lăsat un mesaj emoţionant pe Facebook. "Sunt în ţară în intervalul X şi îmi doresc din tot sufletul să vă văd!"... Spre finalul perioadei precizate, am reuşit ceea ce ne doream amândouă!

M-am simţit realmente impresionată să văd cum a evoluat copilul cu potenţial extraordinar despre care am intuit că va şti să iasă din mulţime, că nu va rămâne să respecte tipare şi canoane. Îmi amintesc cum mă uimea printr-o maturitate rar întâlnită completată perfect de-un spirit liber, boem. I-am ascultat fericită şi mândră povestea - a ştiut să îşi urmeze calea, să îşi asculte instinctele, să îşi asume riscuri, să se lupte pentru ceea ce visa! Şi continuă în acest fel... Fata despre care vă povestesc are doar 20 de ani şi este o persoană atât de interesantă încât m-am gândit că deja s-ar putea scrie o carte, s-ar putea face un film despre viaţa ei... Iar acesta e doar începutul! Mi-a spus aşa: Dacă sunt întrebată acum ce urmează să fac după ce îmi termin studiile, îi spun că am învăţat să primesc tot ceea ce îmi oferă viaţa, să nu îmi mai fac planuri pe care să le respect cu stricteţe! Un lucru ştiu: voi face ceva mare! Chiar dacă asta se va întâmpla la 80 de ani - sunt sigură că va fi ceva măreţ!

Pe mine m-a inspirat această întâlnire... M-am simţit extraordinar de liniştită văzând că încă există  astfel de oameni tineri! Faptul că am avut o cât de mică influenţă în formarea unui astfel de OM... mă face să mă simt binecuvântată şi recunoscătoare!


***

Aţi remarcat şi voi că vara e precaută şi deja ne pregăteşte sufleteşte pentru instalarea iminentă a toamnei?! La ultima comandă pe site-ul Sheinside, mi-am spus că e cazul să gândesc în perspectivă când îmi fac alegerile! Se pare că încep să devin mai chibzuită.

Îmi place mult trench-ul ales, nu îi găsesc cusur! Are potenţial prin versatilitatea sa. Am fost uimită să găsesc nenumărate combinaţii în care îl pot include, se potriveşte multor articole din garderoba mea - atât ca stil vestimentar, cât şi din punct de vedere cromatic. Sfârşit de primăvară înmiresmată, vară capricioasă, început de toamnă scăldată în lumină aurie - o mulţime de prilejuri în care să îl port! Trench-ul, în general, este o investiţie excelentă!

Am purtat:
Trench coat via Sheinside - click AICI / HERE
Rochie Stradivarius via Kurtmann
Colier Zara via Kurtmann
Plic La Muse Chic
Sandale - local store


















Aştept impresiile, sugestiile, întrebările voastre în legătură cu trench-ul pe care-l port 
şi cu ţinuta prezentată...

Vouă vă plac trench-urile, şi-au găsit locul în garderoba voastră?

Săptămâna ce bate la uşă să fie cu soare şi cu zâmbete pentru voi!
Mulţi pupici, fete dragi!

Ilda
Lavender Thoughts to you

                            


 

Blog Template by YummyLolly.com