Festivalul Folcloric Internațional "Hora Mare" Călărași

Salut!

De data aceasta aș vrea să ating tot o temă personală, și anume o experiență definitorie pe care o voi prețui pentru totdeauna. Vara trecuta și aceasta am avut oportunitatea minunată de a fi voluntar la festivalul internațional de folclor „Hora Mare”.  Nu numai că am dobândit un altfel de respect pentru dansurile tradiționale, dar am putut sa intru în contact cu oameni atât de diferiți, dar în special, frumoși. Aici se întrunesc oameni pe care îi pot caracteriza doar printr-un cuvânt- pasiune. Pe măsură ce scriu îmi apar în minte imagini cu diversele ansambluri, zâmbind până la urechi în timp ce dansau, chiuiau și dădeau tot ce e mai bun din ei, lăsând să se vadă rezultatele unor săptămâni serioase de repetiții.  Anul acesta am fost uimiți de varietate, fiindcă este atât, atât de frumos să vezi trăsături diferite ale feței și să auzi limbi care nu se aseamană cu a ta. Ajungi să prețuiești unicitatea fiecărui popor și să concluzionezi că în ciuda a tot ce purtăm, mâncăm și ne îmbrăcăm- suntem oameni. Nimic nu era mai frumos decât momentele de armonie între grupuri - o conversație între un sârb și un macedonean, un cântec intonat de turci și spanioli. Astfel de lucruri ne aduceau mai aproape, nu ca participanți, respectiv voluntari, ci ca oameni. 

Mulţumesc celor care au făcut posibilă această experiență! 

Hop-hop! :)

Numai zâmbete!

Emoție...

Pozele expresive au fost capturate de către Emil VasilescuPhotographer. Pe pagina lui veți găsi mai multe detalii ale acestui festival plin de culori și voie bună!

***

Hello!

This time I would like to discuss a personal topic, one concerning a remarkable experience that I will treasure forever. I had the wonderful opportunity of being a volunteer at the International Festival of Folklore "Hora Mare" both this and last summer. Not only did I gain respect towards traditional dances, but I also get in touch with such different people, especially beautiful. People, who I can only describe with the word passion, gather here. As I write, pictures of the ensembles come to my mind, when they were smiling widely while dancing, cheering and doing their best, letting us see the results of serious weeks of rehearsals. We were amazed this year by the variety, because it is so, so beautiful to see different facial traits and to hear languages that are not similar to yours. You come to treasure the identity of each nation and conclude that we are humans, despite what we wear, eat or dress. Nothing was more beautiful that the moments oh harmony between the groups- a conversation between a serbian and a macedonian or a song sang by the turkish and spanish people.  This kind of things brought us closer, not as participants or volunteers, but humans.

                                      Stay positive, my lovely ladies!

                                                      Miruna

Short Introduction

Salut!

Deși încep să scriu această introducere cu mâini puțin tremurânde și cu un vârtej de gânduri în minte,sunt bucuroasă că am ocazia să vă salut din această ipostază, a unei noi bloggerițe.  Mă numesc Miruna, poate că mă recunoașteți din postarea de acum un an, cu sacoul alb, pe când nu mi-aș fi închipuit că o să primesc oportunitatea de a face parte din universul de lavandă. Sper ca în fiecare postare pe care o voi face de acum încolo să presar gânduri sincere, care să mă reprezinte și să ilustreze fiecare sentiment frumos pe care voi vrea să vi-l împărtășesc . Ținând cont că am doar 16 ani, îmi doresc să vă arăt prospețime, spontaneitate și frumusețea văzută din ochii mei pe parcursul călătoriei împreună.

Ca un ultim lucru, aș vrea să îi mulțumesc din suflet Ildei pentru că mi-a deschis această ușă și mă susține în misiunea plină de emoții, de care vă rog să vă bucurați împreună cu mine. Astfel zis, haideți să pășim fremător, pline de speranță, în câmpul de lavandă!

M-ar bucura nespus să avem un mic Q&A 

în secțiunea de comentarii!

 Vă îmbrățișez și… pe data viitoare!

Un fel de scrisoare deschisă despre început, cuprins și (poate nu) final!

Bună, fete dragi!

Dacă am avut vreodată sentimentul că se lasă greu scrisă o postare, atunci chiar nu știam ce înseamnă asta cu-adevărat... De vreo oră și jumătate tot încerc să aștern aici niște gânduri ce, evident, ar prefera să dea bir cu fugiții! Dar lașă nu sunt, nu îmi permit să fiu atunci când tind (hmm, slăbiciuni omenești avem toți), să dispar precum măgarul în ceață nu mă reprezintă și-atunci... iată-mă înfruntând situația!

Aici a început totul. Era 2012. Sfârșit de noiembrie. Binecuvântat moment. Călătoria asta extraordinară m-a sporit atât de mult (știți că îmi place vorba asta a lui Noica) - cum nici nu mi-aș fi putut imagina!!! Am experimentat ieșind din zona de confort de atâtea ori, mi-am deschis inima fără rezerve, am căutat, am fremătat, am vrut mai mult de la mine însămi, am scris cu frenezie - fericită că am întâlnit și merg pe urmele unei idei frumoase, am avut oportunități la care nu m-aș fi așteptat! Și, în tot acest iureș captivant,  am avut șansa de a vă cunoaște pe voi! Voi mi-ati fost alături -  și am în vedere întreaga profunzime a acestei expresii! V-am simțit alături în mod constant, loial. Ați fost fără cusur, tot ceea ce am avut nevoie - sufletește și spiritual vorbind - ați oferit! Aceasta e o comunitate în care parcimonia nu și-a găsit locul.

La drept vorbind, să tot fie vreo lună de când eu știu că prezenta postare trebuie scrisă. Sunt o mulțime de motive ce determină acest imperativ! De ce trebuie?  Pur și simplu, pentru că simt că vă datorez asta! Mulți Unii ar afirma că greșesc considerând astfel, că e exclusiv decizia mea, că e un blog personal, că nu datorez nimănui explicații! Ei bine, am cu totul altă opinie în această privință! 

... când s-au creat legături atât de puternice, când ai împărtășit bune și rele pentru timp îndelungat cu membrii unei comunități minunate, când ai sprjinit și ai primit ajutor în mod necondiționat, când ai primit confirmări și susținere  în atât de multe moduri, cu atât de multă prietenie, căldură și generozitate, când ai dedicat atât de mult timp articolelor (în detrimentul multor altor activități) încercând să obții the best of you, străduindu-te să înveți, să evoluezi, să descoperi și să pui în valoare multe aspecte pe care nici nu le cunoșteai în legătură cu tine, când ai acordat blogului un loc foarte bine plasat pe lista importantă a priorităților tale, când te-ai aruncat cu pasiune în vâltoarea asta atât de frumoasă și te-ai lăsat purtat de val, când ai legat prietenii frumoase și durabile cu oameni cu care rezonezi într-un mod de-a dreptul uimitor, cu care comunici cu sentimentul că vă știți de-o viață... ei bine, atunci explicațiile sunt firești, ba chiar sunt de bun simț, ba chiar se impun - le datorez cititoarelor și prietenelor mele, le datorez mie însămi!

Am simțit nevoia unei pauze. N-a fost ușor să înțeleg că simt asta, n-a fost ușor să iau această pauză. Am gestionat lupta cu mustrările de conștiință, am prioritizat și am învățat să le țin la distanță. Mă refer strict la activitatea ca blogger. Mi-am spus că, probabil, e nevoie să mă îndepărtez ca să pot reveni în forță. N-a fost deloc așa! Mi-am spus că poate e vorba despre oboseala acumulată, prea mult hei-rup desfășurat pe prea multe fronturi, prea multă presiune pusă de mine pe mine însămi pentru a fi la înălțime în multe privințe - la înălțime înseamnă să fiu eu mulțumită și împăcată cu rezultatele a ceea ce întreprind! 

Am fost nevoită să accept ceea ce un exercițiu de introspecție îmi releva cu o sinceritate și o claritate crude: dacă mă aflu după aproape o lună de vacanță școlară (timp care a presupus relaxare și odihnă, detașare, pace) și tot nu deschid laptopul pentru a scrie... înseamnă că eu vreau să mă opresc! Și am continuat să fac cercetări pe tema asta și am tot constatat câte ceva ce nu îmi plăcea, nu îmi convenea, mă surprindea cu garda jos și eram nevoită să accept! E ca atunci când descoperi ceva pentru care nu ești pregătit, când inima spune una, mintea spune alta, când, apoi, acestea inversează rolurile și se contrazic singure, pe ele însele...

Ideea e că nu vreau să dezamăgesc pe nimeni: nici pe voi, nici pe mine însămi! Și e al naibii de greu! Pentru că nu găsesc calea prin care să pot avea și una și alta... Cercetările la care făceam referire mai sus mi-au arătat că mă aflu într-o perioadă a vieții în care simt că nu mai pot și nu mai am disponibilitatea de a aloca atât de mult timp pentru activitatea de blogging. Iar mie chiar îmi trebuie mult timp - sunt departe de a fi eficientă în acest caz, poate mă aflu chiar la polul opus eficienței! Mult timp pentru fotografii (indiferent de natura shootingului), foarte mult timp pentru redactare... Ore, ore, ore ce se revendică și pe care - oricât de dureros ar fi adevărul, nu îl voi ocoli și voi fi sinceră și deschisă cu voi așa cum am făcut mereu - simt nevoia să le canalizez în alte direcții...

Nu îmi plac momentele de rămas-bun, de-o viață nu-mi plac! Elevilor mei, când ne aflăm la final de serie, le spun că nu vreau acea serbare tipică de rămas-bun. Aaa, că ajungem să plângem de fiecare dată, indiferent de context, de cum e organizat evenimentul, indiferent cine dă tonul, cine/ce produce declicul... se pare că e inevitabil! Sunt emoții ce arată sentimente și nu trebuie să ne ferim de asta!

La fel vă voi spune și vouă: Nu vreau rămas-bun! Nu plecăm nicăieri! Doar că nu ne mai întâlnim în același fel, în același loc, în același ritm. Pentru fiecare dintre cititoarele mele sunt aici - mă puteți întreba orice doriți, îmi puteți cere ajutorul sau părerea, îmi puteți da semn pe oricare dintre căile prin care avem posibilitatea să interacționăm. Blogurile pe care scriu fete atât de dragi mie -  bloguri al căror follower sunt - vor fi citite în continuare de mine - e drept, nu cu aceeași frecvență, iar feedback știți că ori las cu generozitate, ori nu las (nu cunosc calea de mijloc nici din acest punct de vedere)!

Nu cred că e nevoie să vă spun că am scris toate acestea cu inima strânsă. Este extrem de greu să las în urmă un proiect ce face parte din mine, din sufletul meu - mă las pe mine aici într-o măsură atât de mare, în fiecare cuvânt scris, în fiecare idee transmisă, în fiecare sentiment împărtășit, în fiecare fotografie, in fiecare speranță, în fiecare zâmbet de prietenie, de recunoștință, de dragoste adresat vouă! Sper să aveți puterea și disponibilitatea de a-mi înțelege și de a-mi respecta decizia. E luată după o îndelungată chibzuință, după o analiză profundă și matură, e luată după ce am avut certitudinea că asta doresc și că astfel e mai bine pentru mine acum (oricât de străin și de straniu ar suna ideea aceasta)...

Pentru că Lavender Thoughts e un colțișor virtual atât de iubit și, în ciuda aparențelor, vreau să cred că este născut sub o stea norocoasă, am o veste bună: există o persoană pe a cărei tinerețe, prospețime, creativitate și entuziasm mizez, persoană ce își dorește să preia ștafeta și să scrie mai departe povestea cu adieri de lavandă - așa după cum consideră și după cum o vor ghida propriile trăiri! Într-un fel, voi ați întâlnit deja această persoană și, la momentul la care ați făcut cunoștință (există cel puțin două fotografii în care apare pe blog), nimeni nu și-ar fi închipuit că vom ajunge în acest punct!

E o fată ce îmi este foarte dragă și e un om frumos! M-aș bucura să o primiți cu căldură, să îi fiți alături, să o încurajați cu feedback pozitiv așa cum mi-ați arătat mie că știți! Vă propun să păstrăm misterul și să o lăsăm să se prezinte singură atunci când se va simți pregătită... Nu mă lasă inima să nu vă dau un indiciu și îl las sub forma unei fotografii recente în care apărem amândouă!

Și mai las o rază de speranță, pentru mine, pentru voi - fără a fi promisiune, poate că e așa numitul loc de bună ziua: când mă vor chema dorurile toate de acest loc și nu voi putea să mai stau departe, chiar dacă asta ar implica intervale mari de timp (luni, ani), voi veni aici ca acasă - un acasă atât de drag - și voi scrie câte-o postare kilometrică, în stilul ce mă reprezintă și vă voi împărtăși impresii despre rujuri, despre locuri și oameni, despre experiențe, despre acele prețioase și prețuite happy moments, despre revelația unui produs de îngrijire ce a dobândit statut de Holy Grail... despre orice va fi să simt a împărtăși scriind și a scrie împărtășind unor prietene dragi care sunteți și care, în ceea ce mă privește, veți rămâne!!!

O mare speranță exprim: 

că veți privi această postare cu empatie, că veți manifesta înțelegere și că
 nu mă veți considera o dezertoare!

    Vă mulțumesc cu toată intensitatea pe care o pot așeza în aceste două cuvinte, sunteți niște tovarăși de drum extraordinari și niște prietene minunate! 

    Vă doresc să fiți sănătoase și iubite și să aveți puterea de a alege mereu ceea ce e bine pentru voi chiar dacă uneori asta vă pune la grea încercare!

Vă cuprind într-o mare îmbrățișare, cu toată dragostea!

Ilda

Lavender Thoughts

Răspund unei invitații simpatice: Hai la mare cu Solaris...

Bună, fetelor!

Am primit de dimineață telefon de la o prietenă dragă. Întrebată fiind ce fac, i-am spus că vreau să scriu o postare pe blog, mărturisind că nu sunt sigură că se va și concretiza dorința mea. Cu tonul cald și optimist ce-o reprezintă, prietena mea m-a încurajat: Haaaide, haaai! Mi-e dooor, mi-e dor!... Am replicat râzând, cu gândul la pinguinul Apolodor - simpaticul personaj al lui Gellu Naum: Mi-e dor, mi-e dor, de frații mei din Labrador!!!.

Am găsit în draft aceste rânduri. Le scriam la sfârșit de martie. Evident, așa cum feelingul îmi spunea, acea postare nu a fost finalizată. Mai sunt câteva alte ciorne din ultima jumătate de an - au avut aceeași soartă. De ce așa? Vom vorbi și despre asta, dar nu acum. Curând, sper - fără a putea promite!

Pentru astăzi mi-am propus să răspund unei invitații-îndemn. Frumoasa echipă Solaris mi-a adresat-o. Tuturor o adresează, nu numai mie! Hai la mare cu Solaris!

În maniera pozitivă cu care ne-au obișnuit, mi-au transmis gânduri bune și mi-au pregătit raze blânde de soare, alături de noutăți care să meargă mână-n mână cu vara și cu vacanța!

Fotografiile au și ele darul vorbirii iar ale mele sunt chiar gureșe - seamănă cu autoarea! Vă invit să le vizualizați și să le ascultați mesajul...

Acel musli mix fără zahăr e preferatul Diei! Îi place la nebunie combinația... Semințele pentru salată au fost mereu chemate la apel. Pe lângă aportul pe care îl aduc organismului - avem în vedere faptul că e un amestec de semințe de susan, de floarea-soarelui, de chia, de in maro, de dovleac și de pin - eu apreciez și faptul că sporesc farmecul salatelor prin melanjul de texturi.

Gustările sănătoase de la Solaris așezate frumos în trei compartimente se află în top 5 al favoritelor mele când vine vorba despre produsele lor! Pachetul Hai la joacă conține un mix de bunătăți cu o aromă ce m-ar convinge cu ușurință să stau cu nasul lipit de pachet! :)) Acesta este și motivul ce m-a determinat să lipesc și nasul camerei foto, are și ea dreptul să savureze - doar îmi este coechipier!

Merișor și vișine confiate, luminate de caju... eu sunt vânătoreasă de caju!

Fulgi de porumb fără zahăr, fulgi cu tărâțe de grâu... cronț-cronț sănătos!

Dude deshidratate, căpșuni confiate, stafide brune... aici Alex și Dia își dispută teritoriul!

 Să știți că în punga gălbioară au fost și pufuleți fără sare, au fost și covrigei sărați dar... 

nu știu cine și când i-a mâncat! În tot misterul ăsta, un indiciu tot am:

 au fost crocanți și gustoși!

Poate călugărul ăsta să se facă vinovat?!

La final, dăm Cezarului ce-i al Cezarului! E un produs ce - în opinia mea - are mari șanse să fie în fruntea acelui clasament pe care-l aminteam mai devreme: uleiul de cocos presat la rece, uleiul de cocos Solaris! Excelentă ideea de a-l așeza în ambalaj cu pompiță - să recunoaștem, e mult mai practic astfel, se poate transporta, manevra, doza mult mai ușor (deși eu simt că îmi e în continuare dragă și varianta borcănelului de sticlă). 

Dacă se întâmplă să nu vă fi împrietenit cu uleiul de cocos până la acest moment, va fi de-ajuns să încercați o dată uleiul de cocos de la Solaris! Mie una, nu îmi va lipsi din casă!

Uleiul de cocos din campania Hai la mare! a fost gândit pentru a fi folosit pentru hidratarea pielii după expunerea la soare. Știți că după ce venim de la plajă, după dușul corespunzător, simțim nevoia să aplicăm un produs care să hidrateze - altfel pielea tinde să se usuce, să țină, să dea senzația că strânge. Eu una am folosit un lapte reparator după plajă pentru că am fost iute de picior și am salutat marea înainte de a veni îndemnul de la Solaris! Prin urmare, pe acesta îl voi folosi așa cum m-am obișnuit: mască pentru păr (face o treabă excelentă), îngrijirea cuticulelor. Clătitelor le dă o aromă aparte, chiar vreau să fac săptămâna asta! Și intenționez să îl testez și în combinație cu bicarbonat de sodiu, se spune că are efect de albire pentru dinți. Sunt atât de multe posibilități de utilizare a acestui ulei, zeci de posibilități, veți fi uimite de ceea ce găsiți la o simplă căutare în mediul online!!!

Apropos, când am revenit din concediu, primul produs pe care l-am folosit (cu mâna pe inimă vă spun!) a fost uleiul de cocos Solaris ce aștepta în frigider. De ce și cum? Am venit cu un soi de conjunctivită, cred că aerul condiționat din mașină mi-a alimentat-o. Îmi lăcrima un ochi continuu. Fie din pricina lacrimilor, fie din cauza faptului că am tooot șters necăjitul ochi, pielea de sub acesta se înroșise, se uscase cum nu mi s-a mai întâmplat vreodată, mă ustura. Am știut că uleiul de cocos îmi va alina și va rezolva problema asta - quod erat demonstrandum! 

Plaja nu m-a mai văzut de-atunci și nici eu pe ea (decât de la o apreciabilă distanță). Îmi place la mare, îmi dă o exuberanță fantastică apa mării dar e aproape imposibil să mă convingi să merg la piscină, ștrand și altele de acest fel...

Revenind la Solaris... vreau să vă spun că îi revine, printre atâtea altele, meritul de a mă afla acum, aici, pe blog. Când am văzut provocarea scrisă în partea de jos a ilustratei pe care mi-au trimis-o, gandu-mi s-a dus instantaneu către postarea mea de suflet, Happy moments, exercițiul de fericire pe care îl fac cu mine însămi de multă vreme și la care v-am îndemnat și pe voi mereu! Ei bine, mi-e drag Solaris, mi-e atât de aproape de suflet acea idee de postare încât voi răspunde acelei provocări cu mai puține cuvinte decât de obicei și cu mai multe imagini... Ca să vă puteți forma o părere despre ceea ce am mai făcut în ultima perioadă, nu mă voi limita la frumoasele amintiri din vacanța de la mare ci voi extinde la întreaga vară și voi selecta câteva dintre momentele memorabile!

Nu-i așa că vara începe la 1 Iunie, de Ziua Copilului?! 
Having fun! Alături de năstrușnicii mei minioni...

Hihii, fotografia aceasta ne-a ieșit foarte bine! Să fi văzut strădanie la mine și la domnișoara fotograf atunci când a fost nevoie ca fiecare dintre cei 31 de minioni 
să privească în față și să aibă o ținută cât de cât serioasă! :)))

E final de an școlar! Vă invităm la carnaval! Eu vă asigur că fiecare personaj a fost interpretat într-un mod... delicios!:)

Dia noastră!!! Cu emoție, la absolvirea clasei a 4-a, final de ciclu primar...

Flori pline de veselie...

Chiar dacă eu nu v-am mai arătat asta, Solaris chiar mi-a fost tot timpul alături!

Sunt extraordinare comprimatele acestea de la Benefica Propoforte. Vi le recomand! Au o concentrație foarte mare de propolis, mie mi-au luat durerea cu mâna când aveam mărăcini în gât din cauza unei viroze și au avut efect și asupra stării generale!!!

Delicioaaaseee gofrele cu miere! Zambilele îmi arată că am dat timpul înapoi chiar până în primăvară. Dar nu-i cu supărare, nu-i așa? Citeam atunci poemele lui Nichita Stănescu, Laudă omului se întrezărește în fotografie...

Bunătăți... știți de la cine! :) 

Nu prepar găluște, nu îmi ies. Însă mamei i-au ieșit pufoase cu măcinișul de la Solaris!

Hai la fitness! Fitness pentru minte. Apropos, ca să nu vă vină cine știe ce idei :)), titlul cărții este Zonele tale eronate. Carte de dezvoltare personală. A apărut în 1976, e de-o seamă cu mine! Oldies but goldies - am găsit de învățat din ea...

Suntem la final de Cireșar, de Ziua Învățătorului, la o ieșeală cu colegele...

Hihiii, gata, plecăm la mare! În Bulgaria, la Sf. Constantin și Elena - plăcuuuut mult-mult! 

A mers la suflețel...

 Unii în piscină, alții pe șezlong... v-am spus care e poziția mea în privința asta! :P

Îmi propusesem să văd domeniul de la Balcic al reginei Maria și împreună cu ai mei! Alex a spus că e mult mai frumos decât se aștepta...

În august, când trandafirii au vise mari și tind spre cer...

Acesta e mai pământean și îl ofer virtual fiecăreia dintre cititoarele mele!

Fete dragi, vă mulțumesc pentru faptul că v-ați oprit ca să mai petrecem timp împreună... Caldă și strânsă îmbrățișare!

Cu mult drag,

Ilda

Lavender Thoughts to you