7 sept. 2015

Review: Crema hidratantă pentru mâini şi picioare/ Gelul Hyalomiel - Feret

Hello, ladies! :)

Ştiaţi ce urmează pe blog, nu e surpriză! Când v-am vorbit despre piatra de alaun, v-am anunţat că voi veni cu impresiile mele despre crema hidratantă pentru mâini şi picioare, produs consacrat al longevivului brand francez Feret! Că veni vorba... longeviv.ro este magazinul online cu care colaborez şi care mi-a oferit  spre testare acest produs!


"Este uşor de intuit calitatea unui produs când ştim despre el că este produs în Franţa, că are în compoziţie miere organică şi că producătorul este o companie ce datează din 1865."


Cu acest enunţ debutează prezentarea de pe site a produsului de îngrijire căruia îi este dedicat articolul... Îmi poate spune vreuna dintre voi că n-ar fi fost tentată, că nu i-ar fi surâs ideea de a încerca această cremă?! Ei bine, mie mi-a părut realmente irezistibilă!

"Cum te simţi ştiind că vei putea avea în poşetă, în baie sau la birou o cremă hidratantă ce se fabrică încă din 1878? Hyalomiel – gel hidratant pentru mâini şi picioare.

Ştim cu toţii că natura are propriile sale legi şi, zi de zi, mâinile noastre se confruntă cu trecerea timpului; aşadar, o îngrijire zilnică este esenţială. Utilizând Hyalomiel cremă hidratantă cu generozitate de-a lungul anilor, veţi reuşi să păstraţi elasticitatea pielii."

Aceasta e promisiunea de care vine însoţită crema hidratantă Feret pe care o vom numi de-acum gel Hyalomiel, veţi înţelege ceva mai jos de ce am hotărât astfel!

Cum obiectivul pe care îl vizează acest produs a fost deja subliniat, nu o mai lungesc în stilul ce mă reprezintă şi vă expun părerea formată în urma utilizării în decurs de circa o lună şi jumătate! Sunteţi pregătite să aflaţi despre răsfăţurile cu care vine la pachet?! Îmi spuneţi la final dacă da au ba!


Ambalaj galben, din carton rezistent, design vintage - el însuşi o poezie!






Pentru fetele interesate de compoziţia gelului Hyalomiel, iată ingredientele! 
Acestea apar şi pe  site, pe pagina produsului, cu detaliere procentuală...




Gelul Hyalomiel vine într-un flacon cu aspect retro, 
 iar dozarea se face în mod facil şi igienic!



Compoziţia e transparentă, incoloră, are textură de gel şi o densitate medie...


Se întinde cu uşurinţă pe piele şi se absoarbe rapid. Imediat după aplicare, timp de 2-3 minute, se percepe o senzaţie lipicioasă care dispare de la sine după intervalul precizat. Cu toate acestea, este o plăcere aplicarea gelului, textura lui are o fineţe aparte şi masajul în sine oferă impresia de răcorire şi relaxare.

Răsfăţul simţurilor se extinde şi în zona olfactivă, nu se rezumă la tactil. Iar când spun răsfăţ, căutaţi superlativul acestuia! De-aş putea să exemplific cumva, să vă pot determina să simţiţi aroma reală pe care o are acest gel hidratant... Încercăm astfel! E nevoie să vă folosiţi imaginaţia: închipuiţi-vă mirosul mierii de albine, cea mai plăcut şi intens parfumată miere de albine. Multiplicaţi această aromă - nu ştiu de câte ori, dar multiplicaţi-o! Adăugaţi şi o discreeetă mireasmă de trandafir, acela pentru dulceaţă (probabil)! Aţi obţinut ceea ce doream! După ce aplic şi masez uşor pe piele produsul, simt adieri ale aromei lui; dar nu mă mulţumesc cu adierile, mi-aş ţine nasul lipit de mâini şi aş tot inspira! Se poate lăuda şi cu persistenţa (cel puţin două ore îl simt eu, din ce în ce mai discret, e drept - cu condiţia să nu intervină spălarea mâinilor). Cu adevărat special mirosul pe care îl are acest gel, nu l-am mai simţit la nimic, nicicând. Îl asociez cu foarte multă feminitate, cu acorduri de viori în surdină, cu mătăsuri în falduri foşnitoare, cu umbreluţe de soare dantelate, cu ceaiuri servite din ceşti fine de porţelan, sub o boltă de trandafiri zmeurii, cu bucle şi chicoteli...

Nu m-am putut abţine, mi-am acordat libertatea de a vorbi despre modul în care miroase gelul Hyalomiel de la Feret atât cât am dorit şi cum am simţit!

Efectele produsului asupra pielii:
Eu l-am aplicat atât pe mâini, cât şi pe picioare (mă refer strict la palme, uneori am favorizat şi pielea coatelor, labele picioarelor, mai rar genunchii - vreau să fie clară şi concretă explicaţia şi zău că nu găsesc altă formulare mai elevată). Am spus "uneori" deoarece am avut tendinţa de a folosi cu parcimonie acest gel hidratant - ştiţi cum e când îţi place atât de mult un produs cosmetic high-end sau un parfum costisitor încât - paradoxal - îl foloseşti cu prudenţă, de teamă... să nu se termine! 

Imediat după aplicare, pielea rămâne foarte fină, are moliciune, catifelare şi supleţe. Mi-ar fi plăcut ca hidratarea pielii mâinilor să se menţină mai mult în timp, chiar dacă intervine repetitiv spălarea acestora. Pentru călcâie, am perceput în alt mod efectul. Aveam pielea destul de uscată şi am observat schimbări pozitive în ceea ce priveşte aspectul şi hidratarea. Nu spun că are efect reparator, dar îşi îndeplineşte promisiunea referitoare la hidratare - aducând ca bonus minunata senzaţie de sublim răsfăţ! Nu e de mirare că acest produs se fabrică de mai bine de un secol şi că are un statut pe piaţa cosmeticelor naturale  din Franţa.

AICI găsiţi gelul Hyalomiel produs de brandul Feret. 
Preţul unui flacon de 50 ml este de 59 lei. Nu este cel mai prietenos preţ dar mierea organică nu-i ieftină, iar produsul este unul recunoscut. Şi-apoi, sunt buzunare şi buzunare, nevoi şi nevoi, dorinţe şi dorinţe, oameni şi oameni! În plus, întotdeauna e bine să fim informaţi! 


Consider că a fost un privilegiu să testez acest gel hidratant! 
Sper să vă placă articolul şi să vă fie util, să vă inspire, să vă sporească wishlist-ul! :) 


Ce spuneţi, fetelor, v-ar tenta să încercaţi acest produs?

O săptămână reuşită vă doresc!
Pupici mii!

Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

P.S. Seria review-urilor va continua cu masca de faţă cu hibiscus - Balm Balm!


5 sept. 2015

Review: Piatra de alaun - Feret

Bună, fetelor! :)

Au trecut câteva zile în care mi-a lipsit activitatea pe blog dar m-am întors la şcoală şi cerinţele profesiei mele m-au luat cu asalt şi au impus reorganizarea priorităţilor... Anticipând faptul că perioada ce urmează va fi una de foc, mi-am propus ca în acest weekend să rezerv timp pentru a scrie articole prin care vă voi împărtăşi impresiile mele despre produsele cărora le-am făcut o prezentare generală în această postare a lunii iulie. Este vorba despre mai multe produse interesante primite spre testare din partea magazinului online longeviv.ro. 

Voi începe seria de review-uri cu cele două produse Feret: piatra de alaun şi crema hidratantă  destinată îngrijirii mâinilor şi picioarelor. Astăzi, vorbim doar despre piatra de alaun!

Mai întâi, merită să aflaţi unele informaţii despre brandul francez menţionat deoarece este unul recunoscut, cu vechime şi tradiţie:

* Fraţii Feret au înfiinţat compania cu acelaşi nume în anul 1865, iar obiectul activităţii acesteia era producţia şi distribuţia de produse cosmetice şi parfumuri franceze dar şi internaţionale renumite. 
* Afacerea a trecut proba timpului şi a devenit una de familie, transmisă din tată în fiu. Actualul proprietar este stră-stră-nepotul fondatorilor. 

Nu vă ofer aceste detalii doar pentru divertisment, ele demonstrează seriozitate, implicare, profesionalism şi esenţialul respect faţă de client. Ce alt brand ar fi rezistat pentru o perioadă de 150 de ani fără a se ghida cu consecvenţă după principii solide?!

Vă mărturisesc că am manifestat o oarecare rezervă la ideea testării pietrei de alaun. În ciuda faptului că citisem de nenumărate ori despre proprietăţile sale şi ştiam cu ce beneficii vine la pachet, în ciuda faptului că brandul Feret îmi inspiră încredere! Cauza reticenţei mele? Vă spun sincer: din unele dintre articolele-review întâlnite şi citite în blogosferă reieşea că ar fi doar parţial eficientă împotriva mirosului neplăcut al transpiraţiei! Dar mi-am spus că nu am ce pierde, că e bine să fiu deschisă la nou şi să încerc - încercarea moarte n-are, se ştie din bătrâni! :)

În cazul în care nu vă este cunoscută  piatra de alaun şi nu sunteţi familiarizate cu proprietăţile acesteia, iată câteva detalii esenţiale:
- piatra de alaun are în compoziţie o combinaţie de minerale naturale şi se extrage din carierele de piatră printr-o procedură deloc facilă şi ieftină; 
- în termeni populari, era/este denumită piatră acră; 
- reprezintă o alternativă 100% naturală la deodorantele din comerţ, având multiple avantaje pentru sănătate, prin eliminarea riscurilor la care ne expunem prin folosirea acestora din urmă;
- are proprietăţi antiseptice, cicatrizante, hipoalergenice, antibacteriostatice.

În ce scop poate fi folosită piatra de alaun?

* Ca deodorant natural... 
Nu blochează porii, nu împiedică procesul firesc şi necesar al transpiraţiei (prin urmare pielea e lăsată să respire)! Obiectivul său este să împiedice mirosul neplăcut, luptând împotriva bacteriilor a căror dezvoltare provoacă acest efect deranjant! Un avantaj suplimentar este acela că produsul în sine nu are niciun miros, fiind potrivit şi persoanelor cu sensibilitate olfactivă (în această situaţie aflându-se şi femeile însărcinate). 

* Înainte şi/sau după ras... 
Bunicii noştri o foloseau după ce se bărbiereau, substituind after-shave-ul zilelor noastre graţie calităţilor de astringent, tonic şi antiseptic ale acestui produs. De asemenea, aduce beneficiul de a stopa sângerările superficiale (rezultate în urma unor tăieturi minore).

* După depilat...
Intervine aici proprietatea de antiseptic a pietrei de alaun. Folosită după depilarea pielii, se împiedică înroşirea şi iritarea acesteia, se previne dezvoltarea culturilor de bacterii şi se reduce apariţia firelor de păr ce cresc sub piele.

A fost o prezentare generală destul de amplă dar vă asigur că am fost selectivă, aş mai fi avut multe de spus! De aceea, vă recomand să continuaţi documentarea citind informaţiile interesante oferite pe pagina produsului în discuţie, dar şi din alte surse! E momentul pentru a vă expune impresiile mele - în urma experienţei utilizării acestui produs. Mi-am rezervat un interval de timp generos pentru a vă prezenta o părere sigură şi concretă!

Piatra de alaun Feret - formă de prezentare:



- ambalaj din carton rezistent, cu design vintage;
- produsul în sine are formă cuboidală, cu vârfuri şi muchii rotunjite;
- aspectul este de cristal alb, marmorat, cu porţiuni semi-trasparente;
- poate fi prins cu degetele şi ţinut în siguranţă pentru a-l face să alunece 
pe suprafaţa axilei, e nevoie doar de puţină atenţie!


Fotografiile de mai sus sunt făcute în urmă cu circa o săptămână, 
a se remarca diferenţa de mărime dintre piatră şi ambalajul său - 
după aproximativ două luni de utilizare, mie îmi pare a fi insesizabilă!

Cum am folosit eu piatra de alaun Feret? Ce am constatat?!
Sunt aproape două luni de când piatra de alaun Feret a intrat în rutina noastră de îngrijire. Formulez astfel deoarece a fost cooptat şi fotograful - a acceptat cu deschidere provocarea testării. Coincidenţa a făcut ca al său deodorant de tip stick să se termine în acea perioadă. Dacă nu ar fi gândit cu voce tare, spunând că trebuie să îşi cumpere unul, poate că nu mi-ar fi venit ideea de a-i adresa invitaţia să îmi ţină isonul la testare... Mi-am zis că nu e nicio problemă să folosim împreună produsul! Zis şi făcut!

Am folosit piatra de alaun Feret umezită, trecând-o peste pielea proaspăt spălată şi uscată a axilei. Se poate folosi şi altfel: piatra uscată se aplică pe axila umedă. Mie îmi pare mai incomodă cea de-a doua variantă, am rămas la prima modalitate! Soţul meu a apelat la ambele procedee, alternându-le în funcţie de dispoziţia de moment.

Precizare importantă: nu numai că piatra de alaun Feret a fost testată de noi pe timp de vară, dar a fost supusă şi testului suprem al temperaturilor caniculare! 

Doi inşi, două păreri parţial asemănătoare:

* Soţul meu s-a declarat foarte mulţumit de produs! 
Alaunul ăsta face treabă, nu simt că transpir cu el!
Mi s-a părut de-a dreptul fabulos să aud asta, având în vedere că jobul său implică mult timp petrecut în aer liber, în soare, alergătură, drumuri numeroase parcurse cu maşina (iar la cea de serviciu nu are aer condiţionat)! Circa 12 ore pe zi...
Se cuvine a menţiona că îl ajută şi organismul - nu e genul de persoană care să transpire în mod supărător!

* Experinţă-revelaţie aş spune eu! Nu mă aşteptam să pot renunţa la roll-on pentru timp atât de îndelungat, a rămas abandonat pe etajera din baie. Dar am de expus şi reversul medaliei: piatra de alaun este eficientă şi pentru mine în majoritatea timpului, dar au fost şi situaţii în care - după câteva ore de la utilizare - am simţit nevoia unei împrospătări. Eu sunt şi expansivă din fire - mă agit mult, râd mult, mă stresez mult! Fac totul... mult! :)) Dacă am fost acasă, m-am spălat şi am reaplicat! Dacă nu, am folosit un serveţel umed, completat de un puf de parfum (cu cele de la Refan pot face asta - atât preţul acestora cât şi compoziţia lejeră îmi permit să recurg la acest truc).

* Mai am de relatat o situaţie ce vine să completeze părerea mea despre acest produs!
Recent, folosind aparatul de ras pentru a îndepărta pilozitatea de pe picioare, n-am fost suficient de atentă şi m-am tăiat (în zona rotulei) - o tăietură atipică: după cicatrizare, are o formă rotundă, nu cea alungită - specifică tăieturilor! Mă enerva că nu reuşesc să opresc sângerarea, nu-mi plăcea să ies astfel din cada de baie şi l-am strigat pe soţul meu să mă ajute cu un serveţel pentru compresiune. El mi-a zis: De ce nu foloseşti alaunul? Evrika! My smart man! Dia auzise de cazul meu şi venise ca o mâţă curioasă să ia pulsul! Pentru ea şi pentru mine a fost magie curată să trec piatra umedă peste locul afectat şi să se oprească instantaneu sângerarea! Numai "omul cu idei" nu a fost la fel de uimit căci deja experimentase asta - pe o tăietură, în timpul bărbieritului! Dar uitase să îmi spună şi mie! :)

La sfârşitul săptămânii viitoare, am programare la salon pentru o defrişare temeinică, o depilare ca la carte! Voi lua piatra de alaun cu mine - sunt foarte curioasă să văd ce efecte va avea asupra zonei inghinale care e mai sensibilă şi care, la mine, se irită după această operaţiune (în mod invariabil,  pentru circa două zile - doar prin înroşire, nu se formeză "bubiţe")! Promit solemn să revin cu un update!!!

Trag linie şi concluzionez... exclusiv pentru mine, fiecare dintre noi are libertatea de a decide pentru sine însuşi/însăşi!

Folosind piatra de alaun, renunţ la deodorantele şi antiperspirantele ce conţin aluminiu (căci nu l-am găsit pe acela care să mă protejeze fără a-l avea pe lista ingredientelor). Renunţând la acestea, elimin una dintre cauzele formării nodulilor şi, implicit, riscurile apariţiei cancerului mamar. Având în vedere acest obiectiv atât de important, consider că nu e deloc greu să apelez, la nevoie, adaptându-mă în funcţie de posibilităţi, la o reîmprospătare a axilei. Ţinând seama de condiţiile în care am testat acest produs, intuiţia îmi spune că, în sezonul rece, eficienţa sa  va fi optimă şi sper să mi se confirme acest gând! Time will tell...

Piatra de alaun Feret este certificată ca produs 100 % natural. Poate fi găsită AICI, la un preţ de 54 de lei. Luând în calcul faptul că nu şi-a micşorat mărimea în mod vizibil după ce a fost folosită de două persoane, timp de două luni, estimez că va fi de durată utilizarea sa - circa un an! E o investiţie inteligentă şi chiar economică - deşi, aparent, nu s-ar spune astfel! Se subînţelege că e un produs pe care îl doresc în continuare în rutina mea de îngrijire, produs pe care vi-l recomand! Merită să-l încercaţi, e posibil să vă fidelizeze!

Pe pagina produsului găsiţi şi alte informaţii extrem de utile:

- Cum putem recunoaşte şi diferenţia piatra de alaun sintetică şi piatra de alaun naturală? 

- Consideraţii şi recomandări referitoare la studiile asupra cazurilor de cancer şi prezenţa aluminiului în organismul uman!

Îmi exprim speranţa că aţi avut răbdarea necesară de a citi lungul review  de azi
şi că vă vor fi de folos aceste informaţii şi opinii personale! 
Vă mulţumesc mult pentru vizite şi pentru feedback-ul de care mi-e dor deja! :)
Dacă aţi folosit piatra de alaun, m-aş bucura să facem schimb de impresii!

Weekend minunat, fete dragi mie! Pupicei!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

UPDATE (12.09.2015)

Am revenit, după cum anunţam în postare!

Ieri am fost la cabinetul de cosmetică pentru depilare cu ceară de unică folosinţă. Nu am uitat ceea ce îmi propusesem şi, imediat după defrişare, înainte de a-mi pune hainele, am folosit piatra de alaun în zona inghinală. Cosmeticiana şi-a exprimat interesul faţă de acest produs...

Rezultatul: pielea s-a înroşit în acea zonă, însă intensitatea acestei probleme a fost redusă la jumătate! Din punctul meu de vedere, contează - nu e deloc de neglijat! Voi ţine cont să pun în geantă piatra de alaun de fiecare dată când am o astfel de programare! 

31 aug. 2015

OOTD: Endless story... cu Happiness Boutique

Fetele mele dragi, deşi e doar o chestiune de ordinul orelor şi minutelor, vara e încă aici... Ne va mai zâmbi şăgalnic de pe-o rază de soare, se va asigura că nu o vom uita! Vară există continuu - prin gândurile noastre îndreptate către ea, prin nerăbdarea cu care o aşteptăm, prin speranţa unei noi întâlniri cu acest sezon solar, prin amintirile de vacanţă. 

Am o bănuială. Ideile mele sunt întrucâtva influenţate în mod pozitiv de lectura unei cărţi. Sfârşitul de vară mă prinde citind "Povestea fără sfârşit" a lui Michael Ende. Şi, credeţi-mă pe cuvânt, e chiar un mod foarte frumos de a încheia vara - memorabil, aş spune!

Fiica mea a citit cartea manifestându-şi entuziasmul pe tot parcursul acesteia. La final, a făcut o constatare: E mare păcat că nu aţi citit cartea asta când aţi fost copii!. I-am spus că pot recupera, o pot citi acum - chiar dacă sunt adult. Am fost aplaudată pentru intenţie, pentru hotărârea luată.

Ca un observator atent, Dia mi-a luat în permanenţă pulsul de cititor, m-a întrebat unde sunt, unde am ajuns, mi-a înţeles nerăbdarea şi bucuria cu care m-am furişat cu cartea, furând timp doar pentru mine în compania eroilor săi, a avut tactul de a nu fi spoiler, a ştiut că nu mai e nevoie să îmi fie trezit interesul - eram deja sub vrajă!

Dacă nu aţi făcut asta, vă recomand în mod călduros şi entuziast să citiţi acest volum! Vă veţi simţi iarăşi copii! Copii ce au ca aşi în mânecă experienţa de viaţă, cea a orelor de limbă şi literatură română, a lecturilor ce v-au sporit anterior, a întâlnirii conceptelor filosofice. Dar... atât de copii!!! Vă daţi seama ce combinaţie?!

Am ţinut să vă adresez această recomandare. Cartea lui Michael Ende e dincolo de anotimpuri şi poate fi citită cu trăire oricând! 

"Povestea fără sfârşit" mi-a fost sursă de inspiraţie şi pentru şedinţa foto dedicată unui splendid colier vintage, un accesoriu atemporal ales recent de pe site-ul Happiness Boutique. A completat în mod fericit elementele ţinutei, a venit să definească o stare de spirit specială! Are versatilitatea de a fi integrat şi în ţinute casual (oferindu-le acea notă de glam) dar eu am ales, de această dată, să îl port cu feeling de prinţesă... 











Vintage-inspired Flower Queen Statement Necklace
(click pe denumire pentru a acesa pagina colierului, pe site)











Cu multă dragoste...

Ilda
Lavender Thoughts  to you

P.S. Dacă v-a fost pe plac postarea şi consideraţi că merită, 
un share pe Facebook m-ar bucura!


29 aug. 2015

OOTD: Fustă cu print floral şi cămaşă din denim

Bună, fete dragi! :)

Alarma telefonului a cântat azi la 05:33. De ce nu 05:30? Simplu! Ca să mai fur trei minute de somn şi... ca să mă păcălesc că nu m-am trezit chiar la 05:30! Am setat o alarmă ce poate trezi - cum se spune în popor - chiar şi morţii din groapă! O piesă rock care, declanşată spontan, îţi cam face inima să o ia la trap şi mintea să ruleze instantaneu! Dar trezirea e garantată!

Am oprit melodia cu pricina şi... nu ştiu dacă dorinţa de a rămâne în continuare în culcuş sau faptul că mă odihnisem, m-a făcut să realizez că nu era tocmai cea mai inspirată idee cea pe care o copsese mintea mea visătoare ca scenariu de şedinţă foto! Din pricina ei, dragul meu drag ajunsese să propună să ne trezim cu noaptea în cap! O mulţime de hibe îi găseam aşa că... mi-am zis că e mult mai înţelept să-mi văd de somn în continuare!

Am programat iarăşi alarma la ora la care trebuia să fie trezită şi pregătită Dia pentru lecţia de înot. Zâmbind la gândul că am câştigat o porţie bună de somn, m-am cuibărit printre cearceafuri. 

Hmm, ţi-ai găsit, cine să mai adoarmă?! Aaa, e sâmbătă, aşa se explică faptul că somnul s-a dus pe Apa Sâmbetei... Gândul ăsta m-a făcut să mă întreb care este originea acestei expresii populare. Mi-a cam dat fiori ceea ce am aflat pe această temă, de aceea vă voi spune doar varianta soft, fără detalii: în mitologia românească, Apa Sâmbetei e un râu ce izvorăşte de sub Pomul Vieţii din Paradis, fiind matca tuturor apelor, separând cele două lumi - cea văzută şi cea nevăzută!

Aţi ghicit că după ce m-am perpelit o vreme mi-am dat seama că e cazul să mă ridic frumuşel, să mă aranjez, să adaptez din mers un nou plan de bătaie?! Înainte de ora 8 eram în parc, la pozat... E vorba despre un parc foarte frumos, păcat că nu e mai îngrijit! N-am întâlnit picior de om la acea oră! 

Totul e bine când se termină cu bine, înaintea orei 10 aveam la activ două şedinţe foto, copila pregătită până în dinţi pentru înot, aşa că am pornit toţi patru către ştrand (ni s-a alăturat o bună prietenă a Dianei)! Hehee, o dimineaţă atipică!

Voi, când vedeţi că sunt vorbă lungă şi întrec măsura, spuneţi-mi: Ilda, ne prezinţi totuşi una dintre ţinutele pe care te lauzi că le-ai pozat???...

O fustă ce m-a cucerit iremediabil... cu mai multă vreme în urmă, când am văzut-o purtată de Loredana! Gândul mi-a rămas la ea şi n-am avut nicio ezitare când mi-a ieşit în cale - a fost prioritatea recentei comenzi date pe site-ul SheIn. 

Vă spun scurt, fără ocolişuri, neavând nicio rezervă: e de luat acasă fusta asta! În CV-ul ei scrie că e impecabil lucrată - dintr-un material cu ţinută (se spală şi se calcă foarte frumos), are căptuşeală şi, consider eu, un mare potenţial de a te susţine să construieşti ţinute frumoase cu care să îţi pui în valoare femininatea! E potrivită pentru zilele cu temperaturi blânde de toamnă şi de primăvară!

Am purtat:

Fustă / Skirt - click AICI / HERE











Cam dificil să socializezi cu două capete de piatră dar, 
cu ceva bunăvoinţă, reuşeşti! :))



Aţi jucat vreodată volei cu pălăria (pe post de minge)? 
Ia să încercaţi, poate fi tare amuzant!



Alte elemente ale ţinutei:

*Cămaşa din denim - aţi mai văzut-o pe blog aici, în primăvară, alături de o splendoare de pom înflorit! Este încă pe stoc la SheIn. Îmi place la nebunie să o port! 
*Sandalele au ceva vechime, sunt luate din magazinul Leonardo. 
*Brâul e confecţionat din piele naturală de o doamnă foarte talentată - îi puteţi admira creaţiile pe Breslo, în magazinul Miral! 
*Am completat ţinuta cu o geantă din piele pe care am purtat-o obsesiv-compulsiv într-o perioadă!

Dacă aţi studiat fotografiile postate pe pagina fustei, la Style Gallery, aţi remarcat că multe dintre combinaţiile vestimentare includ şi cămaşa din denim! Aş fi dorit dar n-am putut să mă abat de la asta, chiar dacă oglinda îmi zâmbea aprobator şi pentru alte propuneri pe care i le-am prezentat! Am mare slăbiciune pentru acest tip de cămaşă!

Apropos de asta, aţi observat că la unele dintre fetele din fotografii lungimea fustei se situează în zona genunchilor? Fireşte, depinde de înălţimea purtătoarei! Chiar mă întreb dacă să intervin şi eu în acest scop! Oscilez - îmi place şi astfel dar... paaarcă-parcă aş tinde către a reduce puţin din lungime! Voi ce părere aveţi? 

Fetelor, e cazul să închei! Deja mă întrec cu gluma! 

Cu siguranţă, eu voi purta ţinuta asta şi în alte contexte! De-abia aştept să-mi spuneţi impresiile voastre... Condica de sugestii şi reclamaţii e deschisă! :)

Weekend pe placul inimii să aveţi! Pupici pentru fiecare dintre voi!

Cu mult drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you




27 aug. 2015

OOTD: Red hot chili peppers

Bună, fete cucuiete! :)

Heheeii, o fustă e vedeta postării de azi! Şi nu e una oarecare... Fusta aceasta e precum o zvârlugă de fată. Are zvâc! Prin culoarea vibrantă a ardeiului iute, prin ocheadele pe care le aruncă în mers, prin atitudine, prin personalitatea cu care se prezintă.

Materialul din care e confecţionată nu e unul preţios. E un poliester plinuţ - cade cu greutate şi, totodată, are fluiditate datorită croielii clasice, feminine şi care avantajează multe tipuri de siluete.

Mărturisesc că nu această variantă cromatică a fost prima mea iubire! Cealaltă nuanţă disponibilă pe site mi-a furat inima, dulce şi pastelată cum e! Din păcate, pentru mărimea XL a aceleia corespund "doar" 74 de cm în talie şi m-am temut că ar putea să-mi fie fixă! 

Nu ignor realitatea (cum aş fi fost tentată să fac într-o altă perioadă a vieţii)... am dorit să merg la sigur, să trag lozul câştigător şi am ales-o pe aceasta care e ca o flăcăruie în zbor! 76 de cm în talie corespund mărimii L a variantei roşii a fustei. Asta e de mine, aşa mi-am spus! A fost, cu certitudine, decizia înţeleaptă şi inspirată! Deşi roşul nu mă lasă indiferentă, se regăseşte printre puţine dintre piesele vestimentare pe care le am aşa că fusta asta şi-a câştigat locul în garderoba mea încă de când am plasat comanda pe site-ul SheIn!

Vă las să vedeţi pozele... Sper să vă placă!

Am purtat:

Fustă / Skirt - click AICI / HERE




























Alte elemente ale ţinutei:

Tricou Zara/ Zara T-shirt via Kurtmann
Colier Pimkie / Pimkie Necklace via Kurtmann
Sandale / Sandals via Fashion Up
Geantă / Bag - a gift from Stella 

Fotografiile sunt meritul unei zâmbăreţe şi luminoase domnişoare pe care am avut plăcerea să o fotografiez pentru o postare ce a apărut pe blog în urmă cu câteva luni! Vă amintiţi de Miruna purtând un sacou alb?! 

Miru, eu şi "fotograful oficial" îţi mulţumim!!! ❤


Fetelor, mâţa curioasă din mine vrea să ştie: în dulapul vostru se află vreo fustă roşie?
Vă aştept cu mare drag feedback-ul!

Pupiiiici!
Ilda
Lavender Thoughts to you









 

Blog Template by YummyLolly.com