27 ian. 2015

Un munte de produse consumate... reloaded (partea a doua)

Hey, hey!:)

Fete dragi, suntem deja în miezul săptămânii - sper că pentru voi este cât de cât lejeră, la mine e al naibii de grea şi de încărcată, pe toate planurile! Eeehh, le-om duce, s-au văzut altele mai dificile! 

Am revenit cu postarea promisă, partea a doua a "muntelui" a cărui "escaladare" a început aici. Dacă încă nu aţi citit partea întâi, vă recomand să o luaţi cu începutul! Chiar m-a solicitat în weekend lucrul la cele două!

Îmi iau inima-n dinţi şi trec la subiect, ştiu că drumul e lung! Ne înarmăm cu ceva răbdare, de acord? Produse cosmetice avem azi în meniu - slăbiciunea multora dintre noi! :) Când le-am invitat la shooting (ignorând lumina necooperantă cu gândul că, în aşteptarea momentului potrivit, mă prind bătrâneţile), le-am grupat pe categorii, într-o oarecare măsură! Veţi vedea ce şi cum, n-o mai lungesc şi vi le prezint!


De la stânga la dreapta, în ordinea de pe tricou...

- Basamul de buze - Sierra Bees (de pe iHerb)
Consumat până la ultima picătură! Pentru că hidratează foarte bine... După aromă nu m-am dat în vânt dar am trecut cu vederea acest aspect până chiar m-am obişnuit şi am folosit obsesiv balsamul! Preţul său e de 1,5 $ îmi pare!
- Ruj  True Color nr 27 - Flormar
Chiar mi-a fost drag rujul ăsta! Extrem de puţin am aruncat,  dar mirosea deja într-un fel suspect şi nu era cazul să îl mai aplic! O nuanţă foarte frumoasă de roz închis, roz violaceu, rece; pigmentat şi destul de rezistent (fără a usca buzele). Am intenţionat să îmi iau şi altele din aceeaşi gamă dar... n-a fost să fie!
- Gloss nuanţa Doll Pink 08 -  NYX
Nu ar părea aşa (la cum se vede în tub), dar am consumat destul de puţin din el! Avea vechime şi nu mai apelasem la serviciile sale de foarte mult timp! Nu l-aş recomanda, deşi sunt convinsă că unora le-ar putea fi pe plac! Cred că nu mă înţeleg eu, în general, cu acest tip de gloss. Culoarea superbă dar... prea eram conştientă că îl port, că îl am pe buze; în plus, uşor lipicios!
- Corector Cover stick - essence
Consumat pe jumătate! Bunicel aşa... Grad mare de acoperire, relativ cremos, blenduit bine nu se sesiza pe ten; nu mă dădeam în vânt după felul în care mirosea (destul de greoi)!
-  Liquid Eyeliner - NYX
Ooo, ce bine m-am mai înţeles cu tuşul ăsta! De calitate! Un negru intens, nu curgea pe pleoapă, se aplica frumos-frumos cu pensula sa! Eu îl arunc pentru că e veteran în cutia mea de cosmetice, dar nu s-a uscat nici după atâta amar de vreme de folosire!
-  Mascara Shade 6 - MUA
Auzind că plâng cu lacrimi de crocodil după o mascara de la Nyx (nuanţa Electric Blue - review pe blog, aici), Simona a dorit să mă consoleze şi mi-a trimis în dar această mascara MUA. Având un feeling, mi-a şi spus că nu cunoaşte produsul, nu îi ştie calitatea! Offf, n-am avut noroc de el! Am aplicat de vreo două ori şi s-a uscat repede-repejor, aşa cum se evaporă o picătură de apă în soare! Păcat! Nuanţa sa e una superbă şi făcea genele frumuşele!
- Mascara Volum Express Lift Up - Maybelline
Cei de la Maybelline au ca laitmotiv în denumirea fiecărei mascara pe care o scot pe piaţă cuvântul "express"? Nu-s cârcotaşă, doar că am remarcat asta şi mi-am pus întrebarea! Consumat (dar în salturi, nu cu fidelitate şi consecvenţă). O mascara bună. Perioada de mijloc a utilizării e apogeul eficienţei sale. Nu m-a nemulţumit dar nici nu m-a extaziat, cu atât mai puţin să mă fidelizeze.
- Mascara Extra Wow Lash - Rimmel
Eeeiii, pentru această mascara am cam avut o pasiune! Îmi făcea nişte gene geniale! :))) Cum sună asta! Asta până am cumpărat-o a doua oară (nu consecutiv) şi mi s-a părut a fi departe de ceea ce ştiam! Mmm, deh, loturi şi loturi, noroc mai mult sau mai puţin! 
- Mascara The Colossal Volum Express Maybelline
Această mascara nu mai are nevoie de vreo prezentare! Ca un cal breaz e cunoscută! Cred că e cumpărată pentru a treia oară! Pentru preţul său, chiar este un produs care îşi face treaba!
- Paletă 10 Colour Eye Shadow - Royal 
Doamne, câţi ani sunt oare de când am luat paleta asta? De pe e-cosmetics, aşa îmi amintesc! Are farduri coapte, destul de pigmentate şi cremoase. La vremea respectivă am folosit-o ceva-ceva (chiar dacă nu se vede asta), am mai ţinut-o pe lângă casa omului de dragul ei şi din inerţie! E deja bătrânică tare şi îi sunt mult prea sidefate nuanţele pentru gusturile mele actuale!


- Petit BB Cream Holika Holika Clearing şi Essential - review comparativ pe blog - aici.
Mai aveam ceva produs in fiecare dintre ele dar... le am de prea mult timp încât să mai am încredere că sunt ok!
- Fond de ten Time Plus - Seventeen
O iubire de-o vară iarnă a fost acest fond de ten! Îşi are calităţile sale -  spf 15 (deşi se spune că e doar strategie de marketing prezenţa factorului de protecţie solară în compoziţia produselor cosmetice), e hidratant, are grad destul de mare de acoperire, se întinde frumos pe ten şi arată bine numai că tenului meu mixt nu i s-a mai potrivit odată cu instalarea sezonului cald (mai ales că nu îl fixam cu pudră)! Cred ca s-ar potrivi mult mai bine unui ten normal sau uscat, deşi poate fi purtat şi de tenurile mixte! 
Nu mai aveam mult în flacon, trecusem deja la un alt fdt şi l-am păstrat în ideea că mi se va face dor să-l încerc! N-a mai fost să fie! C'est la vie!
- Fond de ten Natural Fix - Radiant (review pe blog, aici
My Holy Grail în această perioadă a vieţii, cel care i-a luat locul lui Revlon Colorstay (căruia îi fusesem fidelă mult-mult timp)!


Rujurile NYX, pe numele lor Round Lipstick au fost pentru mine o mare dragoste! Chiar dacă folosesc timpul trecut când afirm asta, ştiu că măcar de dorul şi de dragul lor tot îmi voi mai cumpăra uneori! Sunt hidratante, sunt pigmentate, nu rezistă mai mult de câteva ore pe buze dar am avut şi încă am o mare slăbiciune pentru ele! Dragostea asta s-a născut în urmă cu nişte ani când activam pe un forum. Acolo ne îndemnam şi ne înhămam la comenzi colective pe site-ul cherryculture. Ionny, o inimoasă ieşeancă (al cărei frumos blog îl găsiţi aici, sper ca ea să revină în blogosferă într-o bună zi!), ne era maestru de ceremonii! Ulterior, site-ul makeupshop le-a adus şi am avut astfel acces la ele mult mai uşor!

Dacă sunt cititoare care nu ştiu despre postarea celor 16 rujuri NYX, cu swatch-uri pe buze, o puteţi găsi pe blog AICI

Pe rândul de sus, în stânga imaginii,  avem nuanţele:
- B52
- Frappucino
- B52 (da, din nou!)
- Heredes
- Uranus 

Pe rândul de jos, în dreapta imaginii:
- Perfect
- Paris
- Saturn
- Milan

Dintre toate acestea, Uranus, Perfect şi Paris au fost folosite doar pe jumătate, iar Saturn era aproape de final - şi-au trăit traiul, nu mai era cazul să ocupe loc în cutie; restul, au "plecat" fiind consumate până la ultima picătură!

Pentru toate acestea dar şi pentru alte şapte nuanţe găsiţi swatch-uri relevante (consider eu!) în postarea către care am pus link mai sus!


Oje multe şi mărunte! Acestea au făcut cerere de pensionare! Dar nu le arunc, nu , nu!!! M-a învăţat pe mine o prietenă dragă că ojele pot fi folosite în multe alte scopuri (pentru lucrările realizate la abilităţi practice - lucrul manual din vremea mea :P, pentru diverse proiecte DYI, pentru a vopsi talpa pantofilor etc) şi nu se aruncă atunci când par a nu mai fi utile!

În poza cu "ansamblul coral", observaţi un flacon de dizolvant fără acetonă Ebelin (din dm) cum stă cu demnitate lângă oje, pe post de dirijor! Consumat 100%! Îmi place, place!

Mai jos, le vedeţi aşezate pe grupe de câte 5-6! Voi face menţiuni doar acolo unde se impun! În rest, dacă e vreo ochioasă ce vă surâde, întrebaţi-mă cine este şi ce hram poartă, vă voi răspunde cu plăcere!



- Miss Sporty Quick Dry 345  - aş recumpăra oja asta (foarte puţin se mai află în sticlă şi s-a îngroşat) - minunată nuanţă de vişiniu închis,  rezistentă pe unghii şi se usca destul de repede!
- Farmec 353 - nu mai au nevoie de prezentare ojele Farmec! Ce-i al lor e pus deoparte!
- NU şi NU pentru cele două pastelate: roz  de la Kaloss şi vernil de la Maybelline Mini Colorama! Se aplică cu dâre, necesită şapte straturi pentru că sunt apoase!
- Flormar Graffitti (G12 negru) pentru manichiura crackle! Mi-a plăcut, o voi recumpăra cu siguranţă! Îmi amintesc cu plăcere o manichiură realizată cu ajutorul ei - aici o puteţi vedea!
- Se zăreşte un colţişor timid din lacul incolor Farmec Ultrarezistent - îşi merită numele, mă ajută să sporesc durata unei manichiuri (e a treia sau a patra sticluţă cumpărată de mine)!


- Astor Quick'n GO!, 343 şi 357 - două oje pe care le-am folosit de foarte multe ori - mai ales cea cu nuanţă maro închis pe care chiar aş recumpăra-o)!
- De la Găbiţa am ojele Wet and Wild - Rain Check/ Ciel surprise (notd aici) şi Milani - Golden Godess - şi-au schimbat textura, nu ştiu de ce au devenit uleioase în timp!
- Revlon 980 Iced Mocha - primită la un concurs, long time ago! Nu mi s-a lipit de suflet, doar de vreo două ori am folosit-o!


- Cât am iubit oja asta essence, 86 - A lovely secret!!! Poate fi admirată pe unghiile subsemnatei,  aici! Un albastru ciel cu irizaţii violet, sublimă nuanţa!
- Farmasi 71 sau 031 (un număr pe etichetă, un altul pe sticluţă) - am folosit cu plăcere oja asta, o asociez cu primăvara!
- Phiiii, frumoasa Nyx - Sea of Cortez! De foarte multe ori folosită! Puteţi vedea aici un french colorat la care am folosit-o, arată tare bine! Şi aici un fel de ombre nails în care apare!
- Umbrella 58, cea cu glitter auriu, a fost folosită tare puţin, s-a îngroşat şi nu mai merge aplicată!
- Golden Rose Nail ART 107, un argintiu pigmentat, cu o pensulă foarte bună, subţire - nu l-am exploatat eu aşa cum se cuvine! Îl puteţi vedea aici, la un alt french colorat, în echipă cu Sea of Cortez!

Gata postarea! Sper că aţi accesat şi linkurile către manichiuri, eu le-am revăzut cu mare drag, m-am gândit că nu-s chiar antitalent şi că ar fi bine să mai postez măcar o dată pe lună un notd!

Toate fetele merită să fie aplaudate! Voi - pentru că aţi citit cu toată răbdarea, eu - pentru că am scris! În ceea ce mă priveşte, glumesc - desigur! Fac asta cu drag, din pură pasiune! Însă... dacă voi nu aţi fi aici, credeţi-mă că nu aş mai fi nici eu! Să scriu doar pentru mine însămi, fără a-mi păsa de feedback, nu mă reprezintă! Interacţiunea cu voi e principala mea motivaţie pentru a scrie! De aceea, VĂ MULŢUMESC, cu toată profunda semnificaţie a acestor două cuvinte!


Pupicei! 
Ilda
Lavender Thoughts to you




 

Blog Template by YummyLolly.com