Hello, ladies! :)
Azi, la noi, reuniune de familie! Motivul: o aniversare. Eu cu ce mă îmbrac? Senzaţie de deja-vu, fetelor?! Sunt convinsă! :))
De cele mai multe ori, îmi aleg vestimentaţia în funcţie de starea de spirit. Fireşte că nu ignor tipul evenimentului, locaţia, momentul zilei, dar întotdeauna mă străduiesc să pun în acord feelingul meu cu toate celelalte repere.

De fiecare dată când port rochia pe care o veţi vedea mai jos, îmi amintesc de câteva piese retro din garderoba mamei şi îmi pare foarte rău pentru faptul că s-au pierdut, nimeni nu mai ştie pe unde! Văd cu ochii minţii o rochie din mătase naturală, de un roz cuminte, cu print geometric într-o nuanţă caldă de maro. Avea o croială similară. Mama o purta cu pantofi maro, cu platformă, cu toc înalt, gros, îşi aranja părul într-un coc, un tip de pieptănătură emblematică pentru acele vremuri! Cât de frumoasă îmi părea!
Foarte clar îmi amintesc şi cureluşele mono/bicolore împletite cu care îşi punea în evidenţă talia. Aaah, daa, cât îmi plăcea un plic de culoare verde smarald pe care-l avea! Era completat de nişte cizme din piele naturală, cu fermoar, având aceeaşi nuanţă fermecătoare - subliniau frumos linia piciorului pe care îl îmbrăcau până sub genunchi.
Pentru că mi-aş fi dorit ca mama să fi păstrat toate acestea (şi multe altele), mi-am propus să nu mai înstrăinez hainele care sunt de calitate, care au o stare foarte bună - chiar dacă, din varii motive, nu le mai port. Fireşte că gândul la fiica mea, Diana, îmi motivează această decizie! Va fi o misiune dificilă, spaţiul de depozitare ne constrânge. Partea bună este că am ajuns la o vârstă la care am devenit cu mult mai pretenţioasă (şi încă mai e loc), mai selectivă când vine vorba despre a face alegeri şi achiziţii, nu mai acţionez spontan, mă gândesc de zece ori înainte, analizez, îmi acord un răgaz încât să dau "şansă" unui entuziasm nefondat să se domolească (timpul e un sfetnic bun).
M-am luat cu vorba, tare îmi mai place să stau la poveşti cu voi! M-am abătut mult, căci ideea era de a vă prezenta pe scurt :)) ceea ce am purtat azi. Fiecare dintre piesele acestui outfit au mai fost văzute pe blog şi, cel mai probabil, vor mai fi vedetele altor combinaţii vestimentare - avantajul imbatabil al versatilităţii!
Vă propun un joc: încercaţi să compuneţi imaginar ţinuta pe care am purtat-o!
E simplu, aveţi mai jos indiciile! Să nu trişaţi, jucaţi fair, nu daţi scroll! :)
Rochia din postarea Retro style gives me a smile (aici).
Tare amuzantă a fost şedinţa foto, fotografiile au fost grăitoare!
Jerseul Vero Moda pe care l-aţi văzut recent,
cu toată relaxarea dăruită de un cadru autumnal (aici)...
Quality time
Eşarfa Pimkie pe care aţi văzut-o (aici) într-una dintre postările dedicate vacanţei
din vara ce-a trecut - Grecia, Halkidiki!
Parfum de leandri adus din Grecia
Noile mele botine asociate unei fuste drăgălaşe, unei ţinute jucăuşe - aici!
Eeeii, cum e? V-aţi format o idee?
Nu mai lungesc vorba, vă las fotografiile (a căror calitate nu e cea dorită), în nocturnă făcute - nu a fost posibil altfel !
Fotografia de mai jos e... de amorul artei; am ales să o postez numai pentru că mă trimite cu gândul la o scenă de teatru sau, poate, la lumina caldă, ceţoasă a unui felinar dintr-un film vechi
(probabil asocierea îşi are originea în subconştient, cine ştie?!)...
Dacă nu ne şi jucăm (măcar un pic), parcă nu suntem noi înşine!
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă...
La final, o fotografie care are în prim plan piesele de bază ale unei ţinute
pe care mi-aş dori să o port curând...
Veţi spune că am făcut o pasiune pentru acest jerseu, comandat la Kurtmann!
Ei bine, vă dau dreptate, cum aş putea să neg? E evident că îl ador!
Săptămâna aceasta să aibă rezervate pentru voi numai surprize plăcute! :)
Vă pup, vă îmbrăţişez şi vă mulţumesc pentru vizită!
Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you