19 nov. 2014

Me time TAG

Hello! :)

Trei fete foarte drăguţe: Adina - Septembrie Joi, Ira şi Miha Ella m-au nominalizat pentru acest tag! Le mulţumesc frumos, mărturisesc că nu mă aşteptam ca acest subiect şi întrebările formulate să fie un atât de bun prilej de reflecţie! 

Aveam eu o presimţire dar, după ce am citit postările ce au acest subiect, mi-am dat seama că sunt la ananghie! Mi-am zis: voi onora tag-ul, dar tare mă tem că vor fi dezamăgite fetele de răspunsurile mele! Păi... me time?! E foarte greu de găsit aşa ceva, cu părere de rău spun asta! 

1. La ce te uiţi sau ce citeşti?
Citesc articole din blogosferă, bântui pe Facebook; în ceea ce priveşte cărţile, le citesc doar pe acelea a căror lectură mă captivează - de la un timp, nu mai am voinţa şi bunăvoinţa de a aloca timp unor lecturi care necesită foarte multă răbdare şi aplecare! 


Cu poza asta am răspuns provocării lansate de Adina de a fotografia colţişorul din care îi citim blogul...

Înainte vreme citeam şi reviste glossy, vizionam online filmuleţe cu imagini relaxante (grădini frumoase, peisaje diverse) şi ascultam muzică clasică; seara, înainte de culcare, vizionam seriale de comedie (Seinfeld, Friends, Familia Bundy, MASH, The Big Bang Theory etc). În perioada când am fost însărcinată cu Dia, ascultam la prânz (după ce veneam de la şcoală)  concertele festivalului George Enescu până adormeam :))

2. Ce haine porţi?
Cât mai comode, practice: jeanşi, tricou, hanorac, uneori chiar pijamale!
Cu câţiva ani în urmă, îndrăgisem un halat de baie mare, pufos, galben - era parte din uniforma mea de casă.

3. Ce produse cosmetice foloseşti?
Dacă e vorba despre timp petrecut doar cu mine însămi, atunci îmi este de ajuns un balsam de buze - de regulă; poate un ruj şi mascara uneori, poate un creion dermatograf (foarte rar). 

4. Ce mănânci/bei?
Ciocolată, dulciuri care o conţin şi compania! Ceaiuri (de la Fares, de regulă). Ciocolată caldă, întotdeauna cu lapte. Cu ceva ani în urmă, existau nişte ceaiuri din fructe uscate, foarte aromate (nu mai ştiu firma/ denumirea lor) - îmi amintesc cât de mult ne plăceau. În timpul sarcinii, făcusem o pasiune teribilă pentru milkshake-uri - favorite erau cele cu banană şi îngheţată de vanilie. Doar dădeam comandă şi viitorul tătic presta! :))

5. Lumânarea preferată din această perioadă?
La Yankee Candle m-a învăţat cu nărav Alina Anghel. În plus, lămpiţa odorizantă în care pun câteva picături de ulei esenţial de ylang-ylang, de portocal, de trandafir - îmi făcusem un obicei din asta, într-o vreme. La cât de multe bune obiceiuri am renunţat!!! De revizuit atitudinea!

6. Îţi petreci vreodată timpul singură afară?
Mult prea puţin faţă de cât ar trebui sau faţă de cât ar fi bine! Eu am o doză de sălbăticie care mă ţine pe loc în această privinţă. 
- Plimbările cu bicicleta (dar numai prin cartierul în care locuiesc; pe distanţe mai mari merg doar dacă am cu cine să mă însoţesc). 
- Prin curte, admirând sau fotografiind florile (în sezonul cald), pe balansoar aranjându-mi unghiile... 



- Dacă "afară" are sensul de "în afara spaţiului casei" şi nu face referire la natură, atunci ar mai fi de menţionat momentele când mă simt relaxată în timp ce conduc (masina :P) şi ascult muzică la volum destul de ridicat (în plus, cânt :D); la salon - coafat, manichiură, pedichiură - senzaţia aceea de a pleca de acolo "ca nouă" îmi dă o dispoziţie grozavă!
Să fi mers, în mod deliberat, pentru a petrece timp doar cu mine însămi în natură... asta nu-mi amintesc! Aaa, uite, un flash al memoriei: când am fost internată pentru problema de sănătate ce impunea repaus vocal (despre care am scris aici şi aici), ieşeam să mă plimb prin grădina spitalului, stăteam pe o bancă pentru a citi sau, pur şi simplu, privind oamenii!

7. Te duci vreodată la film singură?
Singură la cinema? Nu am fost niciodată şi nu ştiu dacă aş merge; poate dacă ar rula un film extraordinar, dacă ar fi o conjunctură miraculoasă... Chiar am nevoie de companie pentru asta!

8. Magazinul online preferat?
Sunt mai multe: Kurtmann, Asos, Miniprix, Dasha, iHerb, Makeup Shop, Refan (Cherryculture a fost, cândva!). Pe ele bântui cel mai mult şi dau comenzi online cel mai frecvent!

9. Vrei să mai adaugi ceva? Ce altceva obişnuieşti să mai faci?
- Să scriu pe blog, să fac fotografii pentru articole (nu mă refer la şedinţele foto pentru ootd-uri), să răspund comentariilor lăsate de voi - acestea chiar reprezintă me time!
- Să stau întinsă în pat şi să privesc copacii care se zăresc prin fereastră - mă relaxează!


Sursa foto: Pinterest

- Să mă trezesc în weekend, să reuşesc să ignor gândul la toate treburile şi să fur doar pentru mine o jumătate de oră-o oră de citit, cuibărită sub plapumă!
- Să îmi pun muzică în baie, să aprind lămpiţa odorizantă şi să mă ocup în tihnă de toate îngrijirile faciale şi corporale posibile!
- Şi momentul duşului zilnic ţine de acel me time! Simţi cum se scurg toate grijile odată cu spuma parfumată a gelului de duş. Temporar, fireşte! :P
- Dimineaţa, pe drumul spre şcoală: observ un cârd de păsări, tresar la ciripitul unor vrăbii, mi se lipesc ochii de un petic de cer colorat intens, o magnolie sau o dalie ce se iţeşte peste un gard , zâmbesc unui căţel cu privire haioasă sau mă amuz de o pisică încolăcită pe stâlpul unei porţi, măsor din priviri un pom cu coroană frumoasă (în orice anotimp) - şi acestea ţin de mine cu mine, exclusiv!



 Sursa foto: Pinterest

Sursa foto: Pinterest



Hmm, mă mai gândesc la o mulţime de alte lucruri pe care le fac dar care implică participarea cel puţin încă unei persoane! :)


Un bun exerciţiu acest tag! Poate fi constructiv pentru orice femeie (blogeriţă sau nu) să reflecteze asupra acestor aspecte! 
Toate bloggeriţele ce mă citesc sunt invitate să-l preia, dacă le atrage subiectul! 
Pe cititoarele mele care nu au blog le rog/le provoc  să răspundă în cadrul comentariilor măcar uneia dintre întrebările propuse!

Pupicei!
Cu mult drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you

 

Blog Template by YummyLolly.com