11 ian. 2014

Leapşa cu cărţi

Bună, fetelor!

Recent, am citit această leapşă la Deena - căreia îi mulţumesc frumos pentru faptul că s-a gândit la mine când a făcut nominalizările! Mi-au plăcut atât de mult întrebările încât mai că aş fi ţopăit de bucurie la gândul de a scrie pe această temă. Săptămâna în curs a fost atât de solicitantă încât o astfel de postare lejeră e exact ce îmi trebuie!

Înainte de toate, în apărarea mea :), vreau să precizez - cu sprijinul lui Jorge Luis Borges - că "o carte este mai mult decât o structură verbală sau o serie de structuri verbale, este un dialog stabilit cu cititorul său şi este tonul pe care îl impune cititorului, este imaginea schimbătoare sau durabilă pe care i-o impune memoriei sale."



1. Prima amintire cu mine citind
Hmm, îmi amintesc destul de bine savoarea primei cărţi citite. De mine, singură, fără ajutorul cuiva! Pe nerăsuflate am citit. Am iubit cartea aceea şi personajele sale. O am încă; de fapt, e a Diei acum. Este vorba despre Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi, scrisă de Nikolai Nosov. Aceasta este cartea care a determinat-o pe fetiţa mea să plângă (la propriu şi cu vorbe!), când avea  aproape 4 ani, determinându-i marea dorinţă de a-şi citi singurică ( cu toate că noi îi citeam zilnic!). Mi s-a rupt inima, parcă o văd şi acum suspinând! În jumătate de an ştia deja să citească!



2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o
Aaaa, tot despre copilărie este vorba! O carte haioasă tare, cu un personaj care intra mereu în buclucuri (deşi avea cele mai nevinovate intenţii). Am citit şi recitit râzând în hohote. Acum nu mi-ar mai produce aceeaşi reacţie dar un zâmbet tot mi-ar aduce. Aţi citit Alfons Zitterbacke? După ce am depăşit această etapă infantilă :)), în adolescenţă,  îmi amintesc că am tot recitit Carte de înţelepciune a lui Noica - mă liniştea, mă bucura, mă incuraja, mi se potrivea!



3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească
Cea despre care v-am vorbit la punctul nr. 1. O va iubi fiecare copil! Intuiţi că nu sunt deloc obiectivă când fac această afirmaţie. :P

4. Locul meu preferat de citit
Nu am un loc preferat pentru lectură. Mă întreb dacă am avut vreodată. Un fotoliu sau patul...Patul trebuie să aibă şi o pernă mare pentru a-mi sprijini spatele. :) Ah, omiteam ceva semnificativ: locul trebuie să fie cât mai liniştit! Altfel, la venerabila-mi vârstă, pot constata că nu am rămas cu nimic din ceea ce am citit. Ehee, înainte nu se întâmpla asta!

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii
Un semn de carte...Şi perna aceea (că tot am pomenit-o!) - în cazul în care citesc stând în pat. Nu văd ce ar mai fi necesar, cel puţin pentru mine. Oo, cum nu?! O  veioză! Dacă citesc seara, îmi place să nu mai cobor din pat pentru a stinge lumina... 

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de viitoare lecturi

Nu mi-am stabilit niciodată o astfel de rezoluţie. Sincer, chiar îmi pare aiurea! În schimb, vă pot spune că mi-am propus ca în acest an să citesc mai mult astfel încât să mă simt împăcată cu mine însămi când analizez acest aspect!

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o
Ultima carte pe care am primit-o este cea pe care v-am prezentat-o în această postare: Prea multă fericire - Alice Munro. Este lectura pe care o parcurg acum... Ultima dată am cumpărat Habarnam pe Lună, pentru fiica mea (da, este din aceeaşi serie cu preaiubita carte a copilăriei mele).

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel

Eram pe cale să scriu titlul Supă de pui pentru suflet, dar am realizat că aş fi greşit. Există o carte care chiar mi-a schimbat viaţa, mi-a marcat (în cel mai bun sens al cuvântului!) viaţa de cuplu; mă refer la cartea psihologului american, dr. John Gray: Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. V-am vorbit în mod călduros despre ea în această postare, gândindu-mă că v-ar putea fi de folos.

9. O carte care îmi place dar care pare să nu placă nimănui
Mi-am bătut capul fără a reuşi să găsesc o carte care să se încadreze în această "categorie". 

10. O carte care nu îmi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească
De veghe în lanul de secară - J.D. Salinger. N-am înţeles deloc de ce este atât de frecvent menţionată, n-am găsit justificare entuziasmului cu care este recomandată. Pur şi simplu, cum bine spune (acelaşi) Borges, cartea aceasta n-a fost scrisă pentru mine!!!

11. O carte care mă intimidează

Mi-am făcut soţul să râdă răspunzând, cu voce tare, acestei întrebări. Mă intimidează unele dintre cărţile pe care le citeşti tu!  Am acum în minte un anumit gen de literatură care a avut dintotdeauna acest efect asupra mea din cauza faptului că nu reuşesc să îmi menţină interesul; fac referire la cărţile cu o mare densitate a informaţiei istorice.

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi
Cât de greu de stabilit răspunsul la această întrebare!!! Mă voi preface că n-am citit cuvântul trei şi îi voi enumera pe câţiva dintre aceia care mi-au rămas în minte şi în suflet: Mircea Eliade, Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Gabriel Garcia Marquez, Hermann Hesse, Haruki Murakami,  Isabel Allende, Amelie Nothombe. 

Asta e tot... Sper că, citind, aţi simţit dorinţa de a prelua şi voi leapşa!
Eu chiar m-aş bucura dacă fiecare dintre fetele care îmi sunt prietene, care mă vizitează şi lasă feedback aici ar răspunde acestei frumoase provocări - fie că au blog, fie că nu! Fetele care nu au blog pot alege să scrie în rubrica de comentarii  răspunsul pentru măcar una dintre întrebările de mai sus ! Sunteţi invitatele mele!

Weekend minunat să aveţi!
Mulţi pupiiiici! :)


Cu drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you


 

Blog Template by YummyLolly.com