Bună, fete dragi! :)
Azi avem motiv de sărbătoare! 1000 de like-uri pe pagina de Facebook a acestui colţişor atât de drag sufletului meu! Acelea dintre voi care mă urmăresc şi prin intermediul reţelei de socializare menţionate ştiu despre promisiunea mea de a face cinste atunci când este atins acest prag! Zis şi făcut, organizăm acolo un concurs - de această dată, doar acolo!
Cum aprecierea paginii de Fb a evoluat în ritm alert în ultima vreme, eu m-am organizat şi, în timp, am pregătit pentru voi un cadou! Cuprinde numai produse ce se află printre favoritele mele:
- clasicul deodorant Dove Original;
- două produse marca Yves Rocher: deja celebrul gel de duş cu cafea şi exfoliantul pentru picioare, cu aromă de lavandă;
- două produse Golden Rose: un ruj Golden Rose Velvet Matte, nr. 18 (un roşu fenomenal, eu îl ador) şi un lac de unghii Golden Rose Matte, nr 16 (un roşu de foc);
- un dizolvant fără acetonă Ebelin ( din dm).
Toate produsele sunt noi şi au fost achiziţionate din veniturile personale!
Aş fi încântată dacă v-aţi alătura concursului (AICI), aţi sărbători astfel împreună cu mine! E modul meu de a vă mulţumi şi de a întoarce către voi parte din bucuria pe care mi-o aduce prezenţa voastră aici!
Vă rog să citiţi cu multă atenţie cele de mai jos
pentru că sunt spuse şi scrise cu sufletul:
Faptul că mi-aţi dovedit de atâtea ori prietenia voastră, faptul că am construit împreună această frumoasă comunitate, faptul că reveniţi mereu pe acest blog - cu fidelitate, faptul că vă găsiţi timp să mă citiţi, să îmi transmiteţi un gând, să daţi like unei postări, să fiţi alături indiferent de situaţie înseamnă extraordinar de mult pentru mine şi vă mulţumesc pentru toate acestea!
Vă pup şi vă îmbrăţişez!!!
Cu mult drag,
Ilda
Lavender Thoughts to you