Nu stiu cand m-am trezit,dar stiu ca nu mai dorm cand ma surprind cu o cana de cafea pe care o tin strans intre palme.Nu ma numar printre consumatorii de cafea,insa pe asta o face mama cu atata dragoste,ca nu-i pot rezista.Ii zic mereu zambind ca as putea transforma ritualul asta intr-o placere vinovata.Un fel de viciu,dar dintr-un motiv sau altul,nu-mi place cum suna cuvantul asta.
Imi impun s-o savurez,dar in acelasi timp sa nu-i dau timp sa se raceasca.Sorbind si ultima picatura (...mmm....),observ ca zatul a format o inima perfecta (ce te uiti in curu` dracului?! mi-ar fi zis mamaie).
Am citit ieri articolul lui Hapi despre cea mai (ne)buna prietena si mi-a ramas gandul la acest subiect.De fapt,sa fiu sincera,ma gandesc adesea la fostele mele prietene.Sapand in amintirile copilariei,mi-o amintesc pe Cosmina,cu care impartaseam preferinta pentru literatura SF si grija pentru ambient (ne-am inscris impreuna si la un cerc de ecologie).Apoi a aparut Raluca.Ne faceam tot felul de cadouri: de la pixuri parfumate si carnetele cu amintiri,la pozele noastre de cand eram bebelusi golasi.Ne imbracam la fel,purtam parul de aceeasi lungime si chiar incepusem sa scriem la fel,dupa cum ne mustra profa de romana.Vraja s-a risipit la liceu,cand Raluca s-a indragostit,iar eu am devenit roata de rezerva pentru bicicleta noastra.Valentina,o frumusete de fata,i-a luat locul.Cu ea chiuleam de la ore sa mergem la cafea la ea acasa,iar apoi ne motivam singure absentele,ne cumparam sutiene cu un numar mai mare decat aveam nevoie si cantam muzica populara ca s-o scoatem din pepeni pe colega noastra rockerita.Vorba lui Hapi,hipnotizata de ``se cununa roaba lui Dumnezeu``,Valentina s-a retras in lumea familistilor far`de scapare.
Concluzionand,de Cosmina nu mai stiu nimic,Raluca abia mai silabiseste,iar cu Valentina ma mai like-uiesc pe facebook.Momente de prietenie,nu-i asa?
Cu toate acestea,sunt o norocoasa.Am doua surori minunate si ele sunt cele mai bune prietene ale mele.Cu ele plang pana ne ia somnul imbratisate,rad pana mi se deformeaza obrajii si dansez cum n-o fac in alte imprejurari.
Am ajuns pe plaja destul de devreme azi.Am soarele in fata si marea in spate.O aud aruncandu-si nervoasa valurile sarate si spumoase,eliberandu-se totodata de cateva cochilii de scoici de diverse marimi.O sa atipesc putin,cat e racoare.Pe curand!
